Rareș Bogdan este un jurnalist controversat. Iubit și antipatizat, în egală măsură. Dar este un jurnalist bun. Incisiv, pătimaș,plin de energie și bune intenții, bine documentat. Are și o funcție de conducere importantă. În concluzie, este ceea ce numim „un bărbat puternic”. Și , cum se spune că în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică, în mod firesc lumea e curioasă să afle mai multe despre Florina, frumusețea care îi este, de 8 ani, soție, și care i l-a dăruit, cu 4 ani și jumătate în urmă, pe Mihai – feciorul lui tata, mai important decât toate talk-show-urile lui Rareș la un loc. Și nu au fost deloc puține!
În timp ce cititoarele noastre o privesc, cu siguranță, cu admirație ( și poate unele chiar cu nițică invidie) pe Florina în pozele de mai jos, noi vom încerca să aflăm dacă avem de-a face pur și simplu cu o frumoasă orhidee , preocupată exclusiv de shopping, excursii exotice și socializare cu prietenele, sau de o persoană puternică, activă, dinamică, care poate, pe undeva, îl întrece chiar pe bărbatul „în umbra căruia” – chipurile!- trăiește.
– Așadar, Florina, te inhibă personalitatea puternică a soțului tău?
– Nu mă inhibă deloc. Să vedeţi ce personalitate am eu! Suntem, dacă vreţi, două săbii în aceeaşi teacă. În ciuda prejudecăţilor, se poate. Cheia este echilibrul. Înţelegerea nevoilor celuilalt. Da, este temperamental, dar găseşte mereu înţelepciunea de a mă lăsa să mă exprim.
– Cum era Rareș când v-ați cunoscut și ce transformări au operat în el : profesia, venirea la București, funcția de conducere?
– Era exact ca acum. Poate mai copilăros. Visa mult. Visa că va schimba lumea. Are un incredibil simţ al dreptăţii, este un om pătimaş. Când ne-am cunoscut l-a atras la mine faptul că spuneam ce gândeam, că nu eram o mironosiţă care doreşte să parvină. Mă privea în ochi… şi aţi văzut ce ochi frumoşi are! Transformări? A devenit mai responsabil. S-a maturizat, ştie că nu tot ce zboară se mănâncă. Este conştient de puterea pe care o are asupra oamenilor şi se necăjeşte atunci când nu-i poate ajuta pe toţi. Este plin de furie când aude că există ceva ce nu se poate, deşi a ajuta oamenii pare uneori simplu: pui mâna şi-i ajuţi. Îmi pare că are mereu o sabie la el, ca soldaţii lui Napoleon bastonul de mareşal în raniţă… Dar a rămas acelaşi om cu plăceri simple, care se bucură şi de o orhidee şi de o margaretă la fel.
– Nu e ușor să faci casă bună cu un om atât de ocupat. „Timpul vostru comun” e o iluzie, sau o realitate, întâmplată ceva mai rar? Cum îl valorificați?
– Fiecare clipă pe care o avem pentru noi o dedicăm evadării alături de Mihai, care este un copil foarte curios şi depinde de iubirea noastră. Avem timpul nostru comun. Nu cred că persoanele publice care afirmă că nu au viaţă de familie din cauza meseriei chiar încearcă să facă ceva în sensul acesta. Sunt ipocriţi. Nimic nu merită să sacrifice liniştea copilului tău, rodul iubirii, darul lui Dumnezeu!
– Meseria de avocat, pentru care te-ai pregătit, este una extrem de atrăgătoare, în zilele noastre. Și totuși…ai pus în cui diploma de avocat. Ce altă provocare a vieții te-a deturnat?
– Am intrat în Baroul Bucureşti convinsă că sunt Saint-Just, sau mă rog o reprezentare mai omenoasă a lui, dacă ne referim la ghilotină. Îmi este dor de zilele acelea. Dar ştiţi cum se spune… “leoaică tânără, iubirea…”. L-am întâlnit pe Rareş şi am realizat că are un destin pentru care are nevoie de un partener care să-l înţeleagă. Lângă el, totul este o provocare. Acum sunt mamă, conduc o afacere şi cred că de alte provocări nu mai am nevoie. În măsura în care vor veni, le voi aborda cu inteligenţă.
– Puțini stiu despre tine că , în studenție, ai lucrat ,o vreme, ca …stewardesă! Să înțeleg că te-au atras înălțimile? De ce ai renunțat? Ajunseseși să lucrezi, la un moment dat, pentru o companie privată cu care zburau lideri importanți ai lumii arabe…
– Uneori visez cu ochii deschişi că sunt acolo, printre nori. Dar în clipa următoare îi văd lui Mihai ochişorii şi ştiu că am ales corect.
– La un moment dat, ai lansat o colecție spectaculoasă de rochii realizate din flori. Și, culmea! nu era o materializare a unei înclinații pentru modă, ci ..pentru flori! Rimează florile cu lumea nu tocmai frumoasă și atât de puțin romantică, în care trăim?
– Ar putea să rimeze, dar… aici este altă ipocrizie. Mimăm romantismul cu uşurinţa cu care ne schimbăm şosetele. Ar trebui să fim romantici pur şi simplu, să nu ne temem că am avea ceva de pierdut… Desenez şi acum rochii din flori şi mă gândesc la altă colecţie, dar nu este timpul încă să vorbesc despre ea.
– Să vorbim puțin despre afacerea ta : restaurantul pe care-l conduci. Nu cumva reprezintă , de fapt, dorința ta de a le demonstra celor din jur că ai forța să pui pe picioare o afacere și să o și transformi într-una de succes?
– Reprezintă multă bătaie de cap, dar eu nu sunt o floare într-o vază. Mi-am dorit de mică să conduc o asemenea afacere. Nu doresc să demonstrez nimic nimănui. Bucureştiul este plin de prefăcuţi care, chiar în faţa evidenţei, spun că betonul se toarnă de jos în sus. Fiecare om care conduce o afacere vrea să fie un succes, doar nu e nebun! Satisfacţia este aceea că ai făcut oameni fericiţi.
– Spune-ne despre „bărbatul puternic, Rareș” : care sunt punctele lui forte, dar cele slabe?
– Eu sunt punctul lui forte, hahahahahaha! Glumesc! Ei cum vă puteţi imagina că aş putea să vorbesc despre punctele lui slabe? Are, ca orice om, însă atâta vreme cât este cunoscut pentru emisiunea sa, îi invit pe telespectatori să-l privească cu mare atenţie. Vă spun, totuşi, unul: vrea să facă mai multe lucruri deodată şi-i spun mereu că nu e un robot de bucătărie. Cred că în altă viaţă a fost comandant de oşti.
– Cum este „fiorosul Rareș Bogdan”, cel de la televizor, acasă, când își dă jos haina de director, dar și pe aceea de jurnalist incisiv?
– Fiorosul toarce ca un pisic. Este un om foarte echilibrat, deşi este pătimaş. Ştie ceea ce se face şi ceea ce nu se face, are mereu argumente, este incredibil de isteţ. Citeşte mult şi, spre deosebire de alţii care fac asta, chiar înţelege ce pricepe şi evoluează mereu.
– Se spune, știi și tu, că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Te simți o femeie puternică?
– Chiar sunt!
….După finalizarea interviului, am bătut palma cu Florina pentru una dintre cele mai citite – veți vedea! – rubrici ale site-ului nostru. Căutați-o la categoria ” Acasă la mine” și-mi veți da dreptate!
Parcă a început sa-mi placa si mai mult emisiunile lui R.B. dupa ce i-am cunoscut nevasta! Felicitări, bătrâne, bună bucățică! Sa va trăiască feciorul și..nu te lăsa! Arde-i pe ciocoi!