Amintirile mele, atât de clar păstrate in buzunarele tovarășei mele de călătorie – valiza LAMONZA de pe 
șifonierul meu – pomenesc de nenumăratele mijloace de transport, pe care le-am folosit pentru a mă mișca dintr-o țară in alta, dintr-un oraș în altul, sau, pur și simplu, între cartierele aceluiași oraș. De la uriașele avioane trascontinentale la pitoreștile ricșe, de la cămilele cu două cocoașe la bicicletele turistice, de la trenurile de mare viteza, la mașinile de epocă – toate au avut , dincolo de utilitatea concretă, parfumul lor specific, asortat locului în care mă aflam. Astazi, bunăoară, mi-am amintit de faimosul tramvai 28, în care am spintecat și eu, de la un capăt la altul, suprinzătoarea Lisabona, 
încărcată de istorie, poezie și necunoscut.
Cine a vizitat Lisabona fără să bifeze măcar o călătorie cu tramvaiul care te duce prin cartierele sale vechi, pestrițe, cu case din toate categoriile sociale, cu castele, biserici și străzi alambicate și nu a auzit scrâșnetul șinelor pe pantele abrupte ale orașului, acela nu știe ce a pierdut!
Tramvaiele, dar în mod special cel cu numărul 28 -tramvaiul galben- “electrico 28” – sunt atât de celebre în Lisabona încât, la bordul lor, te cuprinde un sentiment ciudat. Tramvaiul are mereu prioritate în trafic, iar oamenii și mașinile se feresc bucuroși din calea lui, îl salută și, împreună cu el, se fotografiază mai ceva ca în prezența unui star!
Nu cred că există cineva care a vizitat Lisabona și nu a făcut măcar o fotografie cu tramvaiul, galben sau nu. Tramvaiele mișună la tot pasul și-i regăsești ca un leit-motiv al orașului , peste tot : în prezentări, pe posterele citadine, pe Facebook, pe magneți și alte suveniruri, și , firește, pe coperțile ghidurilor turistice.
“Bine ați venit în cel mai vechi și mai vestit mijloc de transport din Lisabona!“…ne urează vocea caldă din căști, căci tramvaiul 28 are un traseu cu o funcționalitate turistică impecabila. Urmează un sunet de clopoțel și, scrâșnind pe șine, micuțul tramvai părăsește stația de capăt de linie, avantându-se curajos, pe străduțele perfect aliniate ale faimosului cartier Baixa.
Gafaind sub soarele nemilos al verii, tramvaiul își urmează impterturbabil traseul, ducându-și cei mereu cei 18 călători, nici mai mulți nici mai puțini (fiecare pe scaunul său, nimeni nu are voie în picioare) pe traseu” care înlănțuie piețe mici și mari, terase, clădiri îngrijite placate cu azulejos ( mozaicul acela superb!) , cu blazoane deasupra ușilor și cu felinare pe la ferestre.
Apoi tramvaiul începe să urce, merge mai greu, ia curbe tot mai strânse. Casele devin tot mai aproape unele de 
altele, sunt mai vechi și parcă și mai dărăpănate, pereții decolorați poartă urmele ploilor, rufele atârnă la ferestrele de la care florile lipsesc. Parcă și simți mirosul de balsam, venind dinspre rufele fluturând în vânt,iar uneori chiar și pe cel de pește prăjit pe grătarele din bucătăriile locuințelor…
Suntem atât de aproape de clădiri, străduțele sunt atât de înguste, încat din tramvai, poți atinge chiar pereții caselor , ba chiar să și dai mâna cu cei care se încumetă să meargă pe “trotuar”, obligați să se lipească cu spatele de ziduri și să-și sugă burta. Pe lângă case, mașinile sunt parcate dibaci, atât de aproape de șinele de tramvai, încât parcă te aștepți ca acesta, în mersul său, să tragă o zgârietură de toată frumusețea de-a lungul tranvaiului. Însă vatmanii lisabonezi sunt șoferi iscusiți,reușind, de fiecare dată, să nu atingă nicio mașină. Iar ceea ce mi s-a părut cu adevărat remarcabil: cu tot acest trafic greoi, nu am auzit niciun claxon, strigăt sau înjurătură printre dinți! Suntem, e clar, într-un altfel de lume! Lumea tramvaiului 28…
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează