Bombănelile Marinei Editoriale

“LÂNGĂ INIMĂ ÎMI STAI”, de VICTOR SOCACIU. Povestea unui cântec.

 

   Ne aflam la începutul anilor ‘90 și eram fericită că l-am desprins pe Victor din înverșunarea cu care refuza să mai urce pe scenă. Era dezgustat de tot ceea ce se întâmplase cu România după Revoluția din 1989, nu mai vroia să mai cânte. Artiștii Cenaclului Flacăra erau sistematic puși la zid, de fapt tot ceea ce ținea de Trecut, era batjocorit. 

Așa că Victor pusese chitara în cui și se transformase în om de afaceri. Își cumpărase o moară, de la un turc, undeva pe lângă București, la Bolintin și era fericit că afacerea mergea, câștigurile erau frumușele. La moară lucra tatăl său, adus de la Brașov, iar Victor era și el mai toată ziua pe acolo, plin de făină, rupt de menirea lui…De cântat nu mai vroia să audă. Când poetul Lucian Avramescu ( Dumnezeu să-l ierte și pe el)  l-a adus la emisiunea mea “Ceaiul de la ora 5”, sugerându-mi că piesa “Mi-e dor să mai merg la un ceai” s-ar fi potrivit ca și imn al emisiunii ( ceea ce  și devenit, ulterior), Victor s-a lăsat cu greu înduplecat să ne cânte, intr-o transmisie directă,  această melodie, care cândva fusese una din piesele lui de rezistență (https://youtu.be/Wg0wm-ldEzY ). Țin minte că, deși comunicam pentru prima oară ( trecând peste o intersectare fugitivă, dar memorabilă,  din Costineștiul studenției mele), mi-am pus în funcțiune întregul arsenal de mijloace de convingere. Bref! Victor a cântat, cu emoție,  piesa ( era undeva pe la finele lui 1993) după care a devenit colaborator permanent al echipei noastre, însoțindu-ne toate turneele prin țară ale “Ceaiului de la ora 5”. Încet-încet, sufletele noastre s-au alăturat…

   Victor reintrase așadar în “circuitul muzical”. L-am încurajat să își reia prezența pe scenă și, mai apoi, a reînceput să scrie muzică. Intre timp eram deja împreună, cu acte în regulă, locuiam undeva, sub cer, la etajul 8 al unui bloc înalt din Bd. 1 Mai.   Țin minte că Victoraș tocmai venise pe lume, bucurându-și nespus tatăl ( “Marina, dacă-mi faci fecior, statuie îți ridic!”…). Cu pruncul scâncind în dormitor, cu mine baletând prin casă, între un alăptat, zece telefoane date la redacție și o porție de macarone cu brânză ( mâncarea preferată a soțului meu ), Victor ciupea strunele chitării, adunând laolaltă sunetele unor noi cântece. Îl încurajam, strigându-i din mers : “Da, îmi place! Îmi place foarte mult!”…Mai și fredonam, atunci când melodia nouă mi se lipea de timpane. La un moment dat ( țin minte că era seară și mă pregăteam pentru baia lui Victoraș) a intrat precipitat în dormitor și mi-a spus : “- Ia ascultă, ce piesă ți-am scris! Asta va fi despre tine!” …Și mi-a cântat ceea ce, mai târziu a devenit titlu de album : “Lângă inimă îmi stai”. În acea seară melodia nu avea nici titlu, nici versuri. Era un schelet, pe care Victor mi l-a cântat cu “la-la-la”, dupa care, entuziasmat el însuși și însuflețit și de reacția mea, a ieșit pe ușă, spunand că se duce la Dan. Poetul Dan Verona și soția sa, Florina erau vecinii nostri, locuiau cu un etaj mai jos și din bucătăria noastră se vedea bucătăria lor, caci era așezată pe un perete de bloc perpendicular. Dan Verona era minunat, scria versuri de o sensibilitate desăvârșită , potrivindu-se perfect muzicii lui Victor. Îl prețuiam și pentru că era extrem de modest, chiar ușor retras – lucru datorat – spunea Victor – apropierii sale de Dumnezeu ( făcuse recent studii de Teologie). A zabovit ceva vreme la vecinul poet, după care s-a întors acasă. Îi făcusem deja baie lui Victoraș, care dormea dus, proaspăt alimentat cu lăpticul de seară. “-O să iasă o piesă superbă, iubita mea!” – țin minte că mi-a spus Victor. După care ne-am reluat cuvenitele preocupări de final de zi….

    După câteva zile, Dan ne-a “livrat” versurile. Victor mi-a cântat din nou melodia, de data aceasta așezând-o pe cuvintele frumos înșirate de Dan pe cântecul său. “E despre tine, Marina, tu ești glontele meu de argint!” – mi-a tot repetat Victor, iar eu, cârcotașă, îi tot repetam : “Cum poate fi “pentru mine” o piesă ce adună gândurile și simțirile altui bărbat?”. “-Așa este, dar eu i-am sugerat  lui Dan care trebuie să fie mesajul și cum văd eu aceste versuri!” încerca Victor să mă convingă că sunt beneficiara integrală nu numai a melodiei , ci și a încărcăturii sale emoționale, transmisă de text.

…O orchestrație superbă a îmbrăcat mai apoi cântecul în haina de gală care l-a însoțit pe CD-ul la care am pus umărul amândoi. N-am făcut tam-tam la vremea aceea, dar de câte ori ascultam, în spectacole, din culise, acest cântec, Victor avea grijă să-l prefațeze cu câteva cuvinte, anunțandu-și spectatorii că melodia îmi este dedicată.  Iar eu..fremătam, în culise..

Ascultați și voi, ce minunăție de cântec!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.