banner marshal garden
Ea și El

Putem rasturna lumea la loc

alice nastase

Cea mai valoroasă lecție pe care am avut-o de primit în viață am primit-o, răsturnat, nu de la părinții mei, ci de la copiii mei. Avându-i pe ei, am învățat să iubesc cu adevărat, așezându-mi iubirea în matca eternității. Căci doar având copii am înțeles în profunzime cum e să iubești necondiționat, fără să-ți așezi sentimentele sub superficialitatea lui „se poate și cu altcineva”… Nu duci niciun copil la altă familie sau, Doamne, ferește, la orfelinat, așa cum îți ameninți, cu gândul sau cuvântul, partenerul de viață căruia-i propui să își vadă de drum. „Nu ne înțelegem?! Altul la rând!”, zicem, așa cum niciodată nici cu gândul n-am putea gândi despre copiii noștri, oricât de nărăvași, neascultători sau necongruenți cu proiecțiile noastre de odinioară ar fi ei. Pe ei îi iubim până la capăt, așa cum sunt, așa cum au venit la noi, așa cum ne rugăm să ne rămână alături, cât mai multă și binecuvântată vreme.

De la copiii mei am învățat și adevărata compasiune, adevărata empatie, adevărata înțelegere. Chiar și adevărata grijă, căci numai cine nu are copii nu știe cum îți îngenunchează inima la primul semn de boală, la primul centigrad răzvrătit în termometru, la fiecare bubiță apărută pe piele, la fiecare fir de zgârietură. Căutăm doctori buni pentru copiii noștri, doctori care să fie disponibili să ne răspundă la telefon și-n miez de noapte, ca să ne ostoiască neliniștile și să le aline, puilor noștri, suferințele cât de mici ar fi. Alergăm cu pruncii noștri în brațe la doctori aflați chiar și la capătul pământului ca să le găsim leac, alinare, speranță pentru lucrurile care nu funcționează cum ar trebui în corpușoarele lor adorate. Reînvățăm, pentru ei, rugăciunea, reinventăm speranța. Citeste mai departe…

Femei de 10 pe Facebook