Le cunosc bunătatea de aproape un deceniu. Sunt tot mai mulți. Au deasupra lor ” o mână care îi acoperă și îi ajută” să facă și mai mult bine. Iar binele lor hrănește, îmbracă, încălzește, curăță, vindecă, educă și naște speranță. Dragi cititori, începem anul 2023 cu unul dintre cele mai complexe exemple de manifestare a binelui pe care eu l-am întâlnit vreodată și pășim în povestea unui desăvârșit Arhitect de frumos – Fundația Bucuria Darului.
Cristina Moldovan: – Haideți să începem cu Povestea Binelui. Sunt 9 ani de când ceea ce a fost atunci ideea și dorința dăruirii a ajuns astăzi să însemne, poate, cel mai complex exemplu de binefacere din țara noastră. Vă rog să ne povestiți dumneavoastră cum s-a născut Fundația Bucuria Darului și cum a sporit binele în acești ani de existență. 
Fundația Bucuria Darului: – A început odată ca niciodată într-un noiembrie de 2013, când am luat hotărârea să pornim o lucrare care e mai presus de lume, o lucrare a lui Dumnezeu săvârșită prin oameni. Și a crescut, de la an la an pe nesimțite, fără să ne propunem asta. În gândul și în inima noastră a fost dorința sinceră de a le întinde o mână de ajutor celor care au picat sub povara greutăților, să le pansăm rănile neiubirii, ca să se facă bine.
Toate începuturile au un farmec aparte. Mâncarea care trebuia gătita, legumele curățate, pâinea porționată contracronometru. Noi eram puțini, voluntarii nu ne știau, iar fiecare zi în care reușeam să dăruim mâncarea la timp însemna mila lui Dumnezeu. Astfel că, de la 70 de meniuri, am ajuns să gătim pentru peste 500 de suflete din Brașov și să ajutăm, ocazional, cu lemne, sobe, haine, mașini de spălat și ajutor pentru amenajarea casele lor sărăcăcioase.
În timp, comunitatea ni s-a alăturat, echipa s-a mărit și, odată cu ea, s-au diversificat și nevoile cărora încercăm să le facem față. Noi doar ne deschidem inima către fiecare om care ne trece pragul și avem grijă să nu plece nimeni de la noi flămând.
Cristina Moldovan: – Cine sunt cei flămânzi, însetați și goi?
Fundația Bucuria Darului: – Sunt cei care se luptă pentru supraviețuire. Îi întâlneam de multe ori pe stradă, murdari, străini, fără un loc în care să îi putem trimite. Era limpede scenariul vieții lor: fragil și mai ales periculos. Fără siguranța zilei de mâine. Cu nevoia de a fi ajutați zi de zi măcar o perioadă până s-ar fi pus pe picioare. Așa am plecat pe drumul binelui, dorind să construim un ‘Hub de bine’, să facem un loc unde să se simtă încurajați, ajutați, primiți și înțeleși.
Printre ei sunt familii cu copii mulți, monoparentale, oameni singuri, bătrâni, bolnavi, orfani sau oameni ai străzii. În principal orice inimă care traversează o perioadă dificilă. Fie că e vorba de o disponibilizare temporară, un divorț căruia nu îi poate face față, o chirie sau o problemă care copleșește financiar fiecare familie. Le trecem pragul, îi cunoaștem și le ascultăm poveștile. Le dăruim pachete cu alimente iar pe cei mici îi încurajăm să meargă la școală.
Cristina Moldovan: – Voi spuneți că sponsorul vostru principal este Dumnezeu. Povestiți-ne despre coincidențele care arată cum binele vostru întâlnește Grația Divină. 
Fundația Bucuria Darului: – Sub ochii noștri se întâmplă nenumărate minuni. Aproape zilnic. Ele sunt barometrul cel mai „obiectiv” că ceea ce se întâmplă la fundație are în prim plan nevoile lor reale. Indicatorul nostru de performanță. Pentru că nu are cum să te lase indiferent atunci când unul dintre oamenii noștri vine și îți cere, de exemplu, un cărucior de copil sau o pereche de încălțăminte 46 ori un brad de Crăciun, o plapumă, un covor, un televizor iar lucrul cerut să apară în doar câteva ore la cantină. Așa, ca și cum rugăciunea le-ar fi fost ascultată instant. Rugăciune, durere sau neputință. Pentru că stigătele lor, sub orice formă ar fi ele, nu au cum să nu străpungă cerul. Asta la lucrurile aparent mici.
Și la capitolul aprovizionare am văzut multe minuni. Întârziam cu comanda de ouă și ele veneau în cantitatea exactă de care aveam nevoie, aparent de nicăieri. Ori dulciuri pentru copii de Paște ori Crăciun. Cineva la un telefon distanță ori chiar în persoană venea să umple nevoia lor cu ce aveam nevoie.
Nici în alegerile noastre mari nu suntem ocoliți de „coincidențe”. Exemplul cel mai recent este decizia noastră de a deschide o brutărie venită în urma unei donații, atunci când am primit un cuptor de patiserie, deși, gândul inițial era să dedicăm un spatiu mai mare depozitării și igienizării hainelor primite. Am fost „întorși” să facem pâinea cea de toate zilele.
„Coincidențe”, minuni, ghidarea delicată a lui Dumnezeu pentru a putea fi de ajutor cât mai multor oameni. Așa realizăm că lucrurile sunt atât cele care se văd, dar mai mult, că există o mână care ne acoperă și ne ajută să facem și mai mult bine.
.
Cristina Moldovan: – Din păcate, în România sunt mulți cei ce ajung în stradă și acolo rămân, în frig ori în arșiță. Cei mai mulți semeni aleg o interacțiune minimală cu ei, întinzându-le, uneori, un ban sau ceva de mâncare. Nu prea stă nimeni să le asculte poveștile de viață și să vedem ce-i de făcut. Avem de multe ori senzația că viața lor mizeră și lipsită de muncă e ca o pată mare pe chipul unei țări ce se dorește a fi civilizată. Cerșetorii României sau Puturoșii Pământului sunt totuși oameni. Voi îi cunoașteți cel mai bine. Voi îi ascultați. Ce nu știm noi deloc despre lumea lor?
Fundația Bucuria Darului: – Unii dorm noaptea pe străzi încă de la vârste fragede, sătui de bătăile și strigătele de acasă. Alții, proaspăt ieșiți din orfelinate, sunt departe de orice protecție socială.
Pe unii se prea poate să îi fi întâlnit pe drumul vostru deja, foști colegi, vecini, cunoștinte, care s-au pierdut pe drum. Un divorț. O moarte prematură a cuiva drag, o depresie, i-a scos din circuit. Alții se luptă cu boli crunte, cu invalidități, cu un sistem care pare să nu îi vadă și să îi ocolească.
Lor li se strigă adesea la muncă și nu la întins mâna. Însă, cine i-ar putea lua să lucreze așa cum pot? Fără randament maxim, cu nevoia de a face pauze dese, cu greșeli repetate, cu neîncrederea în propriile forțe. Cu irascibilitatea de a nu fi dormit tocmai bine pe stradă. Și nu există două categorii, ei și noi, ci existăm împreună.
E foarte greu pentru cineva din afara lumii lor să înțeleagă sentimentele pe care le trăiesc. Și, din anii de experiență, știm că cel mai mult suferă atunci când sunt ignorați, nevăzuți, neînțeleși. Când par invizibili pentru o lume cu toate posibilitățile iar ei trebuie să se zbată în tărâmul IMPOSIBILULUI, AL NEPUTINȚEI. Singurul limbaj în care au crescut este cel al fricii și al grijii de mâine.
Uneori strigă de durere. Sau se revoltă pe viața care li se pare nedreaptă. Își mai spun durerile oamenilor care îi mai ajută cu câte ceva de pomană și le oferă puțină atenție. Ori își îneacă amarul în băutură. Și el, alt limbaj al nefericirii.
Formele mărunte și repetate de atenție și grijă le aprinde speranța că sunt văzuți. Îi scoate la lumină și le arată că nu sunt uitați. Că mai există speranță și bunătate și în lumea lor, cu mult altfel decât a noastră. În viețile lor nu aud decât cuvinte grele la tot pasul, foamea e la ordinea zilei și violența folosită ca mijloc de îndreptare. Aici cel mai puternic face regulile. Cu pumnul, cel mai adesea.
În fiecare zi ne întâlnim cu realitățile lor (sărăcie, boală, singurătate, lipsa educației) și încercăm să îi înțelegem de pe cealaltă baricadă. Uneori reușim. Alteori, rămânem la fel de neputincioși în a-i ajuta să se ridice singuri. Doar îi susținem și îi încurajăm, fără să facem lucurile în locul lor.
Le dăm un prânz cald, o haină, le facem un CV, un buletin. Din când în când le mai alungăm frigul din cuiburi cu o sobă mai bună și lemne de foc, ori le mai odihnim mâinile cu câte o mașină de spălat.
Limbajul iubirii e singurul pe care ei îl pot înțelege. Cel al răbdării. Al interacționării cu ei. Al locului pe care să îl (re)cunoască și să le devină casă. Iar voi ați inventat acest limbaj prin toată susținerea care ne ajută să le facem cunoscută o altfel de lume. Mai bună. Zi de zi. De fiecare dată când sunt la ananghie.
O poveste pe care o puteti auzi chiar din gura lui Tanaca o regasiti si pe linkul nostru de youtube https://youtu.be/UQxUC5np8A0.
Cristina Moldovan: – Faptul că oamenii străzii și cei aflați în diferite dificultăți sociale pot veni la voi gratuit, la cabinetul stomatologic ori să facă duș, ori de câte ori doresc mi se pare, efectiv ceva extraordinar. Sănătatea și igiena încă pot fi învățate, indiferent de vârstă iar asta schimbă fundamental, în bine viitorul lor. Vă rog să ne povestiți cum au luat naștere aceste idei și câți sunt cei care vin la voi ca să fie mai curați și să-și rezolve problemele dentare.
Fundația Bucuria Darului: – Când am început în 2013, le era foarte greu să creadă că există un loc doar al lor, unde pot veni să mănânce și să nu fie judecați. O cantină cu mese, farfurii și tacâmuri, ca locurile pe care le vedeau dar în care nu îndrăzneau niciodată să intre de rușinea de a nu fi conformi. Așa că am început să mergem cu meniuri pe stradă să le povestim despre noi.
Atunci ne mărturiseau că le e rușine să vină într-un loc curat, peniru că ei sunt murdari. Atunci am decis să transformăm una dintre anexe, într-un loc al lor, unde să poată veni să își facă duș și să petreacă câteva ore la adăpost. Să nu mai umble pe stradă. Pandemia a schimbat destinația acestui spațiu, pe care l-am transformat în cabinet de asistență socială, însă dușurile au rămas deschise oricui are nevoie.
Iar când durerea de dinți devenea insuportabilă, singurele soluții erau analgezicele, antibioticul și alcoolul. Pentru ei, nu exista spălat pe dinți regulat și nici vizită la medicul stomatolog, pentru că sărăcia făcea din aceste servicii, un lux. Însă, pentru cabinetul stomatologic, am avut nevoie de mai multe „coincidențe” în lanț ca el să poată lua naștere. S-a eliberat un spațiu deja perfect compartimentat pentru un cabinet, chiar față în față cu cantina, pe care l-am primit în comodat pentru a face binele iar alte inimi mari, de peste hotare, au contribuit la amenajarea lui. Din iulie 2021, cu ajutorul lor, astăzi la cabinetul stomatologic înființat își dăruiesc îndemânarea voluntar, 6 medici stomatologi si au fost tratate 400 de suflete, dintre care 246 copii.
Cristina Moldovan: – Faceți binele într-un anonimat extraordinar. Am citit despre un singur caz, surprinsă că așa ceva se poate înfăptui atât de discret și nu într-o emisiune de mare audiență pe care o țară întreagă o aplaudă pentru marele bine dăruit. Familiei Ianoș i-ați construit, de la zero, o casă în care astăzi cinci copii cresc fericiți. Vă rog să ne povestiți aici despre Maria și merele de aur. 
Fundația Bucuria Darului: – Povestea lor ne-a impresionat pentru curajul lor de a pune singuri temelia cuibului lor. Au pus câteva salarii deoparte, și-au luat un teren la marginea Brasovului, în urmă cu mulți ani, și au stat într-un container neîncăpător. Singuri, au reușit să își toarne fundația pentru noua casă. Ne-a impresionat îndârjirea lor de a-și face un cuib. În container le era foarte greu copiiilor să își facă lecțiile. Maria, fiica cea mare, învăța foarte bine și era mâna dreapta a părinților, responsabilă cu frații mai mici. O familie cu mult curaj, îndârjire, care se lupta pentru un trai mai bun.
Cristina Moldovan: – Tot voi aveți grijă ca, pe lângă masa caldă, pe lângă toate celelalte lucruri necesare dăruite celor în nevoie să sporiți numărul Poveștilor Încălzite. Ce sunt ele? (
Fundația Bucuria Darului: – Focul adună familia la un loc. Luminează poveștile și le face mai calde. Ne încălzește ceaiul și îmblânzește răceala cu care natura își face de cap. Tânjim după căldură, ne căutăm inimile care ne odihnesc și lăsăm natura să își intre în drepturi. În unele case domnește frigul iar gerul mușcă din hainele prea puține și sărăcăcioase, din soba înțepenită și rece. Asta e realitatea cu care se confruntă mulți dintre cei care ne cer ajutorul. Poveștile încălzite au pornit de la o realitate cu care ne-am confruntat pe teren. La sate am găsit sobe improvizate din butoaie de tablă care erau, în primul rând, un pericol pentru cei mici și aveau nevoie de foarte mult lemn pentru a menține camera caldă. Astfel că, le oferim de ani de zile familiilor care se luptă cu frigul, sobe, lemne, încălțăminte și îmbrăcăminte pentru copii. Ne facem mâinile și picioarele celor care vor să ajute, dar nu au timp să le treacă pragul bătrânilor și celor prizonieri propriilor suferințe în casele lor.
În urmă cu 9 ani am început să oferim un prânz cald tuturor celor care ne-au cerut ajutorul, pentru ca mâncarea să nu lipsească nimănui de pe masă. Ajungem chiar și în casele celor care nu se pot deplasa dar au nevoie de o mână întinsă, de o masă gătită. De asta, de multe ori simt nevoia să își împărtășească necazul, să își spună durerea cuiva. Iar colegii noștri, asistenți sociali, sunt acolo ca să îi asculte.
Din dorința de a le ușura neputințele, am început să le acoperim din lipsuri. Printre nevoile lor se numărau și nevoia de medicamente, haine, lipsa educației copiilor, lipsa igienei și lipsa căldurii din locuințele lor.
Cristina Moldovan: – Trebuie să vă mărturisesc că, la ultima vizită la Fundație, cel mai mult m-a impresionat 
Căsuța Copiilor. Acel spațiu dedicat lor, aflat convenabil la mică distanță de cantina unde își servesc prânzul, definea ceea ce ei toți cred că și-ar dori să însemne Acasă: căldură, lumină, curățenie, jocuri și jucării, atenția adulților la nevoile lor și ajutorul permanent pentru a învăța. Pare un loc pe cât de firesc pe atât de magic. Ne povestiți mai multe despre el?
Fundația Bucuria Darului: – Ne bucurăm de rezultate, muncim, învățăm, explorăm. Și creștem. E o întreagă echipă în spatele unei diplome. În spatele unei nerenunțări, al unui nou început și sfârșit încununat cu lauri. Bucuria de a învăța se plămădește zi de zi. E nevoie de îndelungă răbdare că ea să rodească, delicatețe pentru a te apropia de inimile lor și perseverență pentru a le urmări temele. Apoi apare și dorința lor de a reuși.
La Căsuță ei intră într-un alt Univers, guvernat de reguli pe care le pun în aplicare în fiecare zi. Sunt îndatoriri care îi cresc în oameni responsabili iar ei simt asta. Și duc mai departe responsabilitatea și în casele lor. Duc un opaiț de normalitate acolo unde nu mai există speranța unui mai bine. Ne-am gândit să fie aproape de noi, de fundație, la câteva străzi, ca să putem lua prânzul împreună în cantină.
La căsuță învață prin joaca de care nu s-au putut bucura cu părinții lor. Din zi în zi înțeleg cu adevărat ce înseamnă acasă (căldură, lumină, curățenie, jocuri și jucării, atenția adulților la nevoile lor și ajutorul permanent pentru a învăța), reguli de igienă (cum să folosească dușul, toaleta, mașina de spălat) și ce înseamnă familie ( să ai încredere să spui ce te doare și să ai certitudinea că cineva va face ceva cu durerea ta; că undeva, cineva, îi va pune capăt). Iar toate astea nu s-ar putea face fără colegele noastre care își pun toată energia, creativitatea, dar mai ales, dragostea la dispoziția lor. Le sunt părinții pe care nu îi au atât de prezenți în familia lor, prietenii cărora li se pot confesa și dascălii care știu ce să facă pentru ca ei să devină oameni responsabili, stăpâni pe viața lor și independenți.
Cristina Moldovan: – Copiii sunt viitorul iar schimbarea fundamentală a societății noastre și de acești copii nevoiași depinde. De unii dintre acești copii vă ocupați intensiv în căsuța despre care tocmai am povestit. De restul, aveți grijă să primească, zilnic masă caldă, îmbrăcăminte și încălțăminte dar și cele necesare pentru educație. Toamna trimiteți către ei 1000 de ghiozdane, le organizați ateliere, tabere și excursii. Printre toți acești copii sunt și copii de nota 10 și copii care își cer cu voce tare dreptul la educație. Cine sunt ei? Cine este Ioana – Copilul Curaj? Dar Georgiana – mână de fier?
Fundația Bucuria Darului: – Copiii noștri sunt plini de neliniște, grija lor nu e dacă vor găsi ghiozdanul cu eroii preferați ci dacă vor avea părinții cu ce să îi trimită la școală. Vin din familii numeroase, de unde se împarte și bucuria de a avea un model în familie care să meargă la scoală. Și nevoia de a prelua zestrea fraților mai mari atunci când la ei se ajunge la fundul sacului. Copii adulți care știu ce e greul. Pentru sute de copii, educația devine o provocare. De aceea copiii noștri de 10 trebuie cu atât mai mult susținuți. Doar că 10-le lor se măsoară altfel și cântărește mai mult. Pentru Ioana, de exemplu, 10-le ei a însemnat curajul de a pleca din sat și de a face mai multă școală decât frații ei. Să vină într-un oraș nou, să își facă prieteni, să se adapteze. Pentru Georgiana a însemnat să fie singura din clasa ei care să ia examenul de capacitate cu o notă suficient de mare cât să se poată duce la un liceu bun, să se facă învățătoare. Iar pentru alti doi copii, din Brașov, performanță înseamnă să fie olimpici deși sunt crescuți de un tată singur, bolnav în stadiu terminal. Performanțele lor se văd, sunt cuantificabile. Poți pune mâna pe ele. Dar noi știm că fiecare an dus până la capăt, fiecare temă făcută într-un ungher de casă neluminat, fiecare mers la școală cu rușinea de a nu avea, este tot o victorie. La fel de importantă. ȘI pentru a termina 8 clase, trăind viața pe care o au copiii noștri de trăit, înseamnă tot performanță, doar că nu e listată la bursa aplauzelor celor din jur.
Cristina Moldovan: – În cei 9 ani de activitate, Binele a sporit pe măsură ce a crescut și echipa Fundației Bucuria Darului dar și numărul și calitatea voluntarilor care vi s-au alăturat. Ei sunt Inima și, fără ei, cu siguranță nu ar fi posibilă o atât de mare dăruire. Vă rog sa ne povestiți despre ei și să ni-i arătați cu identitățile și poveștile lor frumoase, măcar pe câțiva dintre ei. 
Fundația Bucuria Darului: – Voluntarii sunt inima noastră. Ne impresionează avântul lor și dorința de a face bine în mod constant. Ei ne sunt mereu aproape, cu drag de oameni, cu gând să facă mult mai mult și mult mai bine, pentru sute de oameni hrăniți și din mâinile lor. E reconfortant să știi că ai oameni la celălalt capăt al firului, gata de ajutor, energie, bună dispoziție și chef de lucru. Oameni de la care învățăm zi de zi. Și oricât de mulți ar veni, tot timpul găsim ceva lucru pentru fiecare.
Mihaela e unul dintre oamenii tezaur. Prezentă, activă și gata oricând să își sacrifice timpul pentru a uda bine, cu dragoste, rădăcinile copiilor. Copiii au nevoie de astfel de modele în jurul lor. De oameni care să îi crească frumos, să îi încurajeze, să le arate mereu partea plină a paharului și a lucrurilor pe care le fac. Sunt oameni care își arată grija față de ceilalți, normalul, fără fast. Doar odihnă, bună dispoziție și prezență.
La cei aproape 70 de ani, doamna Maria ne caută și vrea să dăruiască timp și parte din inima ei. Toată viața și-a petrecut-o printre oameni. A primit multă bucurie din interacțiunea cu ei. Acum se gândește la cei cu care viața a fost ceva mai dură. Mereu caldă, cu vorbele mângâietoare la purtător, ne face treaba mai ușor de dus. Două mâini în plus se simt în orice bucătărie. În toate câte le face pune dragoste și grijă, ne răsfață cu o vorba bună, încurajări și îmbrățișări cât cuprinde. Avem o bunică în toată regula, deghizată în voluntar.
Și sunt voluntari care vin dis de dimineață, înainte de programul de lucru ca să își înceapă ziua cu BINE. Unul dintre ei este Dan. Tipul de om pe care nu îl observi, dar a cărui prezență se simte. Este recunoscător că poate fi de folos. Ne știe eforturile și vrea să fie parte din binele făcut celor care nu se pot ridica de unii singuri.
Cristina Moldovan: – În tot acest răstimp în care Binele a crescut atât de mult și de frumos, cu siguranță au fost și dificultăți și încercări. Cum ați trecut peste ce a fost greu ?
Fundația Bucuria Darului: – Dacă am învățat ceva în toți acești ani, a fost dăruirea. Au fost și zile de încercare cu situații în care părea că nu există ieșire, dar Dumnezeu le-a așezat pe toate. Cum a fost și episodul în care a trebuit să încetăm activitatea economică. O neînțelegere care s-a transformat în binecuvântare. Era foarte multă energie pusă în comenzile de catering, noi fiind puțini la număr. Însă banii care veneau de acolo erau o certitudine, previzibili, ne puteam baza pe ei. Am hotărât totuși să o luăm ca de la Dumnezeu și să ne axăm mai mult pe calitatea petrecută cu beneficiarii noștri. Pe o vorbă bună în plus, pe un zâmbet mai relaxat, pe timp dăruit problemelor lor. Ne-am dat seama că a fost o alegere bună din faptul că aproape tot venitul care intra în fundație din partea economică s-a întors pe altă parte, fără să ne fi propus asta, prin donații și sponsorizări. Semn că nu e nimic întâmplător. Nimic de netrecut.
Aici, la Bucuria Darului suntem pompieri: cu mâinile încercăm să îi scoatem din iadul pe care îl trăiesc, cu inima încercăm să le spunem poveștile mai departe și să aducem mai mulți oameni alături de noi. Pentru că, de fiecare dată, e nevoie să facem un lanț de oameni. Binele nu se poate face singur, iar fiecare om din lanțul binelui este important. Fiecare poveste spusă din gură în gură are mai multe șanse să fie salvată. Suntem aici ca suferința să fie dusă împreună și să se transforme în bucurie. Însă nimic din toate astea nu ar fi putut să se întâmple fără o comunitate închegată, sponsori, prieteni și donatori care au avut încredere în noi și ne-au susținut.
Cristina Moldovan: Poveștile cu final fericit cred că sunt Pâinea și Sarea, Soarele și Apa cele de toate zilele care vă răsplătesc și vă încarcă bateriile pentru a merge și mai departe. Cu siguranță, aceste povești cu final fericit sunt multe și vor fi din ce în ce mai multe. Vă rog să alegeți una și să ne-o povestiți.
Fundația Bucuria Darului: – Munca pe ei îi bucură iar nouă ne dă speranță. Îi face să se simtă utili și plini de sens. Nu de puține ori, hărnicia lor ne surprinde. Pe Adrian l-a transformat. Ni l-a dat înapoi scăpat din ghearele dependenței. Acum e de nerecunoscut. Când a venit la noi era dependent de prenandez și nu mai avea niciun chef să trăiască. Reflexul curățeniei- era printre puținii care voiau să facă baie în fiecare zi – și munca, au reușit să ia locul prenandezului și al disperării de a face rost de o nouă doză.
Era mai mereu pus pe harță. Se certa des cu noi. Cu viața. Cu nedreptățile care păreau să se țină lanț. Mâncarea era prea scumpă iar viciile îi păreau de neînlocuit. Doar că ele, în lipsa mâncării, îi luau puterea de a lupta cu sine însuși. La început era un om de temut. Acum a devenit un om de încredere, pe care ni-l dorim în jurul nostru. Se simte când pune mâna și sufletul să facă ceva. A reușit să se angajeze. A avut căderi. Acum are ridicări. Ne-am bucurat că am fost acolo în fiecare etapă. Iar fără susținere probabil ar fi rămas într-o mlaștină a disperării, subiectul știrilor de la ora 5.
Cristina Moldovan: Această poveste extraordinară pe care doar pe scurt am parcurs-o astăzi aici împreună și despre care probabil am putea scrie cărți întregi ne arată puterea imediată, complexă și extraordinară a Binelui. Cum reverberează Binele pe termen lung? 
Fundația Bucuria Darului: – Tocmai prin faptul că dăinuie, că are continuitate și că există oameni care cred în puterea lui. Fără o comunitate care să aibă încredere în noi, fără voluntarii noștri care spun de la cald poveștile mai departe și fără donatorii care vin mereu cu gândul să fie aproape de cei în nevoie, astăzi nu am mai vorbi despre BINELE care ia forma Bucuriei Darului și se transformă în proiecte pliate pe nevoile lor. Cum este brutăria pe care vrem să o deschidem cât mai curând, pentru a le pune pâinea cea de toate zilele pe masă.
Tocmai această poveste, pe care o ducem mai departe de la an la an, ne arată că prin efort susținut putem schimba, măcar puțin, optica asupra sărăciei, a neputinței, a „ajutorului social primit pe nedrept”, a stigmatizării. Prin poveștile spuse de la ”amvon” sperăm să îi facem mai bine înțeleși pe cei prinși sub tăvălugul sărăciei.
Cristina Moldovan: Cei care au citit astăzi acest interviu cum se pot implica și ei în povestea voastră? Cum pot și ei să înmulțească bucuria împreună cu voi? 
Fundația Bucuria Darului: – Dacă cei care au citit despre noi vor să se alăture, primul lucru, și cel mai la îndemână, este să spună lumii despre noi. Pe facebook https://www.facebook.com/FundatiaBucuriaDarului, pe site https://bucuriadarului.ro/ pe instagam https://www.instagram.com/fundatia_bucuria_darului/ și pe toate canalele pe care trimitem veștile bune în care credem.
Celor cărora le-am câștigat încrederea, ne pot ajuta dăruind o masă caldă în memoria celor adormiți, chiar dacă nu sunt din Brașov, voluntariat în activitățile fundației – ajutor în bucătărie, pregătirea pachetelor de alimente, mers în sate, teme la Căsuța Educației, donații în alimente, bani, rechizite, redirecționare de 3.5%, sponsorizări 20% din impozitul pe venit/ profit.
Cristina Moldovan: Dacă i-ați avea acum față în față pe toți cei ce vor citi acest interviu ce le-ați transmite?
Fundația Bucuria Darului: – Că marile schimbări pornesc cu pași mici. La fel și destinul celor pe care noi îi ajutăm. În fiecare zi adăugăm picătură cu picătură speranța unui mai bine în sufletele lor. Fie printr-un prânz cald, pachete cu alimente, haine, încălțăminte, sobe, jucării și orice gest care să îi ajute să privească cu încredere spre viitor. Însă, cel mai mare dar pe care îl pot face, este nejudecarea din start a celor care cer ajutor, timpul de a le auzi/ citi dureririle din spatele sărăciei și să le pună la rădăcină dragoste sub formă de răbdare și generozitate.
Cristina Moldovan: Deși ne cunoaștem de 9 ani, de când am pășit în spațiul Fundației pentru prima dată și, deși am avut chiar privilegiul de a fi printre primii oameni care au aflat ce lucruri extraordinare vă propuneați să faceți, ceea ce am aflat azi despre voi, amploarea și complexitatea Binelui pe care voi îl dăruiți în fel și chip, trebuie să recunosc că m-a copleșit. În lumea lui Nu Se Poate și în lumea lui E Prea Greu, voi ne arătați un chip al Iubirii care face totul posibil. Înmulțiți bucuria într-un ritm care este deja de neoprit. Aduceți Lumina în Obscur și aveți grijă ca viitorul să fie mai puțin bolnav, mai puțin înfometat și mai puțin pierdut în ignoranță. Construiți, ca un magic Arhitect de frumos, un viitor mai sănătos. Mă plec cu recunoștință că existați, vă felicit cu profundă admirație, vă doresc ca toți anii care vin să sporească și mai mult Iubirea voastră pentru oameni și vă mulțumesc pentru că ați împărtășit astăzi cu noi Povestea Binelui!
Fundația Bucuria Darului: – Fiecare prilej care ni se dăruiește să ducem povestea lor mai departe, înseamnă o nouă bornă pentru bine. Înseamnă inimi cu care ne putem lărgi familia, gânduri bune îndreptate spre cei în nevoie și moment de introspecție. Dar, mai ales, semnul clar că Dumnezeu ne-a pus împreună într-o lucrare. Că fiecare om cu care intrăm în contact ni se face familie extinsă.
Vă mulțumim că am avut șansa să ne fiți încă de la începuturi aproape că ați înțeles lucrarea noastră și că ați pus binele în mișcare că să putem aduce rod. Toate au făcut posibil acest interviu, venit ca un dar de Crăciun, ca să putem continua lucrarea. Vă mulțumim pentru cuvinte, dragoste și pentru aplecarea pentru frumos!
Împreună înmulțim bucuria!
Comentează