Politicienii de care mă îndrăgostesc

Deși încerc să mă țin departe de politică, precum dracul de tămâie, nu pot să nu recunosc că mai trag cu ochiul la politicieni. Ba, unii chiar îmi și plac. Îmi plac mai întâi ca oameni ( nu spun, ca bărbați, căci încerc să nu amestec genul acesta de atracție), iar mai apoi mă străduiesc să constat și cât de potriviți ar fi ei, pentru a ne sta în frunte. Fiind un om al cuvintelor, deci cunoscând exact valoarea lor, nu mă dau gata demagogii, deși, mărturisesc, înclin spre politicienii care au un discurs frumos, deștept, de preferință atipic, obligatoriu colorat cu ironii.
Analizând periodic, chiar și așa, cu coada ochiului, politicienii ce mi se perindă pe ecranul televizorului, pe la evenimente mai mult sau mai puțin oficiale sau chiar prin emisiuni, sfârșesc prin a mă “îndrăgosti” de unul sau de altul. Platonic, firește. Mă cuceresc – puțini, e drept – prin felul lor deschis de a fi, prin buna credință pe care o emană atitudinea lor, prin hotărârea cu care se aruncă în luptă, prin puterea lor de a mă convinge. De multe ori, prin privirea lor. Căci, se știe, ochii sunt oglinda sufletului. Știu foarte bine că, în general, cam toți joacă teatru ( nu degeaba a apărut sintagma: “scena politică”) , însă experiența mă ajută să-i detectez la timp pe “actori”. Inainte de a le acorda simpatia mea, sau votul.
Însă parcă e un făcut. Taman când să mă “amorezez” și eu de un cutare politician și să pun rămășag cu mine însămi că acesta e ALTFEL decât ceilalți și că, în sfârșit, raze de soare vor privi și spre ulița noastră, se întâmplă câte ceva halucinant : dau drumul la televizor și-l văd pe respectivul ( minunatul, favoritul meu!) ba urcând treptele DNA-ului, printr-o pădure de microfoane, ba pitindu-și cătușele pe sub haine, ba dând declarații în fața camerelor vederi, în care își susține, evident, nevinovăția… Corăbiile mi se îneacă subit, îmi îngădui, în consecință, o perioadă de abstinență față de televizor și încerc, din răsputeri, să mă vindec în a mă “îndrăgosti” de persoane nepotrivite. Și de aceea, ori de câte ori apare câte o figură luminoasă în cenușiul spațiu politic, nu-mi pot opri instinctuale întrebări de genul : Ăsta ce-o fi furat, oare? Ăsta o fi luat mită? Cât trafic de influență a făcut? Câte case are? Ce trecut amoros? Oare nu pic, din nou, de fraieră, căzând în admirația lui?…
E ca și în dragoste. După ce te dezamăgește un bărbat, începi să-i privești pe toți ceilalți cu suspiciune. Și, chiar și îndrăgostită lulea, tot te mai surprinzi întrebându-te : oare ce îți rezervă viitorul?…