Și ea a fost prima dar și singura

Viața ei înseamnă o recunoaștere complexă a artei românești în Europa dar și în America. I-a fost dat să trăiască, în binecuvântare și-n blestem, și epoca regilor dar și epoca cenușie a comuniștilor. Așteptată de părinți, iubită de întreaga ei familie, „la 12 ani, s-a îmbolnăvit atât de grav, încât medicii ridicau neputincioşi
din umeri și le spuneau părinţilor ei: „Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău. Numai Dumnezeu o mai poate salva”. În noaptea aceea, zbătându-se între viaţă şi moarte, i-a apărut în vis o groapă și, alături, Iisus. „E pentru mine?”, a întrebat ea naivă și speriată, dar Domnul a surâs cu blândeţe: „Groapa e pregătită pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri”. Peste ani, ajunsă deja la 80 de ani, Olga Greceanu scria în jurnalul ei, mimând uimirea: „Bătrână sunt de mult. În fiecare vineri mă gândesc: să fie azi sau altă dată?”… Întâmplare sau nu, Olga Greceanu s-a săvârşit din viaţă chiar într-o zi de vineri. „

Trecută și de această mare cumpănă, viața ei a curs apoi în decenii de basm în care familia ei nobiliară i-a putut asigura tot: educație, privilegii,  uși deschise firesc în fața prieteniilor inspiraționale cu pictorii acelor vremuri: Luchian și Toniza dar și, prin educația ei aleasă, o eligibilitate naturală, ca doamnă de companie a Reginei Maria. Nimic nu ar fi putut sta în calea unei educații vaste drept pentru care a studiat cu sete  la Şcoala Superioară de Artă din Liège şi mai apoi la Paris, unde s-a specializat în pictura murală cu profesorul Charles Jean Paul Baudouin. 

Când s-a întors în țară era deja celebră , extrem de frumoasă și recunoscută pentru talentul ei. Nu avea să pună mare preț pe primele două calități ci doar pe ultimul, muncind asiduu și asumat pentru restaurarea de biserici în care realiza picturi de fresce și icoane. Ierusalimul o inspirase să își canalizase talentul către liniștea pe care cel mai mult o găsea în biserici. Trebuie ca munca și dedicația ei pentru cele sfinte să fi fost în sine chiar un fenomen de vreme ce Olga Greceanu a fost prima și singura femeie care a primit acordul scris al patriarhilor Nicodim și Iustinian de a predica la amvon, în oricare biserică din țară. În Bucureștii anilor 1940, duminica, după ce se încheia slujba, pictoriţa le vorbea enoriaşilor, la Sf. Elefterie, la Stavropoleos, Mântuleasa, Radu Vodă, Sf. Gheorghe și la alte zeci de biserici din Capitală.  Era urcată la amvon și nu era îmbrăcată monahic. Era chiar o apariție extrem de elegantă, cu bucle blonde perfect coafate, pe care audiența o asculta, de fiecare dată cu respect.

În vreme ce picta biserici și își mărturisea credința în Dumnezeu își expunea lucrările la New York și primea invitația Primei Doamne a Americii – Eleanor Roosevelt de a veni la Casa Albă pentru a o cunoaște mai bine. 

 Pe când  trăia, probabil, viața visurilor ei, fiind admirată și recunoscută în America și iubită și respectată în România unde pictura ei bisericească avea să scrie istorie, Olga Greceanu publica și studii despre artă: Compoziţia murală, legile şi tehnica ei (1935, 2010), despre Specificul naţional în pictură (1939, 2010) dar și mârturisiri spirituale în  Pe urma paşilor Tăi, Iisuse (1940, 2008) – inspirată de călătoria întreprinsă în 1933 la Ierusalim.

Visul frumos al vieții perfecte avea să se curme brusc odată cu venirea la conducere a comuniștilor, când viața ei privilegiată, dedicată frumosului, dispare pentru totdeauna, sub gheara persecuției comuniste. Acuzată absurd că ar avea origini nobiliare „nesănătoase”, că este căsătorită cu un boier și că are ostentative legături cu ortodoxismul avea să privească cum i se ruinează viața și cum îi dispar confiscate moșiile și toată averea. Dar nici măcar acestea nu au făcut-o să se simtă îngenunchiată însă când au crezut de cuviință să o pedepsească distrugându-i lucrările pe care i le-au acoperit cu var a știut că lumea ei era iremediabil sufocată: „Frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se spală. Nu acum cât mai trăiesc (am 77 de ani), ci după ce nu voi mai fi și se vor stinge toate geloziile și răutăţile”.

Cu dușmanii la geam și la ușă, riscând tot ce mai rămăsese din viața ei, a continuat să picteze și chiar a organizat o expoziţie în propria ei locuinţă.

A murit la 88 de ani, într-o zi de vineri, precum visase în copilărie. Tocmai coborâse de pe schela Schitului Dârvari unde restaura fresca originală. Se simțea obosită și pregătită de odihnă. A fost găsită în atelier, fără suflare și cu pensula în mână. Odihna ei veșnică începuse.

Oamenii din jur abia i-au simţit absenţa şi nici un ziar nu a scris măcar un rând despre dispariţia ei în 1978, la 88 de ani. 

 În urma ei au rămas câteva picturi (cele care n-au fost distruse de bombardamentele germane din ‘45 sau de comuniști), dar și mai multe cărți, printre care una fantastică cum aborda – din nou cu un mare curaj – discursul feminist:: ”Femei pictore necunoscute”.

Iată ce spune despre ea Miruna Budișteanu, artist plastic ”Olga Greceanu este un reper și o mărturie, ca un testament viu, și spun asta gândindu-mă la mozaicurile de la Mănăstirea Antim. Dincolo de mărturiile plastice care au o certă valoare sunt și cele care duc spre concluzia că a fost o femeie monument. Prin structura ei era monumentală, în gândire și în plastică. Poți să faci artă monumentală și să nu gândești monumental. Ea era o femeie extraordinară, prin forță, tărie, curățenie și asceză. Avea ceva de spus și mărturia ei era întemeietoare.

Era o avangardistă, în mod special în domeniul plasticii cu caracter sacru. A fost și inovatoare din punct de vedere tehnic, De asemenea, în tratarea formală a figurilor. A fost o curajoasă, a dat imbold, a fost o întemeietoare de școală. ”

Rămâne pentru mine un mister cum a fost Olga Greceanu prima și singura femeie din România acceptată să predice Biblia de la amvon. Și poate că nici nu trebuie să înțelegem în detaliu ceva atât de special și particular despre un om care nu pus niciodată preț pe imensa ei avere pierdută ci pe exercitarea frumosului și a creației chiar și în cele mai negre vremuri în care, pentru această sfidare puteai plăti cu ani grei de închisoare. Însă ea și-a urcat bătrânețile pe schele, sub lumina vitraliilor pentru ca noi, atunci când vom fi dat varul la o parte, să-i descoperim iubirea și harul pentru care se născuse. Cât de multe ne învață Creatorii de 10 din trecut! Cât de mult putem dărui și noi lumii noastre! Mă înclin cu profundă admirație și, cu pietate, o așez și eu pe Olga Greceanu în rândul Arhitecților de frumos care ne inspiră și care ne-a lăsat moșteniri inestimabile.