Copii și tineri

Scrisoarea acidă a unui tată către fiul său. Acțiunea se petrece în Prezent.

Dragul meu fiu,

Vineri ai ales să nu mergi la școală, pentru a protesta împotriva încălzirii globale și a celor care nu fac suficient pentru a o stopa. Sunt foarte mândru de faptul că iei atitudine și, mai ales, pentru că mi-ai deschis ochii, arătându-mi ceea ce trebuie făcut pentru a salva planeta. Fiind emoționat profund de maturitatea de care dai dovadă la vârsta liceului, am decis să fiu solidar cu generația voastră și am luat câteva decizii esențiale pentru a reduce amprenta noastră de carbon:

1) ne vom debarasa de toate smartfonurile din casă, vom renunța la consolele de jocuri video și toate ecranele de televizor: știm că astea toate produc deșeuri și poluează râurile din sud-estul asiatic. 

2) Am anulat toate contractele de internet și telefonie, cutiile în care sunt instrumentele de conectare provoacă, și ele, poluare. 

3) Vom schimba modul nostru de viață: nu mai mergem de două ori pe an la schi în Elveția și nu vom mai pleca în vacanță cu avionul. Am anulat vacanța din California de la vară. Am vândut apartamentul de pe Coasta de Azur. Am cumpărat biciclete cu care vom face un traseu în munți. Desigur, bicicletele nu sunt electrice pentru că bateriile aferente nu sunt reciclabile.

4) În ceea ce privește hrana noastră, am renunțat total la fileul de vită (știi bine cât de mult poluează vacile) și în loc vom avea greieri pane și mult tofu. Trebuie să privilegiem circuitele alimentare scurte, de aceea am cumpărat 20 de găini și un porc. În fiecare dimineață, la ora 6, va trebui să cureți în cocina porcului și să îi dai de mâncare. În fiecare săptămână îți revine sarcina să ta1 o gă1nă și să o jumulești. Renunțăm la Nutella, la Coca Cola sau alte băuturi de acest gen. 

5) Am decis să vând instalația de aer condiționat, iar iarna vom avea cel mult 16 grade în casă, 10 în camera în care dormi. 

6) Am cumpărat o grădină în afara orașului, unde vei putea să plantezi toate legumele de care avem nevoie. Din păcate după operația mea de hernie de disc nu mai pot lucra grădina, așa că va trebui să sapi și să plivești tu, împreună cu prietenii tăi.

7) Cu siguranță vei fi de acord cu schimbarea garderobei : am dat celor mai săraci toate hainele tale de firmă și toate perechile de pantofi : am citit că ele sunt fabricate de oameni foarte prost plătiți și folosesc materiale sintetice. Așa că vei găsi în dulap 3 perechi de pantaloni, tricouri și alte haine necesare, făcute din materiale eco-responsabile, cum ar fi inul și cânepa. Găsești, în dulapul cu pantofi, și o pereche de sandale. Nu vom mai folosi bumbac, pentru că e cunoscută risipa de apă care se face cu culturile de bumbac.

8) Nu aș vrea să suferi de lipsa distracțiilor la vârsta ta fragedă. Te-am înscris la clubul de șah local și am instituit ora de lectură în fiecare seară. Toate cărțile vor fi făcute din hârtie reciclată. Începem cu studiul scrierilor lui Thomas Mann și a clasicilor greci.

Îți mulțumesc, dragul meu fiu, că nu mă lași să devin un reacționar și să mă mențin în ton cu mentalitatea tinerei generații.

Tatăl tău iubitor.

(pamflet preluat  de pe pagina  de Facebook a scriitorului Alex Ștefănescu)

Sursa foto : adventhealth.ro 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate