….“Acum mă voi adresa taților. Imaginati-vă , dragii mei, că, dintr-o nenorocire, v-ați trezi deodată vaduv, sau , în fine, bărbat fără soție, crescandu-va de unul singur copilul. Gata? V-ati imaginat?….Perfect. Acum imaginati-va că nu aveti un singur copil, ci doi. V-ati imaginat? …Mai adaugati un copil, va rog! Sunteti asadar singur, cu trei copii, a caror viață depinde de a voastră…Vă rog sa continuați acest exercitiu de imaginatie, adaugând , treptat, câte încă un suflet, si încă unul, și tot asa, pana ajungeti la cifra 9. Nouă copii, adică. Pare deja desprins dintr-o telenovela, nu-i așa? Sau măcar dintr-un roman.. Si totusi, pentru eroul subiectului următor, scenariul de mai sus nu este nici film, nici roman. Ci este însăși viața lui. Să-i cunoaștem, așadar, povestea!”…
….cu aceste cuvinte mi-am început călătoria prin viața întortocheată a lui Ilie Georgel, tatăl care-și crește singur cei nouă copii. Cum l-am găsit? – primesc mereu invariabila întrebare. Mă credeți că, fără să-l caut nicio secundă? Mă aflam pe scaun, la Machiaj, cu vreo lună în urmă și povesteam cu drăgălașa Mioara, în timp ce mă colora de zor. Povesteam despre de toate, ca două femei nevorbite de o lună : despre copiii noștri ( are o frumusețe de fată, de vârsta lui Victor al meu), despre aerul irespirabil din jur, despre pandemie, despre viață. Nu știu cum a venit vorba și despre un amărât de bărbat, aflat în sitiația de a-și crește singur cei 9 copii. Era vecin cu Mioara, iar femeia mi-a vorbit cu atâta suflet despre el, încât la finalul sesiunii de make-up, eu i-am spus “Mulțumesc!”, iar ea mi-a spus…. numărul de telefon al lui Ilie Georgel ! La prima ședință de redacție i-am încredințat subiectul Elenei, unul din coechipierii mei cei mai destoinici și…uite-așa s-a născut povestea de astăzi.
…Dar m-am luat cu vorba și între timp Ilie Georgel, iată, a intrat în scenă, însoțit de ceata lui de copii ( vreo doi lipsesc : e greu să convingi un adolescent să se lase târât în fața camerelor de luat vederi ; o știu prea bine!). Mă uit la el ca la un erou. Deși arată la fel ca noi ; însă numai el știe ce încalcită îi este viața – un carusel care-l amețește zi de zi. Numai el știe cum a ramas singur, fără mama copiilor, cum i-a “ridicat” pe cei mici-mici, cu câtă trudă, câte renunțări, câtă ambiție își exercită rolul la care toată viața a visat – acela de părinte. Dar nu s-a visat niciodată făcând asta singur…. “- Nu v-ar fi fost mai ușor să-i dați la Protecția copilului?” – încerc intenționa marea cu degetul, intuind reacția celuilalt. Ea vine, însoțită de o căutătură încruntată, pe care mi-o aruncă bărbatul : “- Cum să-i dau, doamnă?!? Sunt copiii mei! Cum să mi-i crească alții?!? O să-i cresc eu, o să vedeți! Le voi fi și tată, și mamă”….După care dialogul a curs firesc, ca între doi oameni care se știu parcă demult, ca între doi părinți care știu prea bine ce înseamnă un copil, darămite nouă. Ilie ne istorisește crâmpeie din viața lor de familie, vorbește despre greutățile pe care le are de înfruntat în fiecare zi, despre bucuriile pe care le primește, ca răsplată, din partea copiilor, despre planurile lui de viitor. De fapt, singurul lucru pe care și-l dorește, este să scoată din copiii săi, oameni adevărați. …Așa cum mi se întâmplă de obicei, le zăresc, cu coada ochiului, în culise, în spatele camerelor, pe fetele din echipă – mame și ele – atente la dialogul nostru. Și vădit emoționate și ele. Nu se aude nimic nici în casca mea pitită în ureche, dovadă că și în carul de reportaj, lumea e numai ochi și urechi.
…Subiectul s-a încheiat. Cateva surprize pentru oaspeți, care le vor însenina sfârșitul de an. În culise, Mioara și soțul său – doi dintre cei care îi ajută pe vecinii loviți de soartă – au urmărit, și ei, cu sufletul la gura, întreg subiectul, simțindu-se oarecum răspunzători de aducerea familiei în platoul de filmare. Sunt o familie minunată și mi-au mărturisit că au avut emoții mai mari decât tatăl. Mioara încă mai are lacrimi în ochi…
Intâlnirea noastra din această sâmbătă cu părintele care-și crește singur cei 9 copii nu este deloc o rezultantă a dorinței noastre de senzațional. Ci mai degrabă un impuls către optimismul și tenacitatea celor aflați in situații similare, cărora le pare că li s-a năruit cerul pe cap și care sunt tentați să capituleze în fața unei astfel de încercări.
….În ceea ce mă privește, în pauza de după prima parte a emisiunii, imediat după subiectul lui Ilie Georgel, am dat fuga să-mi refac rimelul. Ghiciți, de ce? ….
P.S. Ne vedem astăzi, pe TVR2, de la ora 15!😉
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VOUCHERE CATENA
Comentează