Întoarcerea la Trecut iscă în noi senzații diferite. Când rememorează vremurile de altădată, unii simt o nostalgie apăsătoare, alții – un dezgust profund și o silă pe care cu greu și-o reprimă. Cei tineri, care cunosc trecutul doar din cărți și din poveștile celor din jur, experimentează o curiozitate vecină uneori cu fascinația, atunci când iau contact cu lucruri despre care știu din auzite. De multe ori, percepția asupra lor li se schimbă. Uneori, li se întărește.
Mi-e greu să spun cu ce sentiment am pătruns în Mausoleul din Belgrad, dedicat Președintelui Tito. Vremurile în care conducea puternica pe atunci Iugoslavie m-au prins la o vârstă la care politica mă interesa puțin spre deloc, însă chiar și așa, țin minte că despre “țara vecină și prietenă” se vorbea mereu la superlativ, românii asemuind-o cu un soi de “Occident socialist”. Se trăia incomparabil mai bine în Iugoslavia acelor vremi, decât în chinuita noastră Românie. Era acolo un soi de “libertate” la care priveam cu jind, peste hotarele bine apărate. Multe din lucrurile “deosebite” care mai pătrundeau , “pe șest”, în România lui Ceaușescu ( blugi, reviste, dulciuri, țigări, băuturi) proveneau din Iugoslavia. Despre Tito se vorbea de bine, cu o oarecare admirație și, din câte înțeleg, iugoslavii țineau mult la liderul lor, oarecum diferit de ai noștri, ai celorlalte țări din blocul socialist.
Prin urmare, aflându-mă recent la Belgrad și parcurgând sugestiile site-urilor de specialitate, nu am putut rezista tentației de a vizita Mausoleul lui Iosip Broz Tito – cel mai mare centru muzeal al capitalei sârbe. Știind felul în care și-a găsit sfârșitul Ceaușescu al nostru și felul în care, într-un mormânt meschin și ignorat, își doarme el somnul de veci, regretat de unii, hulit în continuare de cei mai mulți, eram curioasă să văd în cel fel sârbii – parte a fostei Iugoslavii și cei care , iată, “găzduiesc” ceea ce-a rămas din puternicul lider de altădată, își tratează aceasta însemnată parte din Trecutul lor.
Locului în care Tito își doarme somnul de veci îi spune “Casa cu flori”. Mausoleul fostului lider comunist se află la 5 km de centrul Belgradului și vizitându-l, realizezi că Iosip Broz Tito este respectat în continuare ca un mare erou. Deloc întâmplător, locul este plasat la înălțime, deasupra orașului, într-un punct din care panorama Belgradului este superbă.
De unde până unde “Casa cu Flori”? Denumirea nu este întâmplătoare : se spune că în anul 1980, cand mareșalul a trecut la cele veșnice, mormântul acestuia a fost acoperit de un munte de flori, fapt care a generat numele Mausoleului. L-am descoperit, traversând o superbă zona de verdeață, inaugurată de un zid al cărui design amintea numele fostei confederații socialiste : IUGOSLAVIA. Parcul imens ce adăpostește Mausoleul nu adună într-însul numai pajiști scălate în verde, arbuști și arbori seculari, ronduri de flori și fântâni arteziene, ci și o mulțime de statui cu diferite tematici, realizate de marii artisti ai fostei Iugoslavii. Firește, între ele se disting cele câteva, reprezentându-l pe liderul de altădată…
În celebra Casă Cu Flori oaspeții intră într-o tăcere deplină, ca în orice loc similar, în care cineva își doarme somnul de veci. E august, lună de foc, sârbii sunt răspândiți și ei prin vacanțe, nu e deci aglomerație din cale-afară. Doar câțiva turiști, ca noi, care documentându-se, au aflat de acest loc și pe care curiozitatea sau amintirile i-au îndemnat să-i calce pragul. Lumea se apropie în șoaptă de lespedea din marmură, pe care este gravat numele lui Tito, alături de anii nașterii și, respectiv, al morții sale. In imediata apropiere, mormântul soției sale, alături de care Tito și-a petrecut ultimele decenii de viața.
În sălile adiacente, vizitatorii studiază cadourile pe care vestitul lider al blocului socialist le-a primit de la conducatorii celorlalte tari ale lumii, tablouri și sculpuri ilustrându-l pe Tito ( cultul personalității era puternic prezent în acele vremuri, peste tot, în Europa de est) apoi exemplare din ziarele vremii, care anunțau, pe prima pagină, trecerea în neființă a iubitului conducător.
Vitrine adunând obiecte personale ale acestuia se învecinează cu biroul în care Tito își desfășura activitatea de președinte al unei puternice țări. Îmi fac o fotografie chiar în mijlocul acestuia și mă grăbesc să vizitez o nouă sală a Muzeului, în care edilii au reconstituit, cu exponate și informații, povestea celebrei flăcări olimpice, cea care era adusă în fiecare an in Belgrad, în locul unde se organizau spectacolele dedicate regimului comunist și marelui conducător Iosip Broz Tito.
A vizita Casa cu Flori de la Belgrad nu vă va așeza nicidecum în poziția de nostalgici ai trecutelor vremi, ci este pur și simplu un “must” pentru orice turist care se respectă și care dorește să cunoască o țară străină și din necesarul punct de vedere al istoriei acesteia. Biletul nu costă decât 3 Euro, locul este realmente frumos și, fără îndoială, extrem de interesant, iar la cafeneaua muzeului poți savura, alături de o cafea aburindă, impresiile acestei inedite călătorii într-un timp atât de controversat.
Comentează