Foto : Elena Cristescu
…Nici nu mai știu cine s-a trezit astăzi mai devreme : eu, sau emoțiile mele? Țin doar minte că pleoapele mi s-au dat în lături de câteva ori pe timpul nopții, mișcate de subconștientul meu, care tot visa la aurora boreala. N-am prins-o în niciuna din cele două zile, deși Elena și-a verificat non-stop aplicația finlandeză, descărcată pe telefon și care ar fi trebuit să ne semnalizeze apariția pe cer a faimoaselor culori mișcătoare ale Nordului. 
Fiindu-mi teamă că legile lui Murphy funcționează și aici, la o aruncătură de băț de Polul Nord, am simțit toată noaptea sub pernă obsesia că SIGUR cerul se va colora fix atunci când ne va fi somnul mai lin. Prin urmare, am tot verificat, din oră-n oră, iepurește, chenarul ferestrei, de nu cumva se luminează brusc în culorile aurorei, dorindu-mi nespus s-o pot trezi pe Elena cu supriza pe care amândoua o așteptam : “- Elenaaaa, scoală! Hai să vezi aurora boreală!” …Acest îndemn însă nu a fost rostit niciodată, așa că…ne-am înecat amarul în copiosul mic-dejun de la Hotelul Break din Levi, parte a aceluiași meseriaș lanț hotelier finlandez, Sokos. Și, cu acelasi Ivan la cârma microbuzului Mercedes, am pornit-o în ultima aventură laponă, mai precis spre Rovaniemi – reședința lui Moș Crăciun.
…Afară e încă noapte, cerul e doldora de stele, iar pământul de zăpadă. Și, ca și cum nu ar fi fost suficientă, din văzduh cădeau vijelios armate de fulgi pufoși, vânturați de “briza” dimineții. Înainte însă de a face priză cu frații lor deja așternuți, aceștia ne-au oferit un splendid spectacol vizual matinal, însoțindu-ne complice în ambele ore 
de drum. Filmez, de pe scaunul din față, peisajul incredibil ce se dezvăluie privirii noastre : parbrizul devine un ecran de cinematograf, iar imaginea din fața noastra – o secvența dintr-un film de poveste, cu mult roșu și Happy End. Singura diferența este că pe fundal nu se aude acea muzică tonică din filmele americane ce ne isterizează de Crăciun, ci vocea Elenei, care, de pe bancheta din spate, îl monitorizează pe Mugur : dacă l-a îmbrăcat bine pe Alex pentru scoală, dacă n-a uitat ca are programare pentru noul său permis de conducere, plus alte dialoguri casnice care mă fac să mă simt oleacă vinovată față de Mugur, pentru că i-am răpit soața, transformandu-l în “factotum”, pentru zece zile (iartă-mă, Mugur!)
….Cât timp pădurile încărcate de zăpadă aleargă bezmetic pe lângă șoseaua noastră dar în direcția opusă ei, citesc pe net, în fuga calului ( iartă-mă, Ivan, că ți-am jignit bolidul!) , câteva informații primare despre Rovaniemi, nume care, de altfel, mi-a apărut în nenumărate rânduri în fața ochilor, în varii referiri trecute la domiciliul stabil din buletinul Moșului Crăciun.
Așadar notați : Cea mai moderna capitala a Laponiei Finlandeze, Rovaniemi este tărâmul unde realitatea se impleteste cu basmele copilăriei, săvârșind acea imagine de neuitat pentru toți cei ce-i calcă pragul. De fapt, ce este Rovaniemi? Un oraș și o comună din nordul Finlandei. Este capitala provincială a Laponiei, iar în statisticile sale figurează 60.038 locuitori, care și-au câștigat, fără să miște un deget, o poziție privilegiată: aceea de concetățeni ai lui Moș Crăciun! Rovaniemi este situat foarte aproape de Cercul Polar de Nord, între dealurile Ounasvaara și Korkalovaara și la confluența râurilor Ounasjoki și Kemijoki. Orașul nu este renumit numai 
pentru locatarul său prețios, ci și pentru temperaturile sale scăzute și care merg mână-n mână cu iernile înmuiate în întuneric. Nu-i așa că vă cutreieră un fior deloc călduț, dacă vă spun că, acum ceva anișori, cea mai scăzută temperatură înregistrată aici a fost …țineți-vă bine! −47.5 °C ?!? Colac peste pupăză, nici soarele nu prea viziteaza aceste locuri, pe timp de iarnă. Doar vara, în luna iunie, își ia revanșa și zabovește pe cer toată noaptea ( ați auzit de “ziua polară”, nu-i așa?), în timp ce, în mijlocul iernii ( cam unde ne aflăm noi acum!), abia dacă răsare.
Mai citesc, pe net, că la Rovaniemi cam totul are legătură cu Moș Crăciun. Echipa locală de gimnastică se numește Santa Sport, în oraș există chiar un mare parc de distracții în stil, evident, “Moș Crăciun”, iar echipa locală de fotbal, intitulată cum altfel, decât “FC Moș Crăciun” ? joacă în culorile…ia să vă văd! … alb și roșu, firește!! În plus, dacă vântul ( nu cel care suflă, de regulă prin buzunare!) vă va aduce vreodată la Rovaniemi, vă veți putea caza, firește, la Hotelul Rudolf. Iar dacă nu mai găsiți locuri, mai aveți o alternativă : Hotelul…”Moș Crăciun”!
Dar să nu rezumăm viața orașului Rovaniemi doar la povestea legendarului personaj și la marea afacere creată în jurul său, odată cu construirea , in 1950, a micuței căsuțe din lemn, în care urma să fie primită Prima Doamnă a SUA, venită să controleze cum sunt folosite fondurile americane alocate reconstrucției orășelului Rovaniemi, distrus in timpul celui de-al doilea război mondial.
Rovaniemi este si fericitul posesor al celebrului Muzeu ARKTIKUM, care prezintă modul de viață al laponilor, apoi Mina de Ametist – singura mină operațională de pietre prețioase din Europa, deschisă vizitatorilor, Parcul Arctic de distracții , apoi Zoo arctica – cea mai nordică grădină zoologică din Europa, unde animalele arctice pot fi admirate în mediul lor natural de viață , și nu în ultimul rând, celebrele ferme demonstrative – cea de reni și , respectiv, cea de câini husky.
Însă în fața brandului “Moș Crăciun”, toate celelalte pălesc! Căci la aproximativ 8 km nord-est de Rovaniemi și 
la numai 2 de Aeroportul din Rovaniemi, se află SATUL LUI MOȘ CRĂCIUN – locul unde traiește și își îndeplinește atribuțiile din fișa postului Moș Crăciunul autentic, cel care a fost clonat în milioane de exemplare, pe toate paralelele si meridianele globului pământesc. Către el , către magnificul personaj al copilăriei noastre, am pornit-o și noi, în zorii celei de-a cincea zi petrecută pe tărâm finlandez, beneficiind astfel de ultima surpriză laponă, pregătită nouă de PERFECT TOUR.
…Glasul lui Ivan funcționează ca o macara, ridicandu-mi privirea îngropată în Google. “-We arrived!” – ne spune el, într-o engleză cu accent de Pușkin. Sărim spectaculos din mașină, ( că doar venim din țara Nadiei Comăneci!) si, după ce fixăm ora de întâlnire cu Ivan, pășim în poveste. Suntem pe teritoriul lui Moș Crăciun și o puzderie de clădiri în stil rustic , cu ornamente colorate și care par a fi desprinse din basmele copilăriei, cresc din zăpada ce căptușește pamântul, nelăsând niciun petec de altă culoare decât albul 
imaculat. Ninge viscolit , sunt minus patru grade afară, așa cum indică un termometru uriaș, înfipt in mijlocul piațetei centrale. Câțiva stâlpi înșirați în farfuria albă a acesteia din urmă sunt inscripționați cu o denumire care ne face să frematăm ; ARCTIC CIRCLE! Ei marchează așadar Cercul Polar, cel care desparte zona arctică de restul Planetei Pământ. Țopăim ca niște copii , imaginandu-ne că sub tălpile bocancilor nostri chiar trece o bucățică din faimosul cerc, trasat, de catre o mână imaginară de 
uriaș împrejurul globului pământesc. De fapt, topăim dintr-un alt motiv : n-o să vă vină să credeți, dar …suntem “în direct” , pe YouTube, și chiar in acest moment ne văd, pe ecranele calculatoarelor de acasă, și Victor și Ana – din Dubai, și Mugur – din București, și alți oameni dragi de acasă, ba chiar și o nesfârșire de necunoscuți, care au accesat toți linkul ce leagă camera de luat vederi de pe unul din stâlpii din jur, de calculatoarele de acasă…. Vorbim la telefon, pe video, cu cei dragi nouă , țopăim în fața
camerei de luat vederi care ne leagă de ei și îi simțim deodată emoționându-se profund, atunci când le facem, cu telefonul, un tur virtual al locului în care ne aflăm. Până și dragii mei părinți, iată, au văzut azi, la cei 90 de ani ai lor, locuința personajului cu care au crescut de când erau mici…
…Dar ajunge cu sentimentalismele! Avem o misiune de îndeplinit si, până să ajungem la punctul “Terminus” – alias Biroul, unde ne așteaptă Moș Crăciun ( casa aceea din lemn, cu moțul avântat spre văzduhul din care continuâ să cearnă zapadă) , facem un tur de forță primprejur. Toate clădirile formează un tot unitar, din punct de vedere al designului lor. Sunt atât de frumos gândite și poartă frontispicii bine marcate, care te ajută să afli punctul in care te afli, în această poveste. Printre toate clădirile de mai sus, descoperim nenumărate atracții exterioare dedicate celor mici, de care însă se bucură cu aceeasi voluptate și cei mari. Iată un mega-om de zăpadă ce străjuiește intrarea în Biroul lui Moș Crăciun, iată un imens și colorat loc de joacă, în care însa leagănele sunt sufocate de neaua ce
înlocuiește copiii. Iată un copac cu indicatoare în loc de crengi și care arată direcția spre care trebuie s-o pornești, de vrei să ajungi la New York, Tokyo, Moscova, Paris sau în oricare alt mare oraș al lumii.( “-Bucureștiul lipsește!” – observă mucalită, Elena). Iată și celebra căsuță din lemn – “kilometrul zero” al Poveștii – cea construită în onoarea vizitei Primei Doamne a SUA și de la care i s-a tras, de fapt, omenirii acest fabulos Rovaniemi. Oh, Doamne, Elena s-a așezat să-și tragă sufletul la o masă de gheață, pe niște tabureți, din gheață și ei! “Ai să răcești, Elena!”- ii strig protector, după care …o mai pun să se așeze odată, și pentru poză!
Intrăm să ne încălzim într-o altă căsuță din lemn, care se dovedește a fi…însuși Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun!!! O mare de ilustrate și felicitari cu tematică hibernală imbracă interiorul rustic al clădirii. La intrare, o Crăciuniță rumenă în obraji le explică ceva unui grup de turiști privat ( Ivan ne-a spus că, cică, ar costa 700 de Euro, un tur privat prin Orașul Moșului! Brrr!) si tot aici descopăr cele două cutii postale, puse la dispoziția turiștilor. In ele îți strecori ilustrata, care va ajunge fie la Moșul, prezentându-i pretențiile tale, fie la cei de acasă, purtand gandul vostru bun și regretul de a nu-i avea alături. In functie de data la care vrei ca aceasta să-ți ajungă în cutia poștală de acasă – în cateva zile, sau de Crăciunul viitor – o vei introduce în cutia corespunzătoare. Surprind ( deși in Finlanda nu e chiar recomandabil să fotografiezi copiii altora!) un prichindel care, adânc patruns de solemnitatea momentului, strecoară intr-una din cutii, doleanțele sale către Moșul cu care, probabil, tocmai s-a fotografiat. O las pe Elena să-i trimita lui Alex al său o frumoasa ilustrată cu Moș Craciun și , desi afară e un frig de crapă pietrele, îmi continui investigațiile jurnalistice, cercetând celelalte cladiri : hoteluri, magazine de suveniruri, restaurante și cafenele, ce mai! Tot tacamul necesar uneia dintre cele mai profitabile afaceri turistice din lume!
Elena iese din Oficiul Poștal al Moșului, încântată ca ilustrata sa a pornit-o deja spre apartamentul din Bucureștii Noi și, conchizand că “au fost marcate” toate obiectivele secundare de pe lista noastră, o pornim vitejește catre cel important: Biroul lui Moș Crăciun. Aflându-ne aici în interes de serviciu, suntem direcționate
către Biroul de Presă, unde completăm niște formulare care ne vor da posibilitatea să folosim in scop jurnalistic fotografiile făcute alături de Moș. Cel mai mult ne interesează să putem folosi una din ele – evident, pe cea mai “șmecheră” – ca și copertă a cărții ce se va naște din acest admirabil parteneriat cu Perfect Tour. …Formalitățile se vor dovedi extrem de necesare, pentru că altminteri nu avem voie să fotografiem sau să filmam in biroul lui Moș Craciun, aceste activitați fiind exclusiv in atribuțiile gazdelor, reprezentate printr-o Crăciuniță-fotograf, ce imortalizează în fotografii cuplurile turist-Santa Claus. La ieșirea din clădire, turiștii primesc, contra cost, linkurile de unde pot descărca fotografiile facute sau, dacă le dă mâna să scoată din buzunar 35 de Euro, pot primi pe loc o fotografie “fizică”, inclusă într-un passepartout colorat si branduit cu simbolurile locului. 
La Biroul de presă Elena primește o vestă pe care scrie Press ( doar este fotograful oficial al delegației
noastre!😁) și…aventura începe! Intrăm in cladirea construita ca o mică peșteră-castel, în care, la etaj, după ce semiîntunericul te conduce pe o scară în spirală, ajungi la ușa biroului lui Santa Claus. Fotografiem impunătoarea Mașină a Timpului, cea care îl ajuta pe Moș să nu întârzie niciodată la întâlnirea cu copiii, indiferent pe ce meridian sau paralelă a globului s-ar afla ei. Ne uimim apoi, privind mulțimea fotografiilor color expuse pe pereți, în care personalități din intreaga lume se bucură ca niște copii de întâlnirea cu Moșul. Recunoaștem printre ele trupa finlandeză LORDI – care, culmea! este din Rovaniemi! cea care, cu ceva ani în urmă, a câștigat Eurovisionul, cu rock-ul său îndrăcit și costumele de monștri.
Nu știu dacă fotografiile noastre vor sfârși și ele pe acest “Panou de onoare”, cer este că întrevederea noastră cu
,Moșul a durat câteva minute bune ( cei de dinaintea noastră ieșeau după doar două minute!) timp in care am fost lăsate să pozăm noi înșine, ba chiar să și filmăm cordialul dialog in care Moșul a aflat că suntem de la Televiziunea Română și că blajinul său chip va deveni curand coperta unei cărti apărută in librăriile țării despre care , sper, ca a auzit și el! 😉 În încheiere i-am oferit gazdei noastre o
mini-palincă ardeleneasca ( atâta am avut voie să transportăm cu avionul Companiei FINNAIR!) și…duși am fost, către Ivanul nostru, care ne-a “vărsat” la Aeroportul din
Rovaniemi, după ce a apăsat pentru ultima oară pe “trăgaci”, realizând ultima noastră fotografie din epocala descindere în Rovaniemi.
…Ziua a cincea nu s-a terminat. Însă după o astfel de întâlnire de gradul 3, oare mai are rost sa vă mai povestesc despre lucruri care nu ajung nici măcar la degetul mic surprizei de proporții pe care ne-au făcut-o cei de la Perfect Tour!
Comentează