Trezit din somn, orice locuitor cat de cât avizat al Planetei va ști sa-ți răspundă unde se află locuința lui Mos 
Crăciun. “În Laponia!” – vor suna la unison toate răspunsurile primite, amestecate în limbile mulțimii de
popoare ce compun populația globului pământesc. Pe vremuri însă, dacă puneai această întrebare, copiii de odinioară erau convinși că Moșul și spiridușii săi funcționează și se distrează de minune la Polul Nord. De unde până unde? Nu știe nimeni, poate doar poetului american Clement Clark, care, în 1822, a publicat celebra lucrare A Visit From St. Nicholas (cunoscută și ca The Night Before Christmas) . În versurile acestuia, Moș Crăciun era descris ca fiind un spiriduș bătrân și blând, ce zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. Iar câțiva ani mai târziu, mai exact în anul 1885, tot un american – Thomas Nast – a devenit faimos datorită unui desen ce înfățișa doi copii privind la o hartă a lumii și urmărind fascinați călătoria Moșului de la Polul Nord, către , evident, Statele Unite.
Însă…ce să vezi? 40 de ani mai târziu, în 1925, s-a descoperit că, totuși, la Polul Nord nu există reni!! Fanii Crăciunului au trebuit să-și reseteze convingerile. Și uite-așa, “măgăreața” imaginației planetare a căzut pe Laponia, țara în care turmele de reni fac parte din decorul uzual, și prin urmare prezența domiciliului stabil al Moșului în acest loc nu mai încalcă nicio regulă a logicii. În consecință, lumea a început să fabuleze pe această nouă temă. Mai mult, se pare că în 1927, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul național de radio finlandez, ar fi rostit, de la microfon, o informație care a mai îmbogățit întrucâtva imaginația furibundă a iubitorilor de povești : Moș Craciun locuiește pe un munte în Laponia. Deci, nu mai exista niciun dubiu : cand spui Laponia, spui Moș Crăciun!
Dar iată că vine puternic din urmă REALITATEA ( nu mă refer la postul de televiziune de la noi, ci la realitatea înconjurătoare!). Ea a făcut ordine in istoria lui Moș Crăciun. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, soldații germani care se aflau în retragere, au distrus orașul finlandez Rovaniemi, dând foc tuturor caselor. La puțină vreme după acest trist eveniment, faimosul arhitect finlandez Alvar Aalto a 
reconstruit orașul. Noul Rovaniemi a primit nouă o identitate, cea a coarnelor de ren. În 1950, prima doamnă a Americii a vizitat Rovaniemi. După război, organismele internationale alocaseră niste fonduri în sfopul reconstrucției de după război, și Eleanor Roosevelt a dorit să vadă personal cum merg treburile, cum se cheltuiesc banii. Pe un teren donat de un localnic a fost construită o micuță cabana, în care urma să fie primită, cu surle și trâmbiți Prima Doamnă. Nimeni nu bănuia pe atunci că acesta urma să fie primul pas al unei afaceri de succes. Astăzi “Casa lui Moș Craciun” a devenit principala sursă de venit a regiunii. Întreaga Laponie este populată însă cu astfel de “locuri”, care au de a face , într-un fel sau altul, cu cel mai iubit personaj al copiilor. Și pentru că întreaga lume înconjurătoare a Prezentului a devenit o mare afacere, nici locuitorii Laponiei nu au stat deoparte. Prin urmare, căsuțele lui Moș Crăciun, fermele renilor săi și reședințele simpaticilor elfi au proliferat, împânzind nordul planetei și oferind tot atâtea oportunități pentru dezvoltatorii diferitelor regiuni și pentru agentiile de turism finlandeze și de pretutindeni.
Bref! Una peste alta, indiferent unde se află și care-i este povestea, Casa lui Moș Crăciun rămâne Casa lui Mos Crăciun, născută pentru a întari magia ce ține în viață copilaria tuturor locuitorilor planetei ( nu zicea Brâncuși al nostru că, atunci cand nu mai suntem copii, suntem morți demult?!?) . Prin urmare nu ne vom da nici noi în lături de la a ne bucura, precum niste copii, de simbolurile ce altădată ne produceau atâta freamat interior, atâtea emoții, atâta bucurie.
Dar planul Agenției PERFECT TOUR, cea care ne-a configurat atât de meșteșugit această vacanță – fie ea si “de
lucru” -, are un “crescendo” al său : întâlnirea magistrală cu Moș Crăciun – esența acestei călătorii în Laponia – este anticipată de o alta , cel puțin la fel de spectaculoasă. Un soi de “introducere” la ceea ce va încheia apoteotic aventura noastră laponă.
Astăzi, așadar, în a patra zi a șederii noastre în Finlanda și a doua, în Laponia, vizităm ținutul Elfilor. “Elves Village Tonttula” se află la 
un sfert de oră cu mașina, parcurgand aceleași șosele albite de nea și flancate de păduri imaculate, pe crengile
cărora zăpada stă tolănită ca într-un șezlong, privindu-și cu interes oaspeții. …Ajungem la o fermă tradițională laponă, înecată și ea în zăpadă, avandu-și construcțiile din lemn risipite pe o suprafață ce pare nesfărșită. O urmăritm cu privirea până hăt, in depărtările albe și ele, îmbrăcate în păduri generoase, la sănătatea cărora nu atentează pare-se nimeni… “- Aveți două ore de colindat ferma elfilor!” – ne anunță oficial Ivan, oferindu-ne solemn o hartă ca pentru copii și niște explicații ca pentru turiști. După care se pierde, cu microbuz cu tot, pe șoseaua șerpuindă pe care am venit. 
Ne tragem fermoarele de la canadienele Mammut și căciulile pe cap, ne vârâm mâinile adânc în mănușile pe care oricum le vom scoate din 5 în 5 minute, pentru fotografii și scurte video-uri și…o pornim prin împărăția elfilor, curioși să vedem cum trăiesc și trudesc angajații lui Moș Crăciun…
Cine sunt de fapt, Elfii? Niște creaturi legendare antropomorfe, care îmbracă deci diverse înfățișări, păstrându-și însă trăsăturile umane. Ele sunt specifice mitologiei nordice, scandinave, fiind descrise inca din timpurile străvechi, in traditiile celtilor, ca fiind semi-divinitati, asociate fertilitatii si cultului stramosilor. Elfii sunt nemuritori, se ivesc din cer, din pământ și din ape și adună în ei întreaga energie a universului, avand forța de a sfărâma hotarele dintre lumea viilor si cea a mortilor. Sunt inteligenti, au puteri magice, sunt inclinati spre melancolie si nostalgie si doar o suparare profunda ar putea face vreun elf sa dispara.
Dar de aici și până la spiridușii lui Moș Crăciun e cale lungă! Cam cât dinspre continentul american până în 
nordul celui european. În folclorul american așadar, un astfel de elf al Craciunului ( sau spiriduș, cum îi mai spun copiii de pe la noi) reprezintă o mică creatură, care locuiește împreună cu Moș Craciun , fiindu-i un soi de “ajutoare” în nobila misiune a acestuia. Elfii de Crăciun sunt adesea descriși ca fiind posesorii unor urechi ascuțite de culoare verde sau roșie, nasuri lungi și pălării cu moț. În fișa postului lor figurează ca activități de bază fabricarea jucăriilor, în cadrul atelierului lui Moș Crăciun și îngrijirea renilor acestuia – principalul mijloc de transport folosit de Moș, pentru a ajunge la copiii de pretutindeni.
Să vedem, așadar, unde și cum trăiesc elfii lui Moș Crăciun.
Vizita la Ferma elfilor Tonttula durează, conform programului, două ore. Nu avem ghid, ceea ce ne face să răsuflăm ușurate : nu va fi nimeni să ne zorească și nici să ne sufoce cu informații greu de 
notat, cu mâinile înghețate; până la urmă, dacă e vorba de înțeles, totul e foarte clar și, in plus, este explicat de tăblițele bilingve care însoțesc clădirile ce ne ies în cale. Iar calea…calea este o adevărată poezie, care mie cel puțin îmi procură o uriașă bucurie lăuntrică, transportându-mă în îndepărtata mea copilărie, în lumea nemuritoarelor sale povești. Străbatem teritoriul mergând pe o potecă ce șerpuiește printre mesteceni si brazi, printr-o zăpadă ce 
pare neatinsă. Parcă și de călcat, ne vine să călcăm cu grijă, astfel încât bocancii Lowa parcă ni se transformă în balerini ce plutesc pe albul ce ne însoțește mersul…E o liniște atât de profundă în jur, încât la un moment dat îi propun Elenei sa nu mai vorbim câteva clipe, spre a o asculta. Este ireal să nu auzi în jur nici măcar propria respirație. A trebuit să ajung, iată, în Laponia, pentru a afla definiția liniștii perfecte!
…Fac ochii roată. Nu-i nimeni în preajmă, e prea devreme pentru grupurile de turiști ce populează, de regulă, aceste locuri. Cu telefoanele “pe poziții” și fermecați de natura din jur, înaintăm pe traseul indicat de harta ținută de Elena – un soi de GPS, dar al vremurilor demult apuse, în care cercetașii de odinioară trebuiau să respecte și ei, ca și noi, traseele desenate pe hârtie… Trecem printr-un tunel de gheață ( Doamne, ce bine ne prind peste tot hainele șmechere de la Magazinul HIMALAYA! 😉) și ajungem la gura unei peșteri inedite, ce adăpostește , potrivit indicațiilor hărții, atelierele elfilor. Doamne! Era să le ratăm, căci peștera nu are nicio tăbliță care să ne îndemne să-i împingem peretele din fund. O facem instinctiv, luându-ne după niște sunete 
îndepărtate ce se aud de undeva, din străfundurile sale. Stânca de la intrarea în peșteră se dă în lături cu un scârțâit care spintecă liniștea precum un cuțit paralelipipedul de unt de la micul dejun și… o lume mirifică se deschide în fața noastră : un adevărat univers al elfilor, împărțit într-o sumedenie de “încăperi” înlănțuite, în care micuții spiriduși “humanoizi” își duc cu voioșie 
traiul de zi cu zi. În fiecare astfel de secțiune, “coloana sonoră” exemplifică activitatea în care sunt angrenate personajele mignone : se ceartă, se joacă, îndeplinesc nenumărate activitați “de fermă”, prepară bunătăți, dorm și sforăie caraghios, cântă de zor, bucurându-se de oaspeți, interacționând cu ei, amuzându-i, înfricoșându-i sau pur și simplu ignorându-i și văzându-și de treburile lor de elfi. Petrecem în peștera fermecată aproape jumătate din timpul alocat întregii acțiuni, fascinate de spectaculoasa punere în pagină a vieții simpaticelor personaje. Facem poze și filmăm în neștire, bucurându-ne precum niște copii și comentând între noi fiecare secțiune a peșterii și ingeniozitatea celor ce le-au decorat.
Dar ferma elfilor nu sfârșește aici. Ne reîntâlnim , ceva mai încolo, cu renii lui Moș Crăciun, adunați în țarcul 
plin de zăpadă și administrat de grijuliii spiriduși, apoi vizităm și școala la care micuții elfi se pregătesc pentru viața de elfi adulți. Doamna profesoară este o laponă reală, înveșmântată tradițional, la fel ca toți angajații Fermei, amabilă și drăguță. Ne dă voie să
răsfoim corespondența primită de la copiii din întreaga lume, cea pe care elfii o sortează cu responsabilitate, urmând să i-o înmâneze apoi șefului ierarhic superior – lui Moș Crăciun – spre îndeplinire.
…Între clădirile din lemn rătăcite prin zăpadă, vizităm reședința elfilor înțelepți, apoi Casa din turtă dulce, în interiorul căreia elfii se adună pentru a învăța cum să pregătească acele bunătăți din turtă dulce cu aromă de scorțișoară, specifice Crăciunului și care îi bucură pe copiii de pretutindeni. Doamna elf-maestru culinar îi îngăduie Elenei o fotografie “în doi”, la “pupitrul de comandă” al cofetăriei, eu alegând să mă las filmată chiar la “masa de lucru”, cu făcălețul în mână! 😁
…E fascinată călătoria prin lumea atât de reală a elfilor! Și nu doar căsuțele “cu tematică” , răsfirate prin natură, te cuceresc, ci și natura însăși, intens exploatată de edilii laponi, care au găsit locșoarele perfecte pentru a strecura în zăpadă, printre copaci, ba o statuie reprezentând un elf supradimensionat, ba un chioșc înecat în nea, ba câte un felinar cu un design iscusit, ba câte un cuibușor de elfi, pe fereastra înghețată a căruia te bucuri să descoperi câte un elf care fie doarme, fie robotește prin cămăruța lui secretă, dotată cu de toate și mister din belșug…
Finalul călătoriei îl asociem unei ciocolate calde la Restaurantul Elfilor, în care asistăm la o revărsare de suveniruri comercializate de gazde, la prețuri care însă îi descurajează oleacă pe cumpărători. Dar cine nu-și dorește să se întoarcă acasă, spre toate zările pământului, înghesuind în valiză câte un elf, mai mic sau mai mare, în funcție de bugetul vacanței?…
…Ivan ne culege la ora stabilită, iar întâlnirea cu acesta coincide cu o veste extraordinară pe care ne-o dă telefonic, ca și surpriză, neobosita Ruxandra de la PERFECT TOUR , după acest preambul de vis : mâine vom călători la Rovaniemi, vom atinge cu tălpile Cercul Polar și vom sta, în sfarșit, față-n față cu Moș Crăciun!!!! Avertizat de faimoasa agenție din România că va avea de a face cu două jurnaliste de la televiziunea națională, acesta arde deja de nerăbdare să-și facă o fotografie cu noi, pentru a și-o atașa la impresionantul CV!
Avem așadar la ce visa, la noapte! 😉
Comentează