Mâine, la emisiunea noastră, vom vorbi despre oamenii toxici. Cum? N-ați auzit de așa ceva? Nu cred! Oamenii toxici există dintotdeauna și peste tot și fiecare din noi cunoaștem cel puțin unul-două astfel de specimene. Ei se pot afla în preajma noastră, ne pot fi colegi de birou, vecini sau chiar „prieteni”. Și probabil ați observat cât de distructivi pot fi.
De aceea, la fel ca și în cazul altor substanțe toxice, trebuie să limităm la maxim contactul nostru cu astfel de oameni. Dar cum îi reperam? Doar nu sunt îmbrăcati în tricouri strident colorate, precum fotbaliștii!😊Iată așadar câteva semnalmente.
1.Aroganța toxică. E o mare diferență între ea și încrederea în sine. Aroganții știu totul mai bine decât ceilalți și se simt mereu superiori. Lor nu le pasă de părerea ta și nu te vor respecta niciodată.
2.Orgoliul toxic. Totul se învârte în jurul lor, toate necazurile li se întâmplă numai lor. Toți le fac în ciudă. Oamenii toxici vor reciprocitate in toate : cât îmi dai, atât îți dau și eu.
3. Permanenta lamentare.
Unii dintre cei mai periculoși oameni din jurul nostru sunt cei care se situează în permanență în postura de victime. Ei se plâng tot timpul și găsesc mereu vinovați pentru starea în care se află. Nici măcar nu le trece prin cap că ar putea fi chiar ei cauza nefericirii lor. Se lamentează in continuu, în loc să ia taurul de coarne și să schimbe ceva.
4.Empatizează foarte greu. Dacă vine vorba despre problemele altora, oamenii toxici pun repede eticheta ” Numai tu ești vinovat! ” Suferințele celor din jur îi lasă reci, fac doar ceea ce le convine lor. Pot încălca normele morale fără vreun motiv anume. Si acest lucru le produce o imensă plăcere.
5.Permanenta invidie. Întotdeauna ceea ce e al altuia este mai bun, mai frumos, mai mare. Oamenii toxici se compară mereu cu ceilalți. Îi preocupă viața altora și-ți povestesc cu lux de amănunte ce ghinioane au avut cunostințele voastre comune.
6.Minciuna perpetuă. Mincinosii există de cand lumea și pământul. Insă mincinoșii cronici sunt extrem de nocivi.
7.Șantajul emoțional. Este o formă de manipulare extrem de răspândită : ești amenințată cu lucruri rele, dacă nu vei face ceea ce-și dorește respectivul : ” Dacă mă părăsesti, mă sinucid!”
8.Oamenii toxici trăiesc drame permanente. Orice mic eveniment este exagerat, până ajunge la dimensiunile unei drame apocaliptice, în care sunt atrași toți cei din jur.
9.Comunicarea lor este dominată de sarcasm. Comentarii tendențioase, făcute sub masca umorului, dar prin care își bat de fapt joc de cei din jur. E un semn clar că trebuie să te îndepărtezi de astfel de oameni.
În viața fiecărui om apar momente în care are nevoie de susținere și întelegere. Însă odată încheiată o astfel de perioadă, majoritatea oamenilor revin la comportamentul lor firesc. Nu și oamenii toxici . Ei însă nu înțeleg nici în ruptul capului de ce se feresc de ei cei din jur. Pe de altă parte, trebuie spus că acești oameni nu sunt niște monștri, ci pur și simplu ei nu știu să-si manifeste altfel gândurile și nevoile.
Sursa : filanko.com
Comentează