Povestea mea

Tiberiu Antipa, orfanul cu suflet de aur. Emoționanta postare a unui băiețel, crescut fără mamă și ajuns un bărbat puternic și bun

Tiberiu Antipa, a fost abandonat încă de la naștere. Au trecut 22 de ani, fără a-și cunoaște mama sau măcar vreo rudă. A crescut în centre de plasament, adunând cu siguranță destule povești dureroase, în sufletul său. Însă acest lucru nu l-a oprit să-și depăsească condiția și să se angajeze într-o adevărată bătălie pentru copiii care-i împărtășesc soarta și trec și ei prin toate suferințele pe care le-a întâmpinat el însuși. Lucrează ca voluntar, este director de ONG și luptă de ani de zile să facă lumea din jurul lui un loc puțin mai bun.
Persoană de o rară sensibilitate, Tiberiu a făcut astăzi o postare cutremurătoare, pe pagina sa de Facebook. O reproducem mai jos, cu scuzele de rigoare că vă vom întrista oleacă .Mai ales pe cele ce sunt mame…

“…Nani, nani puișor, nani, nani, dormi ușor”… Și ce somn liniștitor! Nu mi s-a cantat așa niciodată, n-am dormit niciodată auzind vocea mamei, nici la pieptul ei.
Învăluit de dorința profundă a mângăierii tale, nu am avut timp sa fiu suparat pe tine, mama. Ți-am făcut o imagine și am purtat-o în gand și în suflet…peste tot. Mergeam cu tine la culcare, mi te imaginam stand pe marginea patului și îmi ștergeam lacrimile sperand că într-o zi a copilariei mele, tu ai să fii cea care mi le va șterge. Copilaria s-a dus… Și n-ai venit niciodata. Ai ramas inca imaginea pe care eu am creat-o și încă o port cu mine.
Ți-ai fi dorit vreodată să îmi strângi mânuțele, să le încălzești în zilele reci de iarnă? Ți-ai fi dorit vreodată să mă ții in brațe când plângeam? Poate când am avut colici, poate cand mi-au dat dințișorii, când am căzut să-mi sufli pe genunchi să nu mai doară..așa cum azi mă doare sufletul că nu ai fost acolo. Nu am pentru ce să te iert, sufletul meu de copil inocent nu a știut să te urască.
Am urât poate destinul, am crescut cu rușini și frustrări, dar acest drum greu m-a adus azi, aici, președintele al Asociaţia Tiberius.
Și lupt cu o forța nemarginită să alin sufelete copiilor ale caror destine sunt crude, mult prea crude pentru așa trupuri mici.
Voi duce povestea mea până la capat și voi creste copii ca mine. Voi face partea mea de lume să fie mai bună, căci lipsa ta, mamă, m-a facut un om care cunoaște de aproape traiul bieților copii părăsiți.
Eu poate nu iți mulțumesc, dar cu siguranță ei ți-ar spune azi „Mulțumim, doamnă, pentru Tiberiu!”