Pe Andrei îl știu de când era micuț. Țin minte că, la un moment dat, l-am întâlnit pe tatăl lui – minunatul compozitor Ionel Tudor, la un eveniment la care m-am întâmplat și eu. Cred că eram studentă, sau cam așa ceva… Celebrului de pe atunci compozitor îi “atârna” de mână un băiețel care nu cred să fi avut vârsta mersului la școala. Nu lucram încă în televiziune ( erau vremurile alea complicate și sufocate de restricții) dar eram foarte atentă la detalii încă de pe atunci. Din “secvența” respectivă am reținut doar ca pustiul era frumușel foc și nu foarte obraznic, cum te-ai fi așteptat de la un băiat…
Timpul a trecut și așchia sărită din trunchiul puternic “Ionel Tudor-Andreea Andrei” a rămas foarte aproape de acesta. În fapt, de lumea muzicii. Andrei a devenit un “om de muzică” în adevăratul sens al cuvântului : cântă impecabil la pian, dirijează orchestre uriașe, predă la Conservator și, mai ales ( intenționat am lăsat la urmă!) compune. Andrei Tudor este unul dintre cei mai înzestrați compozitori ai momentului, din harul lui rezultând melodii dumnezeiesc de frumoase. Poate că cei care nu-l cunosc, ar fi tentați să așeze,în chip răutăcios, succesul lui pe umerii genialului său tată. Și ar fi o mare greșeală. Desigur că în ADN-ul lui Andrei părinții sai au așezat 
gena aplecării către muzică și pe cea a talentului, însă felul în care le-a valorificat fiul lor, rezultatele sale de mai apoi, i se datoreaza întru totul : seriozității sale, tenacității, unei hărnicii și meticulozități ieșite din comun. Am mai spus-o și în alte rânduri: e greu de purtat pe umeri mantia celebrității părinților tăi. Nu ai voie să dezamăgești, ești judecat de două ori mai aspru și viața ta – mai ales dacă îmbrățișezi cariera lor – devine o trudă înzecit mai mare decât în cazul altora ca tine, răsăriți însă din familii oarecari. Andrei nu și-a dezamăgit niciodată – cred – părinții. Mărturisesc că, de când am început sa colaborăm regulat , m-am surprins deseori “spionându-l” din perspectiva mea maternă – aceea de mamă de fecior. Și nu o dată m-am gândit cât de mândră trebuie să fie Andreea Andrei ( și, desigur, soțul său) pentru mândrețea de fecior – iată, acum el însuși tată de familie! – pe care l-au crescut atât de frumos.
Rândurile de mai sus nu sunt un suspect elogiu, dedicat unui tânăr compozitor : Andrei nu mi-a compus nicio melodie pe care s-o interpretez la vreun Festival Internațional (😁) și nici alt gen de interese nu pot fi deslușite în pornirea mea de a-i lua un interviu. Mă bucur doar să vă recomand un nume de valoare din această Românie sufocată de nonvalori și să-i pun acele întrebări pe care și voi, probabil, i le-ați pune, dacă v-ați afla față-n față….
Marina Almășan : – Spune-mi, Andrei, atunci când călătorești într-o țară străină, în care nu te cunoaște nimeni, si te recomanzi, într-un cadru oficial, care este prima calitate pe care ți-o menționezi, după ce-ți spui numele?
Andrei Tudor : – In general, cand sunt intrebat cu ce ma ocup, raspunsul meu este : “compozitor”.
Marina Almășan : – Este, într-adevăr, o “carte de vizită”, dar nu cred că epuizează laturile tale. Poate n-ar strica să reformulezi! Și dacă tot am deschis discuția, iată prima mea curiozitate : oare prezența ta – atât de activă! – în lumea muzicii, se datorează mediului in care ai crescut? Vorbește-ne despre muzica “transmisă genetic”,cum este cazul tău.
Andrei Tudor : – Tatal meu nu a dorit initial ca eu sa fac muzica, și într-o bună zi, mama a chemat o profesoara de pian fara ca tatal meu sa stie.😁
Am inteles si motivul tatalui meu, mai ales ca la noi in familie, muzica este principala activitate de mai multe generatii. In timp, mi-am convins parintii ca asta vreau să fac și voi face. Conteaza mediul, cu siguranta si nu pot decat sa le multumesc parintilor mei ca mi-au asigurat tot ceea ce aveam nevoie pentru muzica mea si nu numai.
Marina Almășan : – Cred că cea mai mare mulțumire, dincolo de aceasta, declarativă, o reprezintă performanțele tale, de care ai tăi intuiesc că se bucură poate chiar mai mult decât tine! Ce calităti ai moștenit de la Ionel și ce calități de la Andreea?
Andrei Tudor: – Imi place sa cred ca de la tatal meu am mostenit macar o mica parte din modul in care stie el sa 
lucreze cu oamenii, cu orchestrele, cum gestioneaza proiectele mari. M-as fi bucurat sa fi mostenit si calmul lui in situatiile profesionale intalnite si felul in care stie sa isi gestioneze timpul. Atunci cand eram copil, tatal meu, Nono (asa ii spunem cu totii), chiar daca era tot timpul extrem de ocupat, nu exista totusi zi sa nu se joace cu mine, cu masinute, lupte prin casa… Eu nu stiu si inca nu reusesc sa fiu la fel de bun in toate si sa imi gestionez timpul la fel de bine.
De la mama am mostenit atentia la detalii si cred ca si o parte din temperament.
Marina Almășan : – Frumoasă zestre, de la amândoi. Și probabil mai sunt alte multe calități ce se trag din frumoasa ta familie. Hai să mai zăbovim în “perioada începuturilor”. Am să te rog să rememorezi puțin anii copilăriei. Te-a “încurcat” muzica în a avea copilăria aceea liberă și plină de aventuri, din cărțile lui Creangă? Care erau îndeletnicirile predilecte ale acelei perioade?
Andrei Tudor : – Ma jucam cu trenulete, cuburi, roboti, seturi de construcii, lego (jucaria preferata a copilariei mele) dar pe la 5 sau 6 ani, cred, prietenul de familie al parintilor mei, compozitorul Petre Galusanu, ne-a imprumutat un casetofon portabil cu microfon. Acest casetofon, tobosarul electronic Roland si clapa tatalui meu 
Korg M1 au devenit cele mai importante jucarii ale mele. Tot timpul ma imprimam cu acel casetofon/reportofon si apoi reascultam. M-au fascinat toate echipamentele electronice, in special cele legate de audio. Apoi, tatal meu si-a cumparat un computer Atari pentru productie muzicala. Acelasi tip computer pe care il foloseau si Andrei si Jolt Kerestely, Bogdan si Ion Cristinoiu, Anton Suteu (avea vreo 5, unul dintre ele este acum la mine, altul la conservator), Dan Dimitriu. Acest computer, care din nefericire avea tot meniul in germana, a luat locul celorlalte jucarii si am invatat productie muzicala, umar la umar cu tatal meu. Singura problema era ca nici unul dintre noi nu stia germana. Eram foarte mandru atunci cand descopeream cate-o functie noua si imi dadeam seama de cate un cuvant in germana. Eram chiar mai mandru atunci cand ma chema dl Jolt Kerestely la studio sa il mai ajut cu una, cu alta (in perioada in care Andrei Kerestely, fiul lui, era plecat la studii in Germania).
Cred ca, de cand m-am nascut, nu a existat o zi fara muzica. Totdeauna a existat un pian in casa. Nu l-am numit 
printre „jucarii” pentru ca reprezinta mai mult pentru mine, poate ca cea mai sincera si constanta prietenie.
Marina Almășan : – Ce frumoasă definiție! Spune-mi, dintotdeauna ți-ai dorit să fii muzician sau ai cochetat și cu alte profesii?
Andrei Tudor: – Nu pot spune ca am cochetat cu alte profesii vreodata, cu toate ca, în copilărie, am fost foarte atras de domeniul IT , eram abonat si la niste reviste iar acum am un hobby nou cu montajul video, unde sunt încă novice.
Tin minte ca imi placea un pic geometria si eram destul de bun, dar foarte neatent la algebra. Totusi, nu m-am abatut niciodata de la drumul meu.
Marina Almășan : – Și bine ai făcut! Ingineri avem destui! Să revenim la muzică. Ai avut/ai idoli? Vorbește-ne despre ei.
Andrei Tudor : – Nu stiu de unde sa incep, sunt foarte, foarte multi si lista se tot extinde.
La un moment dat, prin 1988, aveam 5 ani, tatal meu a compus o piesa pentru un grup mare de artisti, tin minte ca repetau cu totii acasa (G.Cotabita, A.Daminescu, S. Dumitrescu, I.L. Mihalea, parca erau si Monica Anghel, Marina Florea…) si mi-a placut atat de mult acea piesa incat mi-am propus sa reusesc sa compun si eu asa ceva vreodata. Chiar l-am intrebat atunci pe Nono(tata) daca o sa ajung si eu sa compun asa ceva iar el m-a asigurat ca voi reusi…Cred ca primii idoli ai mei au fost Ionel Tudor si George Grigoriu(bunicul meu). Apoi, o alta figura extrem de draga mie era compozitorul Temistocle Popa, nelipsit de la toate petrecerile de la noi din casa.
Tot copil fiind, am vazut StarWars, E.T. si am fost extrem de impresionat de muzica. Mai tarziu am aflat ca este compusa de John Williams si asa mi-am descoperit inca un idol. Apoi, m-a dus tata la concertul lui Chick Corea de la Sala Palatului, acolo am descoperit jazz-ul, urmand multi alti idoli.
Ceaikovski, a fost nelipsit din casa noastra. Imi canta tata la pian. Si dintr-o muzica spre o alta muzica, stiluri noi, compozitori noi, tot timpul caut sa descopar lucruri noi valoroase dupa care ma ghidez.
Marina Almășan : – Dincolo de idolii pe care i-ai menționat, nu pot să nu te invidiez pentru oamenii extraordinari pe care ai avut șansa să-i cunoști , încă din copilărie. Cât privește exemplul lui “Nono”, cred că este cel mai frumos lucru, ca părintele să fie principalul model în viață al copilului său… Hai să mai facem un pas, să ne apropiem de zilele noastre. La o vârstă la care alți tineri abia încep să se “dezmeticească”, tu ai deja o multime de realizări spectaculoase în urmă. Dacă ar fi să le ordonezi, în funcție de satisfacția pe care ți-a adus-o fiecare astfel de izbândă, poți să-mi creionezi un Top 5 al succeselor profesionale?
Andrei Tudor : – Sigur ca am cateva piese pop cunoscute pe care le-as considera „realizari”, chiar imi sunt 
extrem de dragi absolut toate si fiecare are o poveste speciala. Totusi, privind in urma, cele mai importante realizari profesionale cred ca nu sunt neaparat cele care au fost cele mai mediatizate.
Voi numi cateva lucruri importante fara a le pozitiona intr-un clasament:
– Primul musical pentru copii 100% romanesc – „Parcul de distractii”
– Primul concert fusion pentru pian si orchestra in 3 parti – Fusion Piano Concerto
– Implicarea mea in a sustine concerte de tip classical crossover, un gen care atrage din ce in ce mai mult public
– Colaborarea cu Angela Gheorghiu
– Colaborarea cu Andrea Bocelli pentru cateva aranjamente.
Marina Almășan : – Ai dreptate, multe din cele numite de tine au fost pe nedrept “neglijate” de media. Dar…ne mai miră atitudinea presei din România față de valorile autohtone?…revenind la întrebare, constat că am pus-o atât de “restrictiv”, încât nu ti-am dat ocazia să te referi la creațiile tale în zona muzicii pop. Ai compus niște melodii memorabile, pline de o sensibilitate destul de rară, aș spune, în zilele noastre marcate de o nebunie generală și de o duritate aparte. De unde vine inspirația, Andrei?
Andrei Tudor : – Nu stiu de unde vine inspiratia, dar incerc sa nu o pierd atunci cand vine. Eu consider ca inspiratia trebuie educata si cultivata. Cred ca ceea ce compunem este o suma a tuturor inspiratiilor, trairilor si nu cred intr-o originalitate obtinuta cu orice pret si nici nu o caut in acest fel.
Imi hranesc inspiratia chiar si din filme, din alte muzici. Imi place sa surprind expresia feței oamenilor de pe 
strada, ma bucura sa vad indragostiti si zambetul unei fete frumoase.
Totusi, in muzica mea pop, mesajul este fixat de textier. Eu nu am harul de a scrie versuri.
Cred ca suntem intr-un moment in care avem nevoie ca arta sa faca si sa promoveze binele, mai ales pentru ca, asa cum spui si tu, zilele noastre sunt marcate de o nebunie generala si de o duritate aparte.
Marina Almășan : – Mă bucură să constat că există tineri care gândesc atât de profund. Înseamnă că nu e totul pierdut, în țărișoara asta!…Dar să revenim la creațiile tale. Stiu că, în ultima vreme, ai început să-ți publici partiturile. Cine ți-a dat ideea și de ce ai îmbrățișat-o?
Andrei Tudor : – Cred ca acest lucru face parte dintr-un fel de “pariu” cu viata mea. Bunicul meu, George Grigoriu, tin minte ca era foarte fericit ca i se canta des aria „Muzica” din opereta Valurile Dunarii si avea speranta ca va ramane cu acea piesa peste timp. Ulterior, Aria a fost facuta celebra, la nivel international, de catre Angela Gheorghiu. Era foarte incantat ca partitura se află in biblioteca conservatorului si,de fapt, chiar in universitate a auzit-o si Angela Gheorghiu.
Toti compozitorii seriosi cred ca isi pun problema: ce ramane in urma lor si cat va rezista muzica lor?
Eu consider ca in formatul unei partituri, o muzica are sanse mai mari de supravietuire chiar si in contextul de azi, in care cei care se ocupa de muzica stiu din ce in ce mai putin sa citeasca note. Compozitorul Dan Dediu, scrie si publica enorm, atat partituri cat si lucrari de specialitate. A fost si indrumatorul meu la doctorat si a propus prima mea partitura acum vreo 4 ani spre a fi publicata. Și el reprezinta un model pentru mine.
In plus, muzica mea si aceste partituri sunt mostenirea pe care i-o pot lasa eu mai departe fetitei mele, Maia.
Marina Almășan : – Ajungem imediat și la Maia!…Dar vreau să te mai păstrez puțin în sfera profesionlă. Spune-mi, Andrei, cum e să fii dascal? Ce încerci să le transmiți studenților tăi? Și, ca o paranteză, care a fost învățătura care ți-a prins cel mai bine ȚIE, în viață? De la cine ai primit-o?
Andrei Tudor : – Imi place mult ceea ce fac la Conservator, chiar daca nu mi-am imaginat niciodata ca voi fi 
profesor. Ma bucur ca avem multi studenti la clasa de compozitie pop si ca am reusit sa introduc Muzica de film ca materie de studiu.
Mi-as dori sa reusesc sa ii invat pe studentii mei niste mecanisme despre cum sa se descurce in aceasta „industrie”, iar la finalul celor 4 ani de studii de licenta sa stie sa scrie bine o partitura, pentru orice tip de ansamblu, astfel incat sa reuseasca sa se descurce cu orice job muzical.
Pun mult pret pe limbajul muzical necesar, de la care ar trebui sa porneasca discursul muzical si imi dau seama ca, raportat la muzica de azi, conteaza din ce in ce mai putin aceste lucruri. Iar atunci ma gandesc ca nu as vrea sa ii incurc prea tare…Incerc sa ii fac sa descopere mai multa muzica, astfel incat sa poata alege singuri. Am cativa fosti studenti care scriu bine si destul de des pentru orchestra, alti studenti care sunt activi in muzica de tip comercial. Mi-as dori ca industria sa fie mai mai corecta. Ma intristeaza tot timpul cand aud de la studenti ca au o piesa pe radio si obtin doar 2,3,5% din drepturile de autor, restul este luat de marii producatori. Iar compozitorii incepatori se vand foarte ieftin.
Lectia pe care tot incerc sa o invat si o exersez este rabdarea…
Marina Almășan : – Of…Ce resursă epuizabilă este răbdarea asta! …Hai să intrăm puțin și în viața ta personală. În alegerea partenerei de viață ( apropo, formați un cuplu tare frumos! ) a avut vreo greutate muzica?
Andrei Tudor : – Atunci cand am cunoscut-o pe Raluca, veneam chiar de la emisiunea „Ne vedem la TVR”( 😁 )
m-am oprit dupa emisiune pentru un suc, in oras, cu prietenii. Acolo a venit si Raluca. Cauta un marker de scris pe tabla, i-am cumparat eu markerul si apoi am condus-o acasa. Intrebandu-ma cu ce ma ocup, i-am raspuns ca sunt pianist. Apoi m-a intrebat daca imi place Michel Camilo…Am ramas extrem de impresionat pentru ca Michel Camilo este unul dintre pianistii mei preferati (Top 3). In acel moment, l-am sunat pe un prieten basist si i-am spus acest detaliu si m-a intrebat imediat daca Raluca n-are si sora…
Marina Almășan : – Așadar, recunoscându-mi lipsa de modestie, aș putea afirma că Marina Almășan și Michel Camilo au o oarecare implicare în destinul familiei voastre! 😁😁 Vorbește-mi puțin despre minunata Maia.
Andrei Tudor : – O iubesc enorm, este minunata, talentata, are o voce frumoasa, ii place sa creeze si sa inventeze lucruri, chiar si muzica, este foarte sensibila, iubeste animalele si este un copil fericit si iubit.
Marina Almășan : – Subscriu întru totul, am fost fascinată de cele câteva colaborări cu Maia! Și vă felicit pe amândoi pentru această “așchiuță” care n-a sărit, iată, nici ea prea departe de trunchi! …Am o curiozitate și ți-o spun șoptit : Pe când un frățior pentru Maia? Se face mai usor decât o nouă piesă! 😉
Andrei Tudor : – Raluca, sotia mea, trebuie sa va raspunda la aceasta intrebare…
Marina Almășan : – …Înțeleg că la voi acasă cântă găina, dacă tot vorbim de muzică! …Lăsând gluma la o parte și întorcându-ne în realitatea de zi cu zi,în care și vremurile sunt așa cum sunt și visele noastre încep să fie restricționate, aș vrea să te rog să creionezi cateva planuri de viitor. Și în plan profesional, dar si personal.
Andrei Tudor : – Imi doresc sa vina cat mai repede ziua in care sa ne putem plimba pe strada fara masca, sa 
putem merge la un concert, la teatru sau cinema. Sa putem bea o cafea in oras fara sa ne fie teama, sa traim unii cu altii asa cum o faceam acum ceva vreme. Parca a trecut prea mult timp si parca era bine atunci, chiar daca nu eram niciodata multumiti.
Imi doresc sa am ocazia de a dirija Tchaikovsky, simofonia a VI-a(patetica) si Brahms Simfonia a III-a, sa termin de scris un al doilea concert pentru pian si orchestra, sa scriu muzica classical crossover pentru artisti internationali ai genului.
Multumesc, Marina, pentru intrebarile puse, m-au condus inspre amintiri foarte placute.
Marina Almășan : – EU îți mulțumesc ție, dragă Andrei! A fost o bucurie să constat că gândești la fel de frumos precum compui! Aș vrea să încheiem interviul invitându-i pe cititori să-ți reasculte una din piesele tale “de top”. Te rog, oferă-ne un link!
Andrei Tudor : – Iată-l, alături de toată dragostea mea!
Comentează