Călătorii Timp liber

Suedia, mult mai aproape decât ne-o imaginam. Ep. 26 : Acasă la Majestatea Sa

  

….Tot stau și mă întreb, cât de confortabil m-aș simți, oare, dacă reședința mea ( hai să-i spune mai pe “românește” : locuință!😁) ar fi deschisă publicului larg, spre vizitare! Ei, bine, hai, nu toată, ci doar, să zicem, livingul. Și terasa. Fie și unul din dormitoare ( cel de oaspeți!). Iar în rest, eu să-mi vad tacticoasă de activitățile mele literare, de tocănițele mele, de călcatul rufelor si statul pe internet. Hm…parcă nu sună prea grozav..Nici măcar dacă aș percepe bilete la intrare! 

…Și totuși, există un loc în lume, în care regele și-a transformat reședința într-o combinație de tipul “3 în 1” :  spațiu de locuit, “birou de lucru” , dar și monument de istorie si cultură, oferit , timp de 365 de zile pe an, spre vizitare, publicului larg. Acest detaliu face din Palatul Regal din Stockholm – căci despre el este vorba –  un unicat, în întreaga lume.  Clădirea maiestuoasă, plasată în partea nordică a Orașului Vechi Gamla Stan, găzduiește biroul Regelui, cele ale altor membri ai Familiei Regale Suedeze, precum și Curtea Regală a Suediei.

Și acum nițică istorie. Palatul Regal din Stockholm  este configurat ca un castel roman, autorul său fiind arhitectul Nicodemus Tessin cel Tânăr, fiul lui – cum altfel? –  Nicodemus Tessin cel Batrân, care fusese arhitectul șef al orașului. Stilul construcției este baroc. 

Nicodemus – fiul a proiectat palatul și l-a înălțat chiar pe locul unde, pe 7 mai 1697, a fost distrus, de câtre un incediu nimicitor, castelul medieval Tre Kronor ( Trei Coroane). Frământații ani viitori au întârziat construcția Palatului Regal, acesta fiind gata abia în 1754 ( tânărul Tessin murise între timp) , când au apărut primii locatari de viță nobilă : Regele Adolf Frederick și Regina Louisa Ulrika.

Astăzi, după mai multe îmbunătățiri și redecorari întâmplate de-a lungul vremii, Palatul Regal arată, firește, oarecum schimbat. Numărul încăperilor sale este de 1430. 660 dintre ele au ferestre. În Palat se găsesc Apartamentele  Regale ( unde locuiește Familia Regală) , Apartamentele de oaspeți, Apartamentele Bernadotte, Sala de Stat, Capela Regală, Trezoreria ( care găzduiește simbolurile Monarhiei Suediei, așa numita Regalia) ,  Muzeul celor Trei Coroane, amplasat în lăcașul rămas de pe urma  castelului de odinioară ( care prezintă istoria vechiului Castel, până la incendiul devastator care l-a distrus, respectiv transformarea sa, dintr-o fortăreața medievală, într-un castel renascentist) . Lista continuă cu The Hall of State – Sala Statului ( până în 1975, aici aveau loc investirile Parlamentului), îi urmează Capela Regală ( o biserică funcțională, în care slujbele se țin în fiecare sâmbată) , Muzeul de antichități al lui Gustav al III-lea( unul dintre cele mai vechi muzee din Europa, care adună sculpturile aduse de Gustav al III-lea din Italia, în perioada anilor 1780) . Tot aici, mai precis la Royal Armoury ( Sala Arsenalului Regal), vizitatorii pot admira ținutele festive, purtate la ceremoniile de încoronare și nunțile regale, spectaculoasele trăsuri regale, arme și armuri.

În birourile Curtii Regale, amplasate tot la Palat,  peste 200 de angajați pontează zilnic cartela la intrare. Palatul este bine păzit și de acest lucru responsabile sunt Gărzile Regale. Tot ele păzesc și Familia Regală, și asta încă din 1523. Palatul nu este nicidecum proprietatea Regelui, ci a Statului Suedez.

….Domnul Bogdan Popescu, presedintele ICR Stockholm, ne conduce până la intrarea în Palat. Tocmai am  petrecut împreună  cateva ore extrem de plăcute, în care am anticipat multe dintre locurile pe care urma să le vizităm , în zilele următoare și pe care, firește, în cei deja doi ani de mandat, domnul Bogdan Popescu le bifase deja. Am încheiat întâlnirea cu o plimbare, prin ploaie și prin Gamla Stan, ICR Stockholm avându-și sediul într-una din superbele clădiri ale Orașului Vechi… Pauza de masă a gazdei noastre n-a fost însă nesfârșită, domnul Bogdan Popescu s-a reîntors la birou, iar noi…iată , facem o primă ședință foto în curtea Palatului.  Profităm de prezența Gărzilor Regale ( în componența cărora descoperim surprinzător de multe reprezentante ale sexului frumos!) și de cea a unor tunuri adevarate, în compania cărora alegem să ne fotografiem, înainte de a intra.



…Suntem , așadar, în fața uneia din porțile Palatului Regal din Stockholm. Nici nu sunăm la ușă, nici nu ne deschide Majestatea Sa, Regele, ci intrăm pur și simplu, fluturând albastrul Stockholm Pass.  Primele minute ni le petrecem în fața unui panou cu harta Palatului Regal, încercând să ne dumirim încotro s-o apucăm mai întâi : pe harta imaginată de gazde, cifrele desemnează fiecare secțiune a Palatului Regal, din cele enumerate de mine mai sus.


…Cui nu-i plac poveștile cu prinți și prințese, cu palate răvășitor de elegante , cu bijuterii strălucitoare și ținute năucitor de frumoase? Asa că…tragem aer în piept și intrăm în Kungliga Slottet!
…ceea ce vă recomand și vouă, dacă ajungeți pe-aici!

Și pentru că povestea cea mai frumoasă v-o spun imaginile surprinse de aparatul Elenei și iPhone-ul meu, vă las în compania lor. Cuvintele, credeți-mă, sunt de prisos! 

 

,

….Gata! Misiune îndeplinită, trei ore petrecute, oarecum în fugă, într-o mare de eleganță, opulență, rafinament  și frumos. Fotografii – cât pentru 10 cărți! Am reușit să facem câteva  chiar și în Trezorerie, ignorând – cu un tupeu, pentru care mai am și acum remușcări – panoul ce indica un aparat de fotografiat, tăiat cu un “ics” puternic! Le veți recunoaște, căci sunt acelea vădit mai..”chinuite”, întunecate și miscate. Dar…scopul scuză mijloacele, nu? Doar ne-am propus să promovăm Suedia, cu orice preț!



…vă mărturisesc, că, pe tot parcursul vizitei noastre, copilul care încă mai zace în mine, și-a imaginat, în gand, la fiecare pas : “uite, într-un asemenea dormitor mi-ar plăcea să-mi urmăresc visele!”, “Uite,  cu o astfel de veselă mi-ar plăcea să-mi întâmpin musafirii, în apartamentul din Dorobanți!”, “Uite, astfel de covoare/ lustre/ vaze/ etc mi-ar plăcea să am și eu, acasă!”… Joaca s-a oprit la coroanele expuse în Trezorerie. La ele nu am jinduit deloc. I-am făcut doar o poză Elenei, așezându-i solemn, pe creștet, o coroană “de jucărie” – o copie jucăusa ale celor aparținând monarhilor suedezi,  comercializată la Magazinul de suveniruri al Palatului. N-am cumpărat-o : chiar și acest fake era exorbitant, pentru buzunarele noastre!

Serial realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Suediei la București

Multumiri pentru sprijin:

 

Serial realizat cu sprijinul Visit Sweden

 

.

Publicitate