Plecarea, în șoaptă, a profesorului Cazimir….

Plecarea, în șoaptă, a profesorului Cazimir….

Există zile bune și zile rele, în viața fiecăruia dintre noi. 

Asupra zilelor bune nu voi insista. Acolo e simplu. Vă voi dori doar să se încoloneze cât mai multe la ușa voastră, în fiecare început de an. 

Cele rele…mda, să se spele, dar până să se spele, ne înoureaza nouă viața..

Zilele rele sunt dictate de întâmplări rele, de oameni răi sau de veștile rele. Ieri, prietena mea Luminița mi-a dat o astfel de veste. Un om pe care amândouă îl prețuiam nespus, a plecat către cer. A plecat modest și liniștit, așa cum și-a trăit întreaga viață; a plecat, fără să deranjeze gălăgia în care trăiește, de ani buni, țara lui. 

    ….Dacă cineva m-ar ruga să fac o listă cu OAMENII BUNI pe care i-am întâlnit în viața mea, undeva, în capul ei îl voi așeza pe profesorul Ștefan Cazimir. Nici eu nu știu cum l-am cunoscut pe ilustrul filolog, expert în Caragiale și, pe atunci – pe la începuturile anilor ‘90,  membru în Parlamentul Romaniei. Cert este că mi-a devenit colaborator permanent al “Ceaiului de la ora 5”, timp de ani buni, învațâ du-ne, în fiecare joi, să vorbim corect româneste. Dar n-o făcea “didactic”, “de sus”, de la catedră ( și atunci am înțeles de ce-l iubeau atât de mult studenții săi de la Filologie), ci intr-un mod inconfundabil, cu tâlc și umor, “ca să ne intre ușor în cap” frumoasa limbă căreia profesorul Cazimir îi dedicase întreaga sa viață. 

“-Știi cum imi spun colegii in Parlament, Marina? “ “ – Cum, dom’ profesor?” “-Profesorul Dicționar!” – mi-a mărturisit el , într-o bună zi,  zâmbind șmecher pe sub  nasul-i acvilin, cu care a stat toată viața-n cărți. 

Deși era parlamentar, nu avea dușmani, pentru că moldoveanul sărac, ajuns la București și devenit celebru, a rămas mereu un om modest, ce nu știa a urâ. Avea o vorbă bună pentru fiecare și picura în ea umoru-i inconfundabil, imprumutat de la Caragiale al său, pe care-l diviniza. Inființase chiar un partid-caricatură : “Partidul Liber-Schimbist”, al carui președinte devenise și în numele căruia făcea declarații memorabile, dându-le o mână de ajutor jurnaliștilor care-și doreau știri de senzație în relatările lor. 

    Mi s-a părut nedrept să aflu de moartea unui prieten drag si a unui om atât de valoros,  la câteva zile după ce fusese deja îngropat. Și Luminița aflase întâmplător, dintr-o postare a unui prieten, rătăcită pe Facebook printre poze din vacanțe, prăjituri home-made și instantanee cu nepoți. Cazimir a șters-o din această lume la fel de discret cum a traversat-o. Și nemulțumit – înclin să cred, cunoscându-i întrucâtva sistemul de valori. Mi s-a părut nedrept, chiar și punând față-n față ceremonia sa invizibilă, cu înmormântările gălăgioase ale unor contemporani care nu s-au ridicat nici macar până la degetul mic al bunului Cazimir….Am rememorat cu Luminița, la telefon, un moment drăgălaș al colaborării noastre de la “Ceaiul de la ora 5”. Era prin 1994, tocmai ieșisem din transmisia directă și socializam relaxați unii cu alții. Eu, îl alegeam mereu pe dom’profesor, de la care aveam mereu câte ceva de aflat. Luminița a ieșit din car și s-a apropiat de noi : “-Vai, domnule Profesor, ați fost și astăzi admirabil! Și mi-a plăcut la nebunie cravata dvs cu Mickey-Mouși!”. Zâmbetul de pe chipul invitatului meu a dispărut instantaneu, arcuindu-i sprincenele în ton cu nasul : “-Ce…Mickey-Mouși?!? La ce vă referiți?…”. “-Păi, la cravată mă refeream..” – a continuat Luminița si am început toți trei să studiem cravata roșie a domnului Profesor ( venea mereu îmbrăcat la patru ace!) , pe care mâna designerului împrăștiase o armată de șoricei mărunței, purtând chipul vestitului personaj al lui Disney. “-Vai de mine! – a exclamat disperat Cazimir. “- Aveți dreptate! Am crezut tot timpul că sunt niște romburi!..Și am umblat mereu așa și-n Parlament!”…

   Mă despart virtual de profesorul Cazimir cu această nevinovată amintire veselă. Adio, prieten drag, drum bun către stele și făceți-i și pe cei plecați înaintea dumneavoastră să regrete că nu v-au cunoscut mai demult.  Învățați-i , în spiritul rubricii noastre, semnificația expresiei : “ a privi de sus”. Dumneavoastră nu v-a reușit niciodată…

NOTĂ : Fotografia de mai jos îl înfățișează pe profesorul Ștefan Cazimir glăsuind la lansarea primei mele cărți – “Cele 10 pățanii ale lui Victoraș”. Pe eroul cărții îl puteți vedea lângă mine și tot alaturi de mine apar în fotografie poetul Lucian Avramescu și omul de televiziune Aristide Buhoiu. Expresia feței mele ( ba chiar și a lui Victoraș) reflectă pe deplin umorul vorbitorului. Prețuirea și dragostea ce i-o purtam nu au reușit să fie surprinse de fotoreporterul anonim…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : UROSUPORT FORTE