Pentru că ieri Copenhaga a fost străbătută-n lung și-n lat de camioane gălăgioase ( veți vedea imediat la ce mă refer!) astazi va voi spune câteva cuvinte despre școala daneză. Asta că tot suntem deja în vacanță! 😇
Zice-se că școala din Danemarca se numără printre cele mai bune din Europa. Țin minte că atunci când era în clasa a douăsprezecea, fiul meu venea toată ziua bună ziua de la școală cu câte o poveste despre unul sau altul din colegii săi, aceia care s-au decis să plece la facultate în Danemarca. Îl ascultam și inima mi se transforma în purice, de teama lăuntrică, ca nu cumva și lui Victor al meu să-i vină astfel de gânduri de ducă. Da, admit, poate că ar fi fost mult mai avantajos să învețe în strainătate, însă numai gândul că va pleca de lângă mine mă transforma într-un munte de neliniști. Noi, mamele, avem deseori astfel de manifestări de “egoism” : să ne pâstrăm copiii lângă noi cât putem de mult. Dacă se poate, pentru totdeauna! Nu verbalizam aceste temeri, însă mă rugam la Dumnezeu ca Victor ale meu să-mi rămână cât mai mult în preajmă. Și așa a și fost, la început, chiar dacă, bunăoară, cel mai bun prieten al lui din liceu – Vlad – a ales să învețe în țara cu cei mai fericiti oameni din lume. Iar acum, după absolvire, Vlad țintește să devină unul dintre ei, încercând să prindă el însuși rădăcini în țara sa de adopție.
Guvernul danez cheltuie 6,7% din PIB pentru educație. Sistemul școlar este împărțit într-o grădiniță opțională, apoi o școală obligatorie care durează nouă ani, câreia i se adaugă una opțională, utilă pentru studiile de mai apoi, cele din “școlile secundare”.
În Danemarca, educatia este obligatorie începând cu vârsta de 5 ani și până la 19 . Subliniez : EDUCAȚIA este obligatorie, dar nu ȘCOALA ; un părinte poate să aleagă : fie își trimite odrasla la școala de stat, fie va opta pentru una privată, fie îl va educa acasă, atâta timp cât profesorii vor concluziona că elevul cu pricina și-a asumat obiectivele și a studiat un număr adecvat de subiecte. …89% dintre tinerii danezi frecventează școala publică. Școala obligatorie se numește Folkeskole și durează nouă sau zece ani, la finele său elevii putând alege între două tipuri de examene: unul pentru o licență normală, celălalt pentru o licență avansată . Majoritatea tinerilor danezi continuă să învețe după ce absolvă școala obligatorie. Există două tipuri de școli secundare non-profesionale în Danemarca: gimnaziul de trei ani, care furnizează candidații pentru studiile universitare, și , respectiv, cursurile HF ( Höjere Forberedelseseksamen) care pregătesc elevii pentru a susține examenele la un nivel superior, la una sau mai multe discipline.
Convinși fiind că notele nu ii ajuta pe copiii lor să se simtă in largul lor și să se exprime liber, înțelepții danezi au făcut ca sistemul de notare din școlile lor să inceapă abia din clasa a șaptea. Spre deosebire de sistemul nostru de notare, cel danez se împarte in 12 note. 12 este cea care îi face pe elevi fericiți, iar 3 este cea minimă. Iar pentru a trece un examen, nu poți lua mai puțin de 2. Ce funny! – mă gandesc : Cum ar arăta, in Danemarca, titlul emisiunii mele de la TVR? “Femei de 12, Bărbați de 12”?!? Parcă tot mai bine sună “10”! 😁
…Una peste alta, Regula No.1 în ceea ce priveşte educaţia copilului danez este ca acesta să vină cu plăcere la şcoală. Scurt și cuprinzător!
…Ne-am aflat in Danemarca fix în perioada în care elevii ultimului an de liceu își sărbătoreau absolvirea. La început, Elena m- a tras de mânecă si m-a întrebat dacă știu de ce majoritatea acolescenților poartă niște șepcuțe de marinar. Nu am știut ce să-i răspund. “Probabil o fi uniforma lor de liceu”. N-am fost departe de adevăr : tot un fel de “uniformă” era și aceasta, dar nu de liceu, ci de ABSOLVENT de liceu. Șăpcuțele acestea șmechere de pe scăfârliile frumoaselor daneze și de pe cele ale urmașilor vikingi, reprezintă semnul cel mai cert al absolvirii liceului. Deși evenimentul nu pecetluiește decât câteva zile din luna iunie, excesul de zel al unora le menține pe creștet palariuța până spre finele verii. Deși aparent identice, șepcile nu sunt deloc așa : banda de deasupra cozorocului le diferențiază, pe ea fiind inscripționate lucruri diferite : numele brodat al posesorului, tipul de școală absolvit, etc. Maniera de “imprimare”, culorile, grafica sunt și ele atat de diferite. M-am uitat la adolescenții danezi : Doamne, cu câtă mândrie își poartă șepcuțele de “copii mari”!.. aproape adulți!
Dar ele nu reprezintă nicidecum unicul fel în care tinerii danezi sărbătoresc despărțirea de anii de școală. Observați camioanele acestea zgomotoase și viu colorate, pline ochi cu adolescenți veseli și puțin chercheliți, care răcnesc ca din gură de șarpe, agitând “peste bord” pahare și sticle de șampanie și făcandu-le cu mâna trecătorilor sau cetățenilor așezați pe la terasele de pe “malurile” drumurilor publice? Ele se vor plimba preț de câteva zile prin oraș, marcând extrem de sonor evenimentul absolvirii celor ce le-au închiriat, pe bani grei și uneori și cu aproape un an în urmă. Și, mă veți întreba voi : cam cât timp se învârt așa, prin oraș, provocând un vacarm de nedescris, dar tolerat de toți cei din jur, și ei candva absolvenți? Păi…cam toată noaptea, iar periplul fiecărui astfel de camion iși alege, ca puncte de oprire, casele absolvenților. Aici, gloata de petrecăreți este așteptată, succesiv, de părinții fiecaruia dintre ei, cu masa pusă, plină de bunătăți, dar mai ales de sucuri și tării. Și tot așa, din casă-n casă, până spre dimineața, cand distinșii absolvenți ajung să fie pulbere, uitând până și cum îi cheamă!
Este, cred, cel mai atipic mod de a sărbători absolvirea, din câte am văzut, ca părinte, la viața mea. Dar cum ce-i bun, nu-i mult și ce-i mult, nu-i bun, petrecerea nu va dura decât o zi, după care celelalte zile vin să se adune, până vor totaliza 6 luni, adică atât cât mai au rebelii absolvenți până să-și susțină examenele de admitere la facultate.
Iar dacă tot v-am vorbit despre adolescenții danezi, vă voi împărtăși și câteva din impresiile noastre personale. I-am găsit frumoși și blonzi, la fel de gălăgioși și exuberanți precum cei de pe la noi, dar parcă mult mai “în banca lor”. Nu i-am văzut “epatand” prin ținute șmechere, pe care sărmanii părinți să le cumpere, “rupându-și de la gură”, cum se întâmplă deseori pe la noi. Sunt îmbrăcați extrem de “sport”, lucru care se extinde, aș putea spune, la nivelul întregii populații. Este și o chestiune de educație și filozofie a vieții, cred ( sunt altele, lucrurile importante în viață, decât să te împachetezi în cele mai costisitoare straie și să-ți atașezi o poșetă cât un salariu minim pe economie, doar ca să le arunci praf în ochi prietenelor!) , dar e și o chestiune de comoditate : cand știi că vei merge la birou sau la întâlnire cu bicicleta, ce rost are să te “rupi în figuri”, în fața oglinzii?!? Iar aici bicicleta este mijlocul de transport nr.1, la orice vârstă!
În rest, aceiași adolescenți ca peste tot în lume, veseli, gălăgioși și lipsiți de griji, pedalând pe șosele, butonându-și în disperare smartphone-urile, ingrămădindu-se la Mc Donald’s sau pe terase, la soare, la o bere Tuborg, vorbind impecabil engleza și zâmbindu-ți larg, ori de câte ori privirile vi se intersectează. De fapt, zâmbetul pare a fi o trăsătură generală, în Danemarca, fiind, poate, una ce contribuie la imaginea generală, cea a “celor mai fericiți oameni din lume”, aplicată danezilor.
Comentează