banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

“- Privește către cameră și spune-i ceva mamei tale…” 

….Îl rog pe adolescentul de pe canapea să privească spre camera din fața lui și să-i transmită un mesaj mamei sale…..După care-mi pare rău că am avut această idee…Îmi pare atât de rău și mă simt atât de jenată că, iată, deși detest acest lucru, ajung eu însămi să pedalez pe sentimentele unor oameni…Băiatul nu știe insă ce e în mintea mea.  Se uită pierdut către beculețul roșu al camerei indicate de mine și care pentru el nu înseamna nimic. Asta pentru că nici cea care – credem noi – s-ar afla în fața televizorului ( adică mama lui), nu mai înseamnă nimic pentru el. Sau…poate înseamnă? Ce-o fi, oare, în sufletul invitaților mei?…Cei trei copii de lângă mine ( Daniel e cel mai mare, urmează Mihaela care are 7-8 ani și micuța Laura, care nu cred să aibă mai mult de 3-4 anișori și care s-a înghesuit,  scâncind, în brațele tatălui său) trăiesc o dramă : cea care i-a adus pe lume ( să-i spunem “mamă”?) nu numai că le-a întors spatele, ci i-a zvârlit afară din casă, pe toti deodată, împreună cu cel ce-i fusese ani buni, ei – bărbat, lor – tată. Ce s-a întâmplat, de fapt? Cum de rabdă pământul astfel de oameni ? Cât venin trebuie, oare,  să încapă în sufletul tău, pentru a te face să-ti alungi din el proprii copii , lăsându-i și fără mamă dar și fără un acoperiș desupra capului?…Ioan Lungu oftează adanc si în colțul albaștrilor săi ochi mijește o lacrimă? – O fi zărit-o și cameramanul care-i fixează prim-planul?!?  – îmi vine iar o rușinoasă întrebare “de marketing”. Încerc să-mi găses, eu – mie însămi, circumstanțe atenuante : nu vreau decât să sensibilizez lumea de acasă, să-i determin pe români să fie empatici, să-i miște răul altora, să nu le dea pace și să-i îndemne să sară în ajutorul lor! …Tot așa cum au sărit, bunăoară, și buzoienii ce trăiesc în preajma amărâtei familii, cu dom’ Primar cu tot, și care au pus mână de la mână, de le-au înălțat o căsuță :  să-și înghesuie traiul lor modest, lovit de soartă.. 

În fotografiile pe care mi le arată Costin pe laptopul lui din platou, locuința e, într-adevăr, modestă , dar extrem de curată. Aflu că ocupă de asta Mihaela, la varsta la care fetițele sunt mai degrabă preocupate de păpușile Barbie și de umblat cu mămicile prin mall-uri… Daniel iși “dublează”  și el tatăl la treburile bărbătești, iar mezina…încă mai copilărește, înlocuind chipul mamei cu cel al unor păpuși uzate, primite pomană de la copiii din sat. Din ce traiesc? – vine întrebarea mea firească. Alocații și o pensie de handicap : tatăl are o mână beteagă, care-l împiedică, de ani buni,  să muncească. Dar ce muncă ar mai putea face un părinte, caruia i-a așezat Destinul în grijă trei copii?!? In fiecare dimineață și-a dezvoltat un ritual : îi îmbracă, îi hrănește și-i încarcă pe fiecare într-o altă mașină,   trimițându-i spre trei zări diferite, pe la grădinițe și școli..

…Daniel privește înlăcrimat către camera din fața sa, așa cum i-am cerut, și încearcă să formuleze o adresare către mama sa… “- Nu știu ce să-i spun!…” – spune , cu o voce gâtuită, peivindu-mă derutat, și asta după ce câteva secunde de liniște, lungi și grele, îmbracă platoul de filmare… Îi ridic această povară de pe umeri și îmi cer iertare…Ce-o fi fost în capul meu?!? Ce-ar putea să-i spună un copil, de față cu o suta de ochi străini care-l privesc, unei mame care s-a lepădat de el și de frații lui?!?

….Doamne, toată viața am făcut emisiuni de divertisment, iar acum simt, în fiecare sambătă,  cum mă îmbib cu toate dramele oamenilor ce-mi trăiesc prin preajmă. Mă îmbib și nu-i pot ajuta. Decât puțin, enorm de puțin…

Nota autorului : Astăzi, la ora 15, pe TVR2, la “Femei de 10, Bărbați de 10” veți fi părtașii unor povești emoționante. Nu doar de plâns, dar de luat aminte…
Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook