Eu nu sunt critic literar și nici nu cred c-aș fi putut fi. Din simplul motiv că mie nu-mi place să critic. Sunt o persoană pozitivă, văd binele în orice rău și oameni buni peste tot. Poate și de aceea mi-am luat , nu de puține ori, leapșă de la viață.
Deci, critic literar nu sunt. Atunci când o carte-mi place, îmi place pur și simplu, mă simt bine citind-o, fără să cântăresc ce valoare ar avea ea, dacă am pune-o în balanța literaturii universale.
Bunăoară, cartea Andreei Coscai mi-a plăcut foarte mult. De fapt, ca să fiu și mai precisă, am citit-o cu mare interes. Și am să mă explic de ce.
…Pe Patricia, mama Andreei, am cunoscut-o întâmplător în aeroport. Pare-mi-se, așteptam amândouă cursa de Timișoara. De fapt, nici nu are importanță ce aștepta fiecare, important este că am legat repede un dialog ( evident, mă știa de la televizor și parcă-mi apusese și că-mi citise cărțile despre China). Mi-a povestit despre fiica ei, Andreea, o elevă eminentă la un liceu bucureștean, care câștigase o bursă la un colegiu internațional, în China. Din poveștile mamei, Andreea părea a fi un copil minune. Dar ce mamă nu-și laudă odorul?!?
Bref. Anunțul de îmbarcare al lucrătorilor de pe aeroport ne-a întrerupt conversația, pe care am reluat-o după mai multe luni. Andreea ajunsese deja în China, învăța foarte bine și…se apucase de o carte. Mult mai târziu aveam să aflu despre Andreea că mai publicase una, pe la 14 ani, ba că jucase și în câteva filme..Deci, se pare că chiar aveam de a face cu o adolescentă model.
…Zilele trecute, Patricia Coscai, mama Andreei , mi-a trimis pe mail draftul cărții ( cartea e scrisă în engleză) și m-a invitat la lansarea ei, rugându-mă să iau cuvântul. Bănuiesc că desele mele călătorii în China , precum și cele câteva sfaturi pe care i le-am dat, în procesul publicării cărții, m-au recomandat și pentru a glăsui despre ea, în fața oamenilor.
Bref, din nou. M-am apucat de carte într-o duminică. Și tot în aceeași duminică am și terminat-o. N-am lăsat cartea/iPad-ul din mână decât pentru mici acțiuni domestice. Am citit-o, cum se spune, pe nerăsuflate, cu un triplu interes : odată ca și călător în China, căutând să văd ce urme a lăsat în sufletul unui tânăr țara fabuloasă în care m-am aflat eu însămi de trei ori, de fiecare dată tinând morțiș să-mi iau și fiul adolescent. Apoi, că tot am adus vorba – interesul ca mamă de adolescent. Eram curioasă să văd cum gândește o domnișoară, colegă de generație cu fiul meu. În mine zac munți de instincte pedagogice ( cred că existența mea anterioară mi-am petrecut-o la catedră) , de aceea îmi place să-i studiez pe copii și tineri, în special pe adolescenți, dată fiind complexitatea vârstei lor zbuciumate.
În fine, al treilea mobil al curiozității mele a fost unul 100% jurnalistic. Acesta din urmă m-a adus în fața unui rezultat editorial interesant: o inițiativă neașteptată a unei tinere de 17 ani, care , în loc să piardă vremea prin mall-uri, cluburi sau în fața oglinzii, și-a luat colegii de bursă la întrebări, reușind să adune laolaltă câteva zeci de interviuri cu adolescenți de pe întreaga planetă.
Andreea i-a întrebat despre ei, despre țara lor, despre dorul de ea și de cei dragi, despre sistemul de invățământ, despre experiența lor în China, despre planurile lor viitor.
Cartea Andreei are cel puțin trei calități: e interesantă, are un aer proaspăt, iar engleza în care este scrisă este impecabilă. China a inspirat-o, se pare, pe micuța româncă, iar cartea, publicată la editura Integral nu face decât să demonstreze cât de diferiți, și în același timp cât de asemănători sunt adolescenții
Planetei. Puși sub lupa iscoditoarei Andreea Coscai, fiecare din cei intervievați vor primi, fără să-și dea seama, prin cartea colegei lor, una dintre cele mai frumoase amintiri ale trecerii lor prin Marea Chină. .
Comentează