Cred că din fotografia de profil a acestui editorial se înțelege perfect ce fel de copil am fost! 😁. Iar acum, …cateva frânturi din Trecut.
…Când eram mică ( și nărăvașă – cele două elemente fiind inseparabile) , dacă îndrăzneam să-mi înfrunt 
părintele ( verbal, la ce vă gândeați?!?), se declanșa furtuna furtunilor, uraganul uraganelor! Privirea tatei devenea tăciune, fruntea începea să semene cu un deșert încrețit de dunele de nisip, și vocea aducea brusc a tunet. La tata, tunetul era urmat de trăznet și nu invers : mă trăznea cu câte o pedeapsă, de-mi mergeau fulgii! Nu aveam voie să răspund înapoi, iar limba mea ascuțită, care cam pe atunci prindea contur, cădea deseori în păcat. Și tata știa perfect care era cea mai usturătoare pedeapsă de aplicat. Nicidecum 
interzicerea ieșitului afară, cu prietenii din bloc, și nici restricții la dulciuri, fructe și alte trufandale ( de astea se ocupa Ceaușescu, fără să-i greșesc cu nimic!) . Pedeapsa care mă scufunda in Groapa Marianelor, era cea prin care mi se tăia de pe listă…lectura! Deși perfect conștient că verdictul său este total anti-educativ ( tata era jurnalist, nu tăietor de lemne, el îmi și sădise, de altfel, microbul lecturii! ), părintele meu învățase că lucrul care mă durea cel mai tare, era să mi se confiște pentru o zi, cartea pe care o devoram cu nesaț, în orele în care nu băteam mingea pe maidan sau nu stăteam cu maculatorul în față, rezolvând exercițiile pentru a doua zi. Prin urmare, challenge-ul meu cel mai mare, în copilărie, era să încerc – cum se spune – să nu-i mai răspund tatei înapoi. Vreau să-mi continui lecturile ? – atunci să fac bine și să-mi pun lacăt la gură, ascultând smerită teoriile tatei, chiar de-mi vine să mă sui pe pereți!
Tata avea o vorbă, pe care mi-o mai administrează și astăzi, atunci când…”o iau razna, verbal : “Gura bate.. 
curu’” ( scuzați-mi formularea poate prea directă!) Mărturisesc că nu prea înțeleg nici acum construcția lingvistică a acestui proverb, dar m-am convins pe propria piele că , de cele mai multe ori, tăcerea e cu adevărat, de aur!
….La școală aveam un coleg – Mihăiță, al cărui tată lucra la abator. Mihăiță era cel mai neastampărat copil din clasă. Diminutivul “Mihăiță” era , practic, invers proporțional cu năzdrăvăniile pe care le făcea băiatul la școală și, prin extrapolare, și acasă. Prin urmare, nimeni nu se mai mira, atunci când, în unele zile de vară, Mihăiță venea la școală în pantaloni lungi. Celor cu care se înțelegea bine, colegul nostru ne arăta , in recreație, dungile lâsate de curelele pe care i le administra taică-său. După ce Mihăiță ne dezvăluia și motivul, admiteam cu toții în gând că …tatăl lui fusese chiar blând! Cert este că, la fel ca și noi, Mihăiță a crescut mare, a devenit “Mihai” , ba chiar un Mihai important : șef de clinică veterinară, undeva in Germania.
…Am avut cea mai cool învățătoare din lume. Probabil că toți spuneți asta. “Tovarășa” noastră ( așa o numeam pe atunci și, din păcate, n-a mai trăit să i se spună și “doamnă”) era pâinea lui Dumnezeu și avea un umor ieșit din comun. Bine, de acord că , la vârsta aceea, râzi cam din orice, dar “tovarășa” avea o ironie fantastică! Îmi dădeam seama de asta pentru ca acasă, cand le spuneam alor mei “ce a zis tovarășa”, râdeau și ei cu lacrimi. Dar gluma era glumă, până nu se înfuria biata “tovarășa”. Și cum să nu se înfurie o căpetenie, al cărei trib era alcătuit din 25 de draci împielițați ?!? Iar la nervi, chiar și cea mai calmă învățătoare din lume, îsi poate pierde cumpătul. “Tovarășa” noastră nu țipa. Într-o primă fază ne săgeta cu privirea, de ne sărea matricola de pe uniformă, după care , neobținând prea mari efecte din asta, trecea la represalii fizice : linia peste degete le este binecunoscută, probabil, multora din generația mea. Ea se asorta perfect cu câte o palmă grea, aplicată peste ceafă, de trebuia să avem grijă să nu ne sară ochii din orbite, până la tabl! Băieții primeau un bonus : erau trași de perciuni și, din schimonoseala fețelor lor, noi , fetele, realizam că senzația nu era dintre cele mai plăcute. Un lucru e sigur : toți copiii pe care-i adunase pe atunci clasa noastră, au ajuns pe la facultăți și ocupă astăzi funcții importante – în tară sau aiurea ( persoanele de față se exclud!😩😩).
….Anii au trecut, în turmă, vremurile s-au răsucit cu susu-n jos. Cum stau lucrurile astăzi, știți cu totii. Și vă rog să nu mă înțelegeți greșit! Nu vreau nicidecum să propovăduiesc violența , mai cu seamă cea îndreptată împotriva copiilor, chiar și în scopuri “educative”. Am vrut doar să vă povestesc ( sau “reamintesc” – de la caz la caz) cum au stat lucrurile odinioară. În secolul trecut.😉
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Voucher Benesio BeautyCell
Comentează