Foto : Elena Cristescu
În 10 zile e imposibil de cunoscut o țară – am dreptate? Ok, îi cunoști capitala, iar după ce ajungi aici , de ești o fire iscoditoare, poți afla destule despre istoria sa, despre cultură, despre tradiții, despre bucatele ce-o reprezintă. Cum se trăiește însă în restul țării? Dar mai ales LA țară? Al nostru Lucian Blaga spunea că “veșnicia s-a născut la sat”. Cu siguranță, fiecare națiune are veșnicia sa, născute în satele sale. “ – Cum arată la voi, la țară?” – mă mai întreabă uneori oaspeți de departe. Și, ca un reflex pavlovian, a doua zi îi duc…unde altundeva, decât la Muzeul Satului?!?
Ideea de a aduna laolaltă, în mijlocul naturii, case si gospodării din toate zonele unei țari, mi se pare o idee fabuloasă ( cinste celui, căruia i-a venit!) și nu cred să existe vreo țară civilizată a lumii, care să nu fie mândră cu satul în care i s-a născut veșnicia. Nici danezii nu fac excepție. Undeva, spre periferia Copenhagăi, pe o suprafață ce depășește 40 de hectare, se află unul din cele mai mari și mai vechi muzee de acest gen din lume. Anul nașterii sale : 1897.
…Am ajuns la Kongens Lyngby într-o duminică, dis de dimineață, cu autobuzul 184 în care ne-am strecurat în Stația Nørreport. Am parcurs cei 40 de km distanță față de Copenhaga pornind de la prima oră tocmai pentru a evita aglomerația, deși in Danemarca această din urmă noțiune este oarecum lipsită de conținut : toate spațiile sunt aerisite, iar oamenii – puțini. Aglomerația devine deci o figură de stil. Internetul ne indicase, tin minte, o zi fără ploaie, ideală așadar pentru un muzeu în aer liber. De fapt, așa se și numește Muzeul satului danez : Frilandsmuseet, în engleză : Open Air Museum. Adicătelea, “Muzeul în Aer Liber”
Am rătăcit ceva, pe străduțele din Lyngby, pentru că aplicația Elenei cred că intrase în greva foamei, dându-ne tot soiul de indicații contradictorii. Ba o luam în sus, pe câte o stradă cu nume de nerostit, ba se răzgâdea brusc, întorcându-se îndărăt și luând-o pe cu totul alta. Ca-n cântecul acela popular “ Și-uite-așa se joacă fata/ Cand pe stânga, cand pe dreapta!” De întrebat, nu aveam pe cine să întrebăm, era prea devreme și duminică pe deasupra! Câteva suflete trecuseră în viteză pe lânga noi, pedalând de zor, dar probabil dormeau în șa și pedalau instinctiv. Salvarea a venit tot de la niște turiști – septuagenari, britanici, după cum am dedus dupa accent și care răsuceau în mână o hartă clasică. Ne-am luat după ei și, în câteva minute, mergând într-o direcție total opusă celor indicate până atunci de aplicația de pe telefon, am ajuns la Open Air Museum. Și pentru că, chiar și așa, amețind prin împrejurimi, tot am ajuns prea devreme ( Elena suferă de aceeași boală – a punctualității, ca și mine! ) până la ora 10 am mai făcut cateva fotografii în fața intrării ferecate : cu panoul afișând prețurile biletelor, cu impunătoarea poartă de acces și cu păpușa-soldat, ce sugera soldățelul de plumb al lui Hans Christian Andersen și care flutura cu mândrie steagul danez. Asta ca să nu uităm unde ne aflăm!
Dar…ora 10 a sosit, omul negru n-a venit, dar a venit în schimb un viking bărbos și blonziu, care ne-a zâmbit cuceritor, anunțându-ne că putem să băgam liniștite legitimația de TVR înapoi în buzunar, pentru că intrarea în muzeu este… gratuită! Am sărbătorit printr-un chiot interior primul lucru gratuit din Danemarca și…iată-ne intrate în paradisul satului danez. Trecem triumfătoare de o poartă “ecologică” de acces ( “-Poză, Elena, fă-mi te rog o poză în conturul porții!” ) și încercăm să descifrăm harta interioară a Muzeului, oferită nouă la intrare de către amabilul viking.
Muzeul în aer liber este de fapt un departament al Muzeului National Danez : și anume, cel ce se ocupă de istoria agriculturii acestei țări. Peste 100 de case odihnesc sub pălăria muzeului. Prima datează din 1650. În urma sa se încolonează toate celelalte, mergand până la anul de grație 1950. Împrăștiate în natură ( 25 de grădini istorice le întovărășesc, iar preumblarea de la una la alta se face pe poteci șerpuite ce se strecoară din păduri seculare) casele sunt deschise pentru a fi vizitate, oferind la pachet și imaginea acareturilor ce le întovărășesc peste timp.
Toate compun o simfonie a trecutului satului danez, căreia mă bucur că i-am fost spectatoare. Dar nu numai satele bunicilor și străbunicilor lor pot fi recunoscute de danezii care vizitează Muzeul, cu copiii agățați de mâna lor : practic, Open Air Museum prezintă toate regiunile Danemarcei și insulelor Feroe, dar și fostele regiuni daneze din sudul Suediei și nordul Germaniei. De altfel, ca un mic omagiu adus fondatorului acestui muzeu, edilii au gândit un mic monument dedicat acestuia și pe care-l descoperim întâmplător, undeva, în verdeață, însoțit de plăcuța pe care este menționat numele acelui inspirat Bernhard Olsen. Păstrăm un moment de reculegere, pertirbat doar de sunetul greierilor ce își insinuează recitalul în liniștea desăvârșită din jur.
…Ideea de a alege duminica pentru vizită a fost magnifică si dintr-un alt punct de vedere. Duminica muzeul e plin de meșteșugari, înveșmântați în costume tradiționale și care dezvaluie din tainele meșteșugurilor populare practicate în satele daneze de ieri și de azi. Și nu doar dezvaluie, ci îți oferă și ție posibilitatea să le experimentezi!
Caracterul interactiv al Muzeului a fost probat și de firava noastră echipa. Prin reprezentare! Fiind mai tânără, Elena s-a sacrificat și luat prima lecție din viața ei de făcut cărămizi din chirpici, punându-și în pericol manichiura. După ce am fotografiat-o în diferite etape ale procesului de fabricație, îndeaproape urmarite de “meșterii oficiali”, i-am propus Elenei să deschidă, odată întoarsă acasă, o firmă de cărămizi din chirpici la București, pentru a-si rotunji veniturile din TVR. Nu a părut prea entuziasmată…
Caracterul interactiv al vizitei noastre s-a încheiat odată cu acest moment triumfător, preferând, în rest, să ne mișcăm doar printre “obiective” și să consemnăm de pe margine cum se cocea pe vremuri pâinea, în cuptoarele de la țară, cum se torcea lâna, cum se punea în mișcare o moară de vânt, cum se creșteau albinele dătătoare de miere…O, dar ce se aude?!? Pe pajiștea din preajma “atelierului de făcut cărămizi” ( unde a stralucit “concurenta din România”!) un individ a adunat în fața sa o duzină de vizitatori – mari și mici, așezați pe pături direct pe iarbă și le vorbește , pe un ton ridicat. O fi vreun miting electoral! – îmi dau cu părerea. Dar cei mai atenți la ce spune sunt copiii , deduc deci că nu are cum să fie vorba de promisiuni electorale și aleg să chestionez un “localnic” din muzeu. “- Sunt reprezentațiile pe care le oferă diferiți artiști, în weekend! Acum, spre exemplu, dramatizează o poveste a lui Andersen!” ( cum altfel?😇).
Nu înțelegem nimic din ce zice, deci renunțăm să ne amestecăm printre privitori și ne continuăm plimbarea pe ulițele satului. În dreptul fiecărei căsuțe ( bilingve, har Cerului!) sunt specificate anul și “ocupantul” de atunci al casei. De fapt, meseria acestuia : “Casa fierarului”, “Locuința crescătorului de vite” etc. Căsuțele sunt mobilate sărăcăcios, cam la fel cu cele din satele noastre de odinioară; lumina care pătrunde în interior este cea de afară, prin ferestre mici-mici, ceea ce face ca încăperile să fie beznoase. Reconstituirea lor a fost făcută cu migală, pentru a reda fix acel “aer” pe care-l respirau, între pereții săi, proprietarii de odinioară…
Ne atrage atenția un cântec de cocoș. Ne privim instinctiv ceasurile. Apoi descoperim cocoșul-prizonier – unul adevărat, parte componentă a unei mici “grădini zoologice rurale” , în care micuții vizitatori crescuți la oraș și cu mâinile lipite, de mici, pe tastaturile device-urilor de orice fel, află că vacile, porcii, găinile și altele asemenea lor, arată oarecum altfel decât în desenele animate și in jocurile de pe calculator.
Undeva, în apropiere, la o terasă în aer liber, doritorii pot servi bucate preparate ca acum câteva sute de ani. Consemnăm o familie supraponderală de nemți, care comentează ceva indescifrabil, degustând cu poftă dintr-un terci servit de vânzător, cu un polonic, dintr-un cazan sub care arde o flacără. “-Mulțumim, nu!” – zicem în gând și selectăm din nesfârsita ofertă a “colțișoarelor de natură”, o băncuță care, în planul doi, ofera un peisaj complex : una bucată moară de vânt ( nah, că taman azi nu e pic de vânt împrejur!) și mai multe bucăți armăsari, lăsați liberi să pască.
…ceva mai încolo îi vom regăsi înhămați la trăsurile care – deducem după fețele încantate ale ocupanților – plimbă turiștii de colo-colo, pe ulițele satului, de data aceasta contra cost. Elena solicită o fotografie lângă armăsari. Chiar și numai pentru că s-a sacrificat la faza cu cărămizile din chirpici, merită! Execut fotografia, depășindu-mi atribuțiile, 😁 dupa care…pe-aici ni-i drumul! O luăm la sănătoasa, călare pe …aplicația Elenei, care ne duce, într-un final amețit, în stația aceluiași 184, ce tocmai a ridicat ancora, piezându-se în zare. Tabela electronică din stație ne anunță că următorul autobuz va sosi în 7 minute. Nu-i rău, pentru un orășel de provincie și pentru o zi de duminică!…
P.S. Iar în final, pentru că tot v-am amețit, învârtindu-vă prin “satele” Danemarcei, vă voi oferi cateva mostre din înțelepciunea populară a danezilor, lansate în circulație cu secole în urmă, poate chiar de către locatarii căsuțelor lângă care tocmai ne-am fotografiat, preț de trei ore :
- Dragostea se află şi în paie şi în puf.
- Nu vă lăsați măguliți de patru lucruri: prea marea familiaritate a prinţilor, mângâierile femeilor, râsul dușmanilor şi căldura iernii, căci toate sunt de scurtă durată.
- Când vinul se scufundă, cuvintele înoată.
- Ambiţia şi răzbunarea sunt mereu înfometate.
- Drumul către casa unui prieten nu este niciodată lung.
- O faptă bună este precum un clopot care cheamă oamenii la închinare.
- Omul beat este miel, porc, maimuţă sau leu.
- Vinul şi femeia îi corup şi pe cei mai cuminţi.
- Gospodina îşi ia lumina de la bărbat, precum luna de la soare.
- Unii oameni sunt ca unele orologii care arată o oră, dar sună alta.
- Linguşirea este ca umbra: nu ne face nici mai mari, nici mai mici.
- Cine are bani mulţi şi nu are copii, nu e bogat; cine are copii mulţi şi nu are bani, nu e sărac.
- Fii prieten cu cei buni şi nu ai de ce te teme de cei răi.
- Onoarea e ca ochiul, nu te poţi juca cu ea.
- Dacă invidia ar arde ca focul, lemnele n-ar mai fi aşa de scumpe; dacă ea ar fi o febră, toată lumea ar fi bolnavă; dacă ea ar fi fost o ciumă, de mult s-ar fi sfârşit cu lumea.
- Câinii mici şi oamenii mici poartă nasul pe sus.
- Un cal prost mănâncă la fel de mult ca un armăsar de rasă.
- N-a existat niciodată un om într-atât de rău, încât să nu existe un altul şi mai rău.
- Sub o haină zdrențuită se poate ascunde o inimă nobilă.
- Este greu să plăteşti pentru pâinea care a fost deja mâncată.
- Un câine bun nu aleargă după oricine-l strigă.
- Nu poți să albești o cioară, chiar dacă o speli de mii de ori!
- Vrăbiile n-ar trebui să danseze cu cocoşii; picioarele lor sunt prea scurte
- Copacul putrezit nu face mere de aur.
- Darurile fac femeile amabile, preoţii indulgenţi şi legile flexibile.
- Decât un anturaj prost, mai bine o singurătate deplină!
- Înţelepciunea nu creşte întotdeauna cu anii.
- Un bun început duce la un bun sfârșit.
Comentează