Călătorii Timp liber

PRAGA DE AUR (II). Vedere de pe Podul Carol

SERIAL OFERIT DE :

Karluv Most – așa vă rog să vă adresați unuia dintre cele mai minunate obiective turistice ale Pragăi. Dacă e sa facem un top al acestora, eu, personal, pun cap de listă celebrul pod istoric, care traversează râul Vltava.
Și iarăși intervin legendele : potrivit lor, construcția sa a început la 9 iulie 1357, ora 05:31, iar prima piatră a așezat-o , la temelia podului, însuși regele Carol al IV-lea, care a și împrumutat numele său istoric, monumentalei construcții. Nu întâmplător, statuia sa străjuiește construcția : peste veacuri , Carol este cu ochii pe podul său!

…Dar are, oare , importanță data precisă, ba, mai mult chiar și ora primei pietre pusă la temelia podului?!? Pentru Carol al IV lea se pare că da: suveranul era aproape obsedat de numerologie, iar această dată specifică, ce forma o punte numerică (1357 9, 7 5:31) se spune că urma să-i garanteze podului o rezistență suplimentară. Legenda ca legenda, însă rezistența, în timp a Podului Carol – în pofida dezastrelor la care a fost martor – ne face să ne întrebăm, totuși, dacă obsesiile ilustrului său constructor nu ascundeau totuși un sâmbure de adevăr…
Construcția podului a fost cât de poate de laborioasă, ea fiind încheiată abia la începutul secolului al XV-lea, dată la care Podul era singura modalitate de traversare a Vltavei.
Măsurăm podul cu pasul…Nu are rost să ne notăm dimensiunile, pentru că le găsim în toate ghidurile pragheze : 515,76 metri lungime și aproape 10 lătime. Karluv most se sprijină pe 16 arcuri apărate de bariere antigheață și este protejat de trei turnuri : două – pe malul pe care odihnește cartierul Mala Strana și cel de-al treilea pe cel ce adăpostește Orașului Vechi. Turnul din Orașul Spectaculoase sunt și balustradele podului : 30 de sculpturi, majoritatea realizate în jurul anului 1700, în stil baroc. Nu mai sunt chiar cele originale, replicile fiind perfecte. Statuile reprezintă diferiți sfinți și protectori venerați în acele vremuri. Cei atenți la detalii vor observa, la fiecare statuie, semnăturile celebre ale celor mai importanți sculptori ai Boemiei.
Sculpturile au poveștile lor, iar unele ascund legende, respectate cu sfințenie de către turisti. Cine nu-și dorește noroc?!? De aceea lumea se înghesuie să atingă una din statuile de pe Pod. Cea mai cunoscută dintre legendele legate de acest pod este, iată, indeplinirea dorințelor secrete ale trecătorilor de catre Sfântul Jan Nepomuk. Legenda spune că Vicarul Jan Nepomuk a fost aruncat peste pod, în martie 1393, pentru că refuzase
să-i dezvăluie Regelui Vladislav al IV-lea secretele împartășite lui de către Regina Sofia, în timpul spovedaniei. Povestea spune că, dacă atingi crucea care marchează locul de unde a fost aruncat, dorinta ta secretă se va îndeplini…Știți ce urmează, da?!? Mă înscriu repede și eu în armata celor care ating statuia cu palma!😁
….Inchid apoi ochii și-mi imaginez demult apusele vremuri, în care podul era traversat de trăitorii de atunci ai Pragăi, de căruțele lor cu coviltir, de caii călăriți de soldații împăratului…Parcă și aud scârțâitul roților de lemn ale căruțelor și pocnetul biciurilor , combinate cu susurul valurilor Vltavei. Doar acestea din urmă au rămas aceleași. Până și ambarcațiunile care plutesc pe ele s-au schimbat atât de mult…Podul este impânzit de vânzătorii ambulanți de artă și brizbrizuri, de pictorii care se întrec în a-ți face portretul sau caricatura, contra cronometru, de muzicanții stradali. E o forfotă și o rumoare nesfârșită pe pod, un amestec de graiuri din toate colturile lumii, de chipuri extaziate în fața frumosului din jur. Privesc amuzată disperarea cu care toată lumea iși face poze și nu mi-e greu să intuiesc că, foarte curând – chestiune de minute! – toate aceste instantanee vor impânzi rețelele de socializare. Foarte bine! Praga trebuie să circule, în orice formă, spre toate zările Pământului!

Mulțumim pentru colaborare Prague City Tourism, praguecitytourism.cz

Călătorie realizată cu sprijinul ROMFOUR

 

 

 

Publicitate