Eu nu doar ofer zâmbete, așa cum probabil se observă în toate fotografiile ce plutesc în online ( și care, probabil, pe mulți îi calcă pe bombeu!) ci le și primesc. Cu sufletul deschis și cu credința că un simplu zâmbet poate readuce soarele pe cer. Dar nu le rețin pe toate, căci vremurile m-au învățat să devin foarte selectivă. Chiar și la capitolul “zâmbete”. Disting, în mulțimea acestora, zâmbetele de complezență, pe cele false, pe cele malefice, pe cele care colorează strâmb fizionomiile schimonosite de ură, de pizmă, de răutate și prefăcătorie. Ele, zambetele astea betege, se ciocnesc ca de un zid de zâmbetul meu ironic și din el ricoșează direct în coșul de gunoi al prudenței.
Iubesc în schimb zâmbetele sincere, zâmbetele cinstite și adevărate, pe cele mustind a bunătate și bunăvoință. Ador de-a dreptul zâmbetele ce depărtează prietenos colțurile gurii, ducându-le către urechi și arcuindu-se precum o trambulină îndreptată spre lumină. Memoria mea păstrează numai zâmbetele care mi-au schimbat viața, deși le iubesc și pe cele care mi-au schimbat starea de spirit. Nu voi uita niciodată zâmbetul părinților mei în momentele-cheie ale devenirii mele : la serbările școlare, când îmi erau așezate pe creștet coronițele muncite cu râvnă, dar și la fiecare din emisiunile în care ii mai strecuram, odinioară, în public, printre spectatori. Îmi amintesc și zâmbetul acela larg al lui Victor, în care încăpea toată Maternitatea Elias, unde-i adusesem pe lume feciorul; mi-a rămas în minte și zâmbetul copiilor mei, atunci când m-au văzut atât de fericită, în ziua în care au devenit absolvenți. Îmi amintesc și zâmbetul mentorilor mei, în clipele când le mulțumeam public, la câte-o lansare de carte. Și din nou mă întorc la el, la zâmbetul părinților mei care le colora chipul ori de câte ori, deschizând ușa apartamentului, acesta le era inundat de nepoți. Nu uit și nici nu vreau să uit zâmbetele invitaților din emisiunile mele – oameni de seamă sau simpli anonimi, atunci când le făceam câte o memorabilă surpriză care le atingea sufletul…
Genul acesta de zâmbete sunt plapuma mea pentru zilele friguroase, ele îmi oferă acea căldură pentru care niciodată nu vin facturi și care este în măsură să topească ghețarii planetei.
Nu trăiesc, la fel ca și voi, dragii mei, într-o lume de zâmbete. Pe cele care contează le întâlnesc rar și le păstrez cu sfințenie și recunoștință. Iar în așteptarea lor…le împrăștii în stânga și-n dreapta pe ale mele, încercând să însoresc chipurile beneficiarilor și să le devin exemplu. În a zâmbi.
Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : DETRICAL 2000
Comentează