V-ati intrebat vreodata cum arata un oras blocat in timp? un oras in care atunci cand intri, ca printr-un portal, simti ca ai pasit intr-o lume de demult apusa, dar care se simte la fel de proaspata precum o autentică pizza margherita? Ei bine nu, nu vorbesc despre Bucurestiul nostru, care pare uneori incremenit in anii ‘80 sau ‘90, ci la un loc ce este nemișcat inca de pe vremea cand pamantul de azi al Capitalei noastre dragi Bucurestiului de astazi era dominat doar de Mama Natura, perturbata poate, din cand in cand, doar de câte un dac, rătăcit in incercarea de a vâna sălbăticiuni pentru familia sa.
Aceia dintre voi ce se laudă cu o imaginatie mai bogata, au intuit deja destinatia mea din ziua a doua din Italia: Maretul POMPEII.
Am ajuns la acest sit arheologic in jurul orei 13, cand soarele incerca parca sa imite caldura suportata candva, demult, de locuitorii antici ai Pompeii-ului.
Pentru a va face o idee despre cum arata acest oras, vreau sa clarific de la inceput ca el nu are nici in clin, nici in maneca cu alte “comori arheologice” , care adună, pur și simplu, niște pietre aruncate pe un camp, rămânând la latitudinea turistului sa-si imagineze ce au reprezentat ele odata. Pompeii-ul presupune insa o retea de zeci de drumuri pavate, dar care au trecut admirabil testul de aproape 2000 de ani al timpului, un forum, un amfiteatru, excentricele vile ale nobilimii, cladiri publice, cat si o multitudine de locuinte obisnuite. Toate acestea intr-o stare perfecta (daca este sa ne referim la niste constructii ce sunt catalogate drept “ruine”), stare datorată faptului ca, dupa eruptia vulcanului Vezuviu, o mantie de cenusa a acoperit toate cladirile lasate in urma de lava, prezervandu-le pana in secolul al XVIII-lea, cand au fost descoperite.
Printre aceste comori ale trecutului, cateva mi-au atras atentia in mod deosebit. Prima dinte acestea ar fi amfiteatrul, un “mic colosseum” al Pompeii-ului, unde vestitii gladiatori se luptau chiar si cu leii, in delirul miilor de spectatori din tribune, intocmai cum ma lupt si eu cu leii din buzunar, incercand, de multe ori fara succes, sa nu-i las sa-mi scape.
Un al doilea edificiu impozant este unul dintre cele doua teatre romane. Construit in stilul tipic roman si numarand aprox. 1000 de locuri pentru spectatori (asta daca nu m-am inselat la socotit!), teatrul era locul in care cetatenii se lasau purtati intr-o calatorie a emotiilor de catre versiunile romane de atunci ale lui Horatiu Malaele, Florin Piersic, Maia Morgenstern, etc.
Punctul 0 al orasului il constituie insa Piata Centrala, unde locuitorii aveau ocazia de a exersa activitati dintre cele mai “distractive”, cum ar fi : plata taxelor si comercializarea diferitor bunuri. Toate acestea se intamplau sub privirea vigilenta a unei statui impozante a unui centaur.
Cum spuneam, asta nu sunt decat cateva dintre minunile Pompeii-ului, de care, va spun sincer, nu mă saturasem nici dupa cele aproape 3 ore de mers continuu, prin arsita locurilor.
Am incheiat ziua cum se cuvine, racorindu-ma in apa marii, de pe o plaja cocheta de la poalele muntilor.
Asadar, pun aici punct unei noi pagini din capitolul “Italia”. Entuziasmul meu se pregătește însă să atingă cotele și mai inalte, deoarece urmeaza sa descopar maretul Napoli, oras cu o istorie de peste 2500 de ani și care sunt sigur ca va fi nucleul unor povesti de neuitat! Asa ca, daca imi impartasiti nerabdarea, stati geana pe secțiunea “Călătorii” a site-ul ,,Femeide10.ro”! Merită!
Sponsori : Părinții! 😜
Comentează