Ea și El Ultimul romantic

Poftă bună, cu aromă de dragoste!

Cu aromă de dragoste. Cu puțin condiment. Prea spicy sau prea sărăcăcios în mirodenii și emoții, meniul zilnic aduce cu sine nu doar bucate alese, ci și oameni dintr-o bucată. N-avem dubii că ne place să mâncăm. Cu poftă și pasiune, am devora orice șade bine în privirea noastră. Sport sau artă, desfrâu sau orice vreți voi, mâncarea nu e doar o întâmplătoare metodă de supraviețuire. Nu m-am țăcănit și nici nu mi-s cine știe ce gurmand, dar avid de senzații pe sprânceană sunt, iar șarada asta e mai ceva ca un platou încărcat cu minunății calorice.
Fără să ne dăm seama, povestea asta cu hrănitul, ușor hilară pentru bulimici, are o mare povață. Nu dăm de mâncare cuiva, din pomană, ci nouă și chiar n-ar trebui să mai conteze silueta atunci când mintea ia locul stomacului. Parcă așa ar trebui să fie și ordinea – gândim cu mintea și nu cu stomacul. Dintr-o singură bucată de pâine împărțită la timpul potrivit, cu șanse egale și plămădeală corectă, viața are un alt gust, deloc banal, de cafea smiorcăită, îndulcită cu tot felul de banalități prefabricate.
Bucatele-s pretext, lumea e plină de mult mai multe arome pe care ar fi mitocănesc și egocentrist să le pierzi doar pentru că stai la rând la cabinetul medicului de dietă. N-are a face una cu alta. Ponderea dintre ce mâncăm, la propriu, pentru a trăi demn și ce încurgităm poetic e una ușor neechitabilă. Asta vreau să spun cu voce tare – mâncați fraților, o faceți pe proprii bani, dar mâncarea să fie de calitate, rafinată, high class, cinci stele superioare. Nu în farfurie, în minte și-n suflet! Până și dragostea trece prin stomac. Nu zic că-i tot pachetul despre ce și cum să facem, despre reguli și rețete, dar viața e o continuă foame de nestăvilit.
Așadar, vi s-a făcut poftă de ceva bun? Hai c-ar fi bine să începem cu desertul, doar asta-i cea mai căutată bucată de prin fițuicile unor comercianți de suflete. Prea dulce și prea amar, cu zahăr în exces, asta ne punem singuri, cu o urmă de plăcere vinovată, pe farfurie.
Romane întregi am debita despre ambele tipuri de mâncare, căci da, omul nu e făcut doar din carne, oase și stomac, mai are atașat și-un creier și-o inimă prea blândă, dar n-ar povesti suficient nici unul despre puterea pe care o are ființa umană atunci când savurează.
La asta se rezumă mâncatul – la pasiune, la dorința de a hrăni, un trup și-un suflet cu tot ce-i bun și mai de preț. Excesele-s pentru novici, ori pentru cei care nu știu că lecțiile nu-s nici la fast food, nici în kebab-ul cu de toate.
O artă este în a stăvili, cu pasiune, foamea, în a adăpa cu apă bună o lume de lumină, pentru că, ce să-i faci, așa e construit meniul, cu cerere, ofertă și notă de plată, iar la final, dacă farfuria a fost prea plină, cântarul o ia razna. Mâncați deci, cu înțelepciune!
Iar dacă vorbim despre mâncare și hrană pentru minte, prozaic desigur, dar cu o oarecare urmă de foame literară, umană, sentimentală, din cartea de bucate a recomandărilor direct, vin cu o finală mutare. Proaspătă, digerabilă, numai bună de îngurgitat în pauzele lungi și dese, de masă normal, din zilele agitate.
O lucrare nou-nouță despre ce înseamnă gătit, viață și experiențe, fără recomandarea unui specialist și nici cu rețeta în față. Intră în scenă așadar, chef de 10, jurnalistul Adi Hădean și cartea sa – # 24 de centimetri, volum simplu pe care eu unul îl văd ca fiind sincer, 100% românesc, fără grăsime, cu lecții de viață și spumoase întâmplări ale omului care a dat cu capul de pragul din bucătărie și care a făcut din pasiune o vocație! POFTĂ BUNĂ!
24centimetri
 
 
 Surse foto: Food and art, livre.ro 
Uscatoare rufe