Să-ți ceri dreptul chiar în lumea Dreptului, acolo unde se presupunea că nu există nedreptate și discriminare a fost o luptă pe cât de firească pe atât de grea. Ella Negruzzi nu a conceput ca studiile ei în Drept să nu fie practicate în țara în care se născuse și unde trebuia să scrie istorie. Și-a asumat misiunea și a reușit. Astăzi, reflectorul Arhitectului de frumos se oprește asupra ei – prima femeie avocat din România și din Europa de Est.
Se născuse pe 11 septembrie 1876, într-o comună din judeţul Iasi. Era fiica scriitorului Leon C. Negruzzi și ar fi fost imposibil ca educația ei să nu fie una aleasă. Dar, pentru că viața te încearcă uneori chiar de la început, tatăl ei a murit de tânăr iar Ella a ajuns în grija unchiului ei, academicianul Iacob Negruzzi, fondatorul Societății „Junimea“.
Sub tutela unchiului ei respectabil, Ella a urmat școala primară iar mai apoi liceul din Iași. Firea ei curajoasă a îndemnat-o să aleagă, pe mai departe, Facultatea de Drept, chiar dacă atunci era o instituţie frecventată exclusiv de studenți bărbaţi. Anii de facultate petrecuți printre colegii care nu au agreat îndrăzneala ei nu au fost ușori însă au fost extrem de motivanți în a demonstra că va finaliza cu success facultatea. Înainte de licență, în anul 1914, și-a depus cererea pentru a fi admisă în Baroul Iaşi. În lumea ”dreaptă” a Dreptului, cererea i-a fost respinsă din cauză că era femeie deci, implicit, nu avea drept de vot, iar ca avocat era obligatoriu să aibă drept de vot.
Prima bătălie pierdută nu a descurajat-o foarte tare. Știa că așa va fi începutul…După licență a reluat demersul și a mai depus încă două cereri care i-au fost și ele respinse pe același criteriu discriminatoriu: era femeie.
În aceste condiții, a făcut lucrurile ”ca la carte”și și-a cerut drepturile în instanţă. Șase ani a durat procesul dintre femeia fără drept de vot și Statul Român care îi refuza un drept fundamental. Presa vremii a savurat acest subiect inedit, Ella Negruzzi fiind foarte des prezentă în jurnale. O parte a presei o susținea dar exista și presa care îi respingea ferm inițiativa. ”Cazul d-nei Ella Negruzzi”, așa cum presa denumise speța fără precedent era, pentru lumea avocaților, o adevărată bătaie de cap. “Curtea de Casaţie secţia I-a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curţii de Apel de la Iaşi care anulase înscrierea sa în baroul local. Vasăzică bărbaţii sunt politicoşi şi galanţi cu damele numai în tramvai, unde le cedează locurile lor pe bancă cu plăcere (şi încă ş’atunci când ele sunt tinere şi nostime!) sau prin saloane, unde nici un reprezentant al sexului mustăcios n-ar comite crima de-a ieşi pe uşă înaintea unei cuconiţe (ah, pardon… après vous madame!); dar când e vorba să recunoaştem meritele unei femei, dreptul ei elementar de a-şi întrebuinţa şi valorifica în lupta vieții talentul, cultura, munca, spre a se putea hrăni şi a fi în acelaşi timp folositoare societăţii, atunci noi bărbaţii îi opunem un non possumus absolut. Şi, mă rog, pentru ce?”, scria Furnica din 13 februarie 1914.
Și a venit și ziua în care, după șase ani de procese, Ella Negruzii a devenit prima femeie avocat din România, cu drept de a pleda în barou.
Era însă doar o mica victorie pentru că a lucra efectiv într-o lume construită de și pentru bărbați avocați era un permanent Sisif. Deşi îşi câştigase în instanţă dreptul de a pleda la bară alături de bărbaţi, Ella Negruzzi a continuat să se lupte împotriva unei lumi în excluisvitate patriarhală, dominate de mentalităţile şi prejudecăţi adânc înrădăcinate.
Faptul că se educase exclusiv pentru dreptate și că i se părea firesc ca dreptatea să se așeze în orice, Ella Negruzzi a înțeles că există atât de multe domenii în care femeile din România nu ”nu încăpeau de bărbați”.
Alături de Maria Baiulescu şi de Elena Meissner, a devenit o voce și a înființat Asociaţiea “Emanciparea femeii”. Prin această asociație, a luptat pentru emanciparea civilă şi politică a femeii românce. Manifestul permanent și perseverența lor a generat un succes notabil: accesul româncelor în Consiliul Superior al Muncii, în şcoli și căi ferate.
Tot ea a înființat cercuri culturale şi cămine, în lumea satului românesc. În 1936 lua ființă Frontul feminin”, cel care facilita implicarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice şi sociale. Presa vremii i-a permis să fie o voce și un factor de influență iar admirația publicului i-a netezit succesul nesperat.
”Cine nu cunoaşte acest nume? Îndrăzneala de a pătrunde în avocatură, într-o vreme când femeia era încercuită de graniţe trasate de prejudecăţi, stârnea comentarii răutăcioase pe toate buzele. Lupta care a dus la izbândă a fost dârză. Un suflet mare se afirma, croind o largă pârtie pentru cele care vor urma”, scria ”Ilustraţiunea română” din februarie 1933.
Iată cum, luptând initial pentru o singură cauză, uși după uși s-au deschis iar Lumea Nouă a înțeles că dreptatea este a tuturor precum și dreptul de a te educa și profesa fără limite ori prejudecăți. Îi datorăm admirație și recunoștință pentru că lumea în care noi ne-am născut nu ne-a desenat limitele secolului trecut – doamnei Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România și din Europa de Est.
Comentează