Bombănelile Marinei Editoriale

Povestea unui cântec : CÂNTEC PENTRU SOACRE, de Victor Socaciu

  

     Astăzi vă voi vorbi despre un cântec despre care puțină lume știe. El a fost creat punctual,  mai mult în joacă, și-a găsit apoi culcuș într-un album aniversar, după care… s-a dat un pas înapoi, lăsând atâtea alte creații de succes ale lui Victor să strălucească. Dar povestea acestei melodii e tare frumoasă, cum la fel de frumoasă și bună este și ființa care a inspirat-o. Așa că am hotărât să v-o povestesc. 

    …Nu știu câte soacre “au trecut prin mâinile” lui Victor, știu doar că pe mama mea a iubit-o foarte mult. Uneori mă simțeam chiar ușor jenată, știind că, la început, părinții mei nu au fost din cale-afară de încântați că le aduc în casă un ginere artist. De vină nu erau decât prejudecățile, ai mei neavând ce altceva să reproșeze alegerii mele. Mai cu seamă că tata și Victor împărtășeau aceeași gândire “de stânga” și aceeași dragoste pentru șah ( nu ratau nicio ocazie pentru a se “război” pe tabla de șah!), iar mama , fire extrem de muzicală, avea să devină unul din primii “beneficiari” ai cântecelor ginerelui său. Dincolo însă de orice, amandoi, și mama și tata au sfârșit prin a fi  extrem de mulțumiți văzându-mă pe mine radiind de fericire. Îl iubeam pe Victor până la cer și înapoi ( se citea lesne pe chipul meu) , dar și el pe mine la fel, viața noastră de familie se construia încet și temeinic, așa că ai mei au trebuit, în scurtă vreme, să-și înghită prejudecațile odată pentru totdeauna. Oricum, Victor nu s-a simțit niciodată “nedorit”, pentru că părinții meu sunt niște oameni extrem de diplomați și delicați, din categoria celor care mai degrabă își taie 9 mână decât să provoace cuiva suferință.  După ce s-au convins de bunele sale intenții în ceea ce privea “mândrețea lor de fată” 😁😁, l-au “adoptat” pe Victor ca pe un fiu cu acte în regulă, beneficiar deplin al dragostei de socri și al ajutorului vital pe care aceștia ni l-au dat constant, de atunci, netezindu-ne drumul spre succesele profesionale spre care fiecare din noi țintea și bucurându-se pentru fiecare izbândă a noastră. 

      Dar să ne referim la soacra lui Victor –  “mama Ada”, cum o alinta el, și nu doar ca să-i facă plăcere.  Mama mea și-a răsfățat din plin ginerele. Mama este oricum o fire extrem de caldă, sângele său slav făcând ravagii în sufletul sensibil al ginerelui său. Și pentru că Victor era un gurmand, răsfățul mamei a avut , în primul rând, valențe culinare. Mama era ( și este și acum) o excelentă gospodină și o bucătăreasă desăvârșită. Prânzurile “în familie” – adevărate festinuri ce amestecau mâncarea din Ardeal cu preparatele tradiționale rusești – îl bucurau tare mult pe soțul meu. Toate se lăsau cu o partidă de șah cu tata și , de multe ori, cu câte un mini-recital, solicitat de mama, care avea și melodiile sale preferate. Una dintre ele era “Biserica iubirii”. Dar despre ea o să vă vorbesc cu altă ocazie. Ori de câte ori mergeam la mama în vizită , era imposibil să nu plecăm acasă cuun munte de  crăticioare și cutii, în care mama ne punea “pentru acasă” , spre exemplu, câteva sărmăluțe, o plăcintă cu  brânză, câteva piroști cu varză și obligatoriu câte o prăjitură. Eu mă opuneam cu vehemență ( întotdeauna am fost într-un război aprig cu caloriile), Victor însă riposta : “- De ce să nu luăm? Ba uite că luăm! Mulțumesc, mama Ada! Uite cine se gândește la mine!❤️”. Nu de puține ori, venind din oraș, Victor se abătea pe la mama Ada ( ai mei locuiesc la doi pași de noi) sub câte un pretext minor ( să-i ducă niște pantaloni la scurtat, să-l recupereze pe Victoraș sau să mai vorbească puțin cu tata politică) , după care, plecând spre casă , mai “agăța” câte o delicatesă “home made”, purtând semnătura soacrei. 

Mama Ada devenea și mai prețioasă în momentele în care eu și Victor plecam din București, prin țară sau , și mai des, prin străinătate, pe linie de serviciu ( în vacanțe, copiii erau mereu cu noi!) . Pentru că Nuțica era tocmită doar pentru câteva ore,  ai mei se mutau, la noi, pwntru o săptămână-două, cu cățel și cu purcel ( a se citi : haine, medicamente, tensiometru, etc) , facând cumul de funcții, adică adăugând-o și pe cea de părinți, la cea de bunici. Pentru acest lucru, Victor le-a fost întotdeauna recunoscător, până la finele căsniciei noastre. Trebuie spus ca finalul neașteptat al acesteia mi-a întristat nespus părinții. Multă vreme le-am ascuns motivul despărțirii noastre, pentru a nu le da ocazia să-și amintească temerile cu care au primit vestea măritișului meu cu un artist… Dar a avut grijă presa să intre cu bocancii în viața mea, bulversându-mi definitiv dragii părinți. Iar dacă cu mama am mai tot povestit pe tema asta, nici pâna astăzi tata nu mi-a adresat nicio întrebare, legată de plecarea lui Victor. Rănile sale vor rămâne ascunse și tata le va lua cu el Dincolo, la întâlnirea cu ginerele său..


…Și acum să ajungem la subiectul prezentei amintiri muzicale. La “Ceaiul de la ora 5”, emisiunea pe care o realizam în anii ‘90, mi-a venit la un moment dat ideea să diversific formatul, alternând edițiile dedicate unor personalități, cu altele gravitând în jurul unor teme. Temele ales de mine erau diverse, desprinse din viața de zi cu zi și prin asta, pe gustul cât mai multor telespectatori. Punerea lor în pagină presupunea o mare de vedete și personalități, care să se asorteze obligatoriu temelor respective. Publicul a primit foarte bine această “găselniță”, drept care, la un moment dat, am pus pe tapet o ediție dedicată ideii de …soacră! Au fost convocate, cum e lesne de bănuit, soacre celebre sau soacre de celebrități ( cu toatele și-au povestit experiența de “poame acre” și au făcut show, în discoteca “Why Not”, unde se întâmplau majoritatea transmisiilor noastre directe) . În plus,  în meniu figurau destule alte vedete, care urmau să le dedice protagonistelor-soacre melodii felurite ( in imaginea selectată îl veți recunoaște, bunăoară,  pe Vasile Șeicaru, care s-a încumetat să vină la acea emisiune secondat de soacră și de Gabi, soția sa )

 În pregătirea emisiunilor obișnuiam să-i povestesc acasă lui Victor intențiile mele. De faot, era un soi de “barter” sentimental între noi : el îmi cânta mie, în premieră, noile sale cântece, si, în contrapartidă, eu în dezvăluiam ideile mele năstrușnice, înainte de a le traduce în emisiuni. De regulă, fiecare era încântat de “produsul” celuilalt, dar se și  simțea dator cu câte un sfat. Aici orgoliile piereau, pentru că interesul fiecăruia era ca celălalt să fie strălucitor, în tot ceea ce face. 

   Povestindu-i despre emisiunea cu soacre, Victor mi-a dat și el niște sugestii privind invitații. Țin minte că de la el a venit ideea să apelez la un travesti, invitand un actor celebru să intre în pielea unei soacre . Ideea lui Victor mi s-a părut genială și am aplicat-o, înmulțind-o cu 3! Adică am format o “echipă de șoc” , alcătuită din 3 soacre-poame acre”, solicitând pentru asta colaborările unor actor prieteni : evident, Eugen Cristea, apoi Geo Costiniu și…ooops! pe al treilea zău dacă mi-l amintesc, iar din poza alăturata nici că-mi pot da seama!  Bref! Ideea lui Victor a fost salutară și… nu m-am lăsat mai prejos și am venit și eu cu o idee, în prelungire : “- Ce-ar fi să-mi compui un imn al soacrelor, pentru emisiune?” Victor s-a oprit o clipă și a exclamat : “- Hm…Nu prea am timp în perioada asta…Dar știi ceva? De fapt, e o idee foarte bună, iubito!” ..Au urmat câteva zile în care am stat ciocănitoare pe capul lui, până când într-o seară a luat chitara în mână, s-a retras în dormitor și…tot în aceeași seară melodia a fost gata! “-Scrii tu textul?” – m-a întrebat, țin minte, soțul meu, după ce mi-a lălăit, la chitară, noul cântec.
“-Nuuuu, te roooog, scrie-l tu, Vic! Vreau să exprime gândirea unui bărbat! Și mai vreau  să te gândești la mama,  cand îl scrii!” “- Aha, deci vrei un cântec pozitiv, să înțeleg! Deci nu ironic, nu în zeflemea! “ – a replicat Victor  “ – Nu, iubitule, vreau un imn! Să-l fredoneze toți ginerii din România, iar  scoacrele… să cadă toate pe spate!”

Țin minte că am venit si cu o mică sugestie ( aici pare că a vorbit economistul din mine!) : “- Bagă ceva de genul : “ Soacra, ca impozit pe nevastă”! Lui Victor i-a plăcut foarte mult ideea , drept care am regăsit-o în varianta finală… 

     A doua zi versurile erau gata. Strălucitoare, la fel cum era tot ce ieșea din mâna lui Victor. La micul dejun ( pe care obișnuiam să-l servim împreună, înainte de a suna la ușă Nuțica, bona angajată pentru Victoraș) Victor mi-a cântat melodia. În acea dimineață am plecat spre televiziune  încântată. Îmi venea din  nou să zbor! 

…peste câteva zile piesa era deja imprimată. Urma să încununeze nu numai ediția dedicată soacrelor, ci si multe alte ediții, în care se întâmpla să am ca invitată câte o personalitate feminină ce era și soacră pe deasupra.  Țin minte că și Eugen Cristea a inregistrat ulterior o variantă cu vocea lui, în ideea de a nu-l tot chema pe Victor în emisiunile mele, pentru că, așa cum v-am spus deja, erau destui cârcotași cărora le stăteau în gât aceste prezențe repetate. 

    Bref! Peste două săptămâni, melodia a fost lansată în emisiune. Am plasat-o în punctul culminant al acestei ediții spumoase, care a obținut un rating fantastic. Subiectul atât de popular, precum si numele sonore ale vedetelor invitate, dar și dezvăluirile suculente din familiile acestora,  au adunat incredibil de mulți români  în fața micilor ecrane. A doua zi, țin minte, Titus Munteanu – unul din monștri sacri ai divertismentului romanesc de televiziune, m-a oprit pe hol și mi-a spus : – N-a fost deloc rea emisiunea ta de ieri! ”. Venită din partea lui Titus Minteanu, propoziția căpăta , pentru începatorul din mine, valențe cosmice. Iar unul din punctele de vârf ale emisiunii a fost, cum era și de așteptat, cântecul lui Victor. 

   În 1998,  un disc reunind multe din cântecele celebre lansate la “Ceaiul de la ora 5” , disc editat de Fundația “Om bun” , a ieșit pe piață. Păstrez și astăzi, cu emoție, un exemplar. La numărul 7 tronează “Cântecul pentru soacre” al lui Victor, deosebit de apreciat la acea vreme, și în primul rând de soacra cantautorului, minunata Mama Ada. La aproape  fiecare zi de naștere a acesteia, Victor îi fredona melodia ( a propos, fotografia de profil a prezentului editorial surprinde chiar o astfel aniversare) . 

Haideți să-l ascultăm ! Chemați-vă soacrele!

 

 

 

 

    

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Fermecătoare poveste. Reverberații ale unei mari pasiuni. Care pare încă vie odată cu retrăirea amintirii. Și mai greu de înțeles și de explicat motivația finalității.