Acasă la mine

Gunoiul îți otrăvește sufletul! Și cel din casă, și cel din viața personală.

Foarte multa lume, fără să-și dea seama, ajunge să colecţioneze lucruri absolut inutile. Cu timpul ele ne aglomerează locuința şi chiar ne tulbură judecata.

Casa în care locuim este oglinda EU-lui nostru. Este o reprezentare simbolică a tot ce considerăm noi că este important. A o elibera de surplusuri materiale este foarte important. Această debarasare de inutil ne eliberează spiritul şi ne purifică gândirea.
Iată câteva reguli de care trebuie să ții cont:
-Dacă nu ai folosit un lucru în decurs de doi ani, mai mult ca sigur că nu-l vei mai folosi deloc.
-Lucrurile vechi pe care le ții în jurul tău fără a avea niciun rost, consumă , de fapt, multă energie.
-Ţii cu dinții de lucrurile de care nu te foloseşti, înseamnă că ești sclava unor principii ce nu mai sunt demult valabile.
-Dacă cumperi ceva nou în casă, starea ta de bine din momentul achiziţiei se va păstra.
-Fiecare lucru îşi are scopul său și durata sa de viață ; ele nu trebuiesc nici scurtate, nici prelungite.

Ca să faci curățenie în jurul tău, trebuie să ții cont de următoarele:

-Cumpără doar ceea ce ţi se pare ideal , nu doar “drăguț”.
-Aruncă sau fă cadou lucrurile care nu ţi potrivesc după stil, culoare, mărime.
-Aruncă hainele care au ieşit din uz.
-E important să ai în garderobă haine care-ți plac. Ele îţi oferă curaj şi îţi crează o stare de bine.
-Aparatele tehnice stricate trebuie reparate imediat. Dacă nu se poate, spune-le adio din start.
– Cadourile de la persoane antipatice sau lucrurile care- ţi trezesc amintiri neplăcute trebuie eliminate din casă.
-Filosofia orientală recomandă să faci tot timpul schimbări în locuința ta, fie şi mici. Nici nu știi cât contează.
-Hainele care îţi provoacă disconfort trebuie eliminate din șifonier.
Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să arunci toate lucrurile care nu-ți sunt pe plac. Multe din ele pot fi bune altcuiva. Așa că nu te da în lături de la a face un bine.
Un lucru e sigur: curăţenia exterioară este foarte importantă pentru că acţionează direct asupra stării interioare. Atunci când în mediul tău obişnuit tronează ordinea și echilibrul, vei fi mai motivat să faci lucruri soactaculoase.
Cu alte cuvinte : vrei schimbări pozitive în viața ta? – fă loc pentru ele!

Sursa : fit4brain.com

Femei de 10 pe Facebook