DanDANA! Ea și El Povestea mea

Prin valea umbrei morții…

 

Sunt unele momente când mă apucă un dor nebun de mamă. Poate veţi zice că e ceva normal, dar… trebuie să vă spun ceva: mama mea, m-a născut şi cam atât. Nu a fost lânga mine atunci când aveam nevoie de ea. Iar pe tata nici nu l-am văzut vreodată.

Paradoxal, nu? Să-ți fie dor de o mamă care nu s-a ocupat de tine și lângă care nu ai trăit. Și totuși, cu toate acestea, mi-e dor. Mi-e dor de părerile ei de rău atunci cand o întâlneam şi atingeam subiecte sensibile referitoare la viața meanefericită, așa cum era atunci; mi-e dor de lacrimile ei care încercau să justificeoarecum distanța si despărţirea de mine, de scuzele ei fără sfârșit

Dumnezeu e veşnic iar timpul este umbra noastră… Mama nu mai este demult. Bolnavă și împovărată de greutăți, s-a stins ca o lumânare care parcă a ars rapid la ambele capete. Ultima oară am vazut-o pe fugă, cu patru ani înainte de a muri.Am vorbit câte ceva cu ea. Era bucuroasă să știe că trăiesc, că am reușit să răzbesc în viață. Probabil că regreta enorm situatia, dar nu mai putea schimba nimic.

Atunci am inteles ca poți fi mândru ca părinte de copilulu, chiar dacă n-ai contribuit şi nu l-ai ajutat cu nimic în viața lui. Și eu aveam atâta nevoie să-mi spună că e mândră de mine... Un lucru însa e clar: Legăturile materne sunt legături consfințite de Dumnezeu încă de la începuturi.

Oameni buni, nu vă judecați mamele, oricât de rele vi s-ar părea. Nu știm ce planuri a avut Dumnezeu când a îngăduit nașterea unora dintre noi, în anumitecontexte, dar știm sigur că El are planuri mărețe și alege căi nebănuite pentru fiecare…

Uneori poți trece chiar prin valea umbrei morții și să crezi că ești o eroare, oființă apărută în urma unei simple întâmplări. Dar nu, nu e așa. Dumnezeu știe de ce ne-a îngăduit să trăim, și tot El ne arată şi susţine drumul în viaţă.

Astăzi, la rândul meu, sunt și eu mama a trei băieți. Din această perspectiva am înţeles că nașterea unui om, chiar în circumstanțe nedorite, are un rost. E un lung șir de evenimente care ne leagă pe unii de alții, ca să se împlinească un plan, cunoscut doar de Dumnezeu. Nu putem înțelege pe deplin acum aceste actiuni ale Divinitatii, așa cum nu știm care sunt planurile pe care le are cu fiecare dintre noi.

Așa stau lucrurile acum, aici, pe Pământul sufocat de păcat. Injustiţia socială face până la urmă diferenţa între oameni, grupuri, naţiuni. În vreme ce unii s-au asigurat pe ei şi familiile lor pe viaţă, ducând o viaţă de nabab, alţii din acelaşi oraş, ţară sau poate pe alt continent, stau într-o sărăcie lucie, sfâşiaţi de dureri şi neajunsuri... Poate fi oricine apăsat de dureri neștiute, poate fi o mamă care suferă în tăcere pentru că nu are cum săşi hrănească copiii subnutriţi, de exemplu.

Nu vă judecați mamele. Ele sunt dovada vie a existenței noastre, o binecuvântare fără egal,un dar neprețuit din partea bunului Dumnezeu.

Și unele mame poartă atâtea lacrimi cât n-ar încăpea într-un ocean, dar … sunt fericite că Dumnezeu le-a ales ca să dea viață.