banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Iubirea, ca un tatuaj

 

Comparăm iubirea cu te miri ce. Cu un anotimp, cu o întâmplare, cu un stol de fluturi sau cu adierea caldă a primăverii. 

Eu am să compar iubirea cu un tatuaj. Am citit undeva asta și mi-a plăcut. Căci la fel ca și tatuajele, nu există iubiri artificiale. Există poate doar iubiri trecătoare și lipsite de miez, ca un tatuaj făcut în joacă, dintr-acelea cumpărate la raioanele pentru copii. El pare frumos și strălucitor, îți ia ochii la început, însă foarte curând culorile sale vor păli și tatuajul se va șterge. De la sine. Fără durere, ușor și treptat. Prin spălare sau, pur și simplu, prin trecerea timpului. La fel și iubirile superficiale, incandescente la început dar atât de efemere, in realitate : le trăiești cu atâta patimă și ajungi să le uiți atât de ușor…

Există și iubiri de durată. Ele sunt asemeni unui tatuaj desenat pe piele de un meșter priceput. De regulă, cu henna. Sau cu vopsele de calitate. El începe prin a fi strălucitor , după care culorile pălesc, în timp. Dar rămâne amintirea vie a acelui desen : “Ce tatuaj frumos am avut, în acest loc”…”Ce iubire frumoasă am trăit, în acel an..”

      Există însă și acea iubire totală, iubirea veșnică, pentru întreaga viață, iubirea aceea nesfârșită, pe care pare că numai în cărti și filme o poți întâlni. Există însă și oameni fericiti, care trăiesc astfel  de iubiri. 

O astfel de iubire-tatuaj nu se câștigă ușor. O poți aștepta, zadarnic, întreaga viață…Este precum un tatuaj permanent, pe care ți-l faci, cu ceva suferință. Poate că nu e la fel de strălucitor, precum cele dinainte, pictate cu vopsele alese, însă este mult mai frumos și temeinic. 

    De multe ori, ne facem astfel de tatuaje fără să gândim prea mult. Ne îndrăgostim orbește, pierzându-ne capul, cumpătul, mințile. Apoi regretăm cumplit și ne chinuim precum Isus pe cruce. La fel ca și în cazul tatuajului pe care ni-l facem sub impulsul momentului, fără prea multă judecată prealabilă. Procedeul este dureros, ne doare carnea în timpul nașterii sale, dar noi vrem asta și gata! Îl așezăm cu durere și suferință, pe piele, fără să anticipăm că, poate, va veni un moment în care acel desen complicat nu ne va mai reprezenta și-l vom dori șters.

     Și vine acel moment, în care ne impunem să ne desprindem din acea iubire. Un proces al naibii de dureros. La fel cum doare și să-ți ștergi tatuajul permanent, pe care, la un moment dat, ți l-ai dorit cu atâta patimă. 

Și..la fel ca și în cazul acestui din urmă tatuaj, după o astfel de iubire îți rămân cicatrici pentru tot restul vieții…

Rubrica oferita de :

Femei de 10 pe Facebook