Eu pe Elena așa mi-o voi aminti întotdeauna : cu brațul la 90 de grade față de canadiana Mammut , ținând 
telefonul în mâna întinsă , cu ochii în el, iar pe telefon obligatoriu o aplicație salvatoare, care să ne arate încotro s-o luăm, cu ce număr de tramvai/autobuz/metrou/tren, câte stații în ce direcție. Dacă șoferii se laudă cu GPS-ul lor, eu mă laud cu Elena. Și mă bucur că nu mă mai doare capul cu orientarea în spațiu în nicio călătorie si pot să mă concentrez pe întâlnirile pe care le avem de bifat, pe mailurile ce vin șuvoi în căsuța mea poștală, pe obligațiile contractuale față de sponsori și pe postările regulate pe rețelele sociale.
Astăzi, bunăoară, în a opta dimineață a prezentei noastre in Finlanda, Elena mă duce glonț , de parcă trăiește la Helsinki de când lumea și pământul, către primul obiectiv al zilei : Market Square. In traducere liberă Piața…Pieței! Meteorologii finlandezi ne-au anunțat de dimineață că temperatura va scădea astăzi considerabil. Nu, nu am învățat finlandeza, dar la meteo e totul atât de simplu : informațiile se titrează , in cifre, pe ecran, iar harta îți arată cu exactitate regiunile în care se întâmplă câte ceva, din punct de vedere meteorologic. E ora 10 dimineața si gerul celor minus 5 grade ciupește ușor din 
obrajii noștri și din mâinile Elenei, încleștate pe telefonul-busolă. Trișăm puțin ( frigul e de vină!) și luăm tramvaiul două stații, deși ne propuseserăm să parcurgem pe jos cele douăzeci de minute care despart hotelul Albert Sokos de țărmul Balticii, în Portul de Sud al orașului, acolo unde se află Market Square, cea mai faimoasă piață din Helsinki. Clădirea pe care o recunosc de pe site-urile turistice are înscris pe frontispiciu anul 1889. Cu siguranță, anul nașterii. Se ține bine însa, și e chiar frumușică, împletind cromatic cărămida roșie cu cea albă și arcuindu-se în arcade elegante. În fiecare an, aici are loc evenimentul devenit tradițional ; Piața Baltică de Heringi din Helsinki. Prima ediție? N-o să vă vină să credeți : 1743!!
Pieței Market Sauare îi zice în finlandeză Kauppatori , iar turiștii din întreaga lume vin aici, pentru a-și face plinul de produse tradiționale finlandeze, fie ele din zona culinară sau cea hand-made. Șiruri de chioșcuri, prăvălii și mici cârciumioare se aliniază frumos în hala prelungă, cu o boltă înaltă spre care se înalță aromele provenind din diferitele restaurante. În vitrinele luminoase se lăfăie produse culinare tradiționale – în stare proaspătă sau conservată – afisând prețuri care nu de puține ori te îndeamnă la leșin. 
Fotografiem raionul de caviar ( pacat că nu se vând și în rate!😩) , citim presa finlandeză din preajma unei cafenele cochete ( veștile razboiului cu Ucraina ocupa și aici prima pagină) , ne întristăm apoi in fața unei dughene ce comercializează chipsuri de ren ( Doamne, cum să transformi renul blajin al lui Moș Crăciun în… chipsuri?!?) , fotografiem punguțe cu jeleuri tradiționale la prețuri turbate de delicatese. 
O vânzătoare rusoaică extrem de guralivă, după ce ne povestește viața ei în Finlanda, mă corupe să degust niște delicatese de ren – salam, pateu, carne uscată. Gustul nu-i rău deloc ( Elena se mută mai încolo..) , doar că…parcă și mie începe să mi se facă milă de sărmanul animal, pe care până acum l-am asociat exclusiv lumii basmelor. E ca și cum aș consuma… o friptură din Scufița Roșie!😩😩
Festinul-fulger ia sfârșit, cu remușcări cu tot, căci ceasul ne indică faptul ca, peste doar 5 minute, de la pontonul special amenajat din imediata vecinătate pieței, urmează să o pornească feribotul de ora 11,55. Trecem pe lângă statuia împărătesei Alexandra, nevasta nemțoaică a lui Nicolae I, construită pentru a marca prima vizită a acesteia în Helsinki ( Deci, se poate spune că mergem pe urmele sale! ) Evident, facem cuvenita fotografie. Probabil că și Alexandra a privit candva, atunci, demult, în zare, spre Marea Baltică, asemeni nouă, doar că nu și-a făcut niciun selfie. Ne facem noi unul, cu feribotul care a acostat între timp la pontonul unde s-a adunat deja ceva lume. Călătoria e scurtă, dar spectaculoasă. 
Cardul de transport pe 3 zile este valabil și pentru acest mijloc maritim. Călătorim împreună cu niște turiști negricioși, cateva familii cu copii, doi-trei pensionari, un câine lup ( cu stăpân, fireste) câtiva elevi, două automobile și un vânt năpraznic, care mai-mai să ne arunce peste bord, în timp ce încercăm să fotografiem bucățile mari de Mare Baltică, ce plutesc sub formă de gheață pe suprafața legănată de valuri. Botul feri-botului nostru (!) le împarte în două armate plutitoare înghețate: una pe stânga, alta pe dreapta.
Suomenlinna (Sveaborg sau Viapori, cum se numea ea în trecut) este o fortificație construită la mijlocul secolului XVIII pe mai multe insule de lângă Helsinki. I se spune și „Gibraltarul Nordului”și reprezinta una din atracțiile de top ale orașului. Ca un magnet ne-a atras și pe noi fortificația pe care UNESCO nu a ratat să și-o înscrie în patrimoniul său cultural mondial. Cândva, Suomenlinna era cea mai importanta fortareata a Marii Baltice, astăzi ea este marturia luptelor pentru teritoriu, purtate intre Finlanda, Suedia si Rusia. A fost proiectată de Augustin Enrensvard și construită la jumătatea secolului al
XVIII-lea, în perioada în care Finlanda aparținea Regatului Suediei. Scopul? Acela de a proteja teritoriul împotriva expansiunii rusești din acele vremuri. Cu toate acestea, in anul 1808 Suomenlinna a fost cedata Imperiului Rus. Marturie a acestui fapt stau și astazi tunurile insulei, indreptate catre Apus. După cedarea sa, ca tară, Finlanda a devenit Marele Ducat al Finlandei, autonom în cadrul Imperiului Rus. Atunci a început o fortificare şi o înarmare susţinută a cetăţii, mai ales în timpul Războiului Crimeii. Dar a venit anul 1917 și, odata cu dobandirea independentei statului Finlandez, Suomenlinna s-a întors și ea acasă, iar în anul 1973 a fost preluată în administrare civilă.
De fapt, Fortareata pe care o străbatem chiar acum cu pasul, este printre cele mai mari din lume, ea extinzandu-se pe sase insule. În jurul nostru natura înghețată și căsuțele risipite pe delușoarele insulei, crează impresia unui teritoriu nelocuit. Nu știu unde s-au evaporat cele câteva zeci de pasageri ai feribotului, pentru că in jurul nostru nu e nici țipenie de om. “ce zici, Elena, pare că insula a fost închiriată astăzi special pentru noi!”….Casele ce însoțesc drumul pietruit ce șerpuiește pe lângă și prin fortăreață, sunt 
din lemn si par și ele nelocuite deși la ferestre văd perdeluțe , iar de pe pervazul celor de la parter ne zâmbesc adevărate expoziții de jucării, machete de avioane și alte obiecte de design interior. Mici expoziții de suflet, cu care suomenlinezii iși colorează viața.
Insula numără în prezent circa 800 de locuitori permanenti, cărora li se adaugă încă 700 de persoane care lucreaza in cadrul acesteia. Fortăreața este , într-adevăr specaculoasă, deși secolele au redus-o la tăcere și doar imaginația ne mai ajută să
reconstituim tumultul anilor de razboi, care au răscolit trecutul acestor locuri. Bastioane, şanţuri cu apă, platforme de artilerie, coridoare boltite, caponiere prin pereţi, galerii de apărare, beciuri pentru muniţie, baterii de tunuri din diverse perioade – însoțite de liniștea mormântală a unui anotimp ce funcționează ca un soi de “concediu de odihnă” pentru acest loc eminamente turistic – ne-au oferit imaginea unei pagini de istorie, pe care , iată, am avut ocazia s-o răsfoim și noi. Îmi imaginez cât de entuziasmați sunt vizitatorii cu adevărat pasionaţi de arme şi fortificaţii…
O serie de muzee, galerii, restaurante, parcuri si inclusiv plaje, stau la dispozitia celorlalți turisti, ceva mai pașnici, devenind variante excelente pentru petrecerea timpului liber. “Să vedeți Suomenlinna vara, n-o veți recunoaște!” ne-a avertizat Oana Laitinen. Plaje n-am văzut, restaurantele erau parțial închise, parcurile adunau într-însele copaci înghețati, așa că…am ales muzeele și am vizitat două : Muzeul Suomenlinna, de istorie adică și, respectiv Muzeul Militar.
Deocamdată vă voi oferi câteva fotografii din cele două muzee, urmând ca în viitorul Jurnal de călătorie să-l dezvolt pe fiecare în parte.
…Ne privim ceasurile : “Elena, întârziem la spectacol!”.
Ce spectacol, pe o insulă?!? – mă veți întreba. La Suomenlinna au loc deseori evenimente speciale, iar astăzi, o
cunoscută artistă din Finlanda, mai precis artist plastic ( cunoscută de mine pe net, firește) ne-a invitat să-i vizităm expoziția de creații din sticlă. Sini Majuri ne-a poftit, la pachet și la ineditul show “Roboballlet”, menit să prefațeze un spectaculos proiect artistic, vizând construirea unor roboți din sticlă, în colaborare cu artistul italian Adriano Berengo, din Murano.
Într-o incinta din piatră, parte componentă a străvechii fortărețe, admiram creațiile lui Sini și ale colegei sale 
Marja Hepoaho, după care luăm loc în randul întâi al acestei atipice săli de spectacol. “Peștera” în care ne aflăm ( cine știe ce comandament militar sau ce depozit de muniție se afla, pe vremuri, în acest loc încărcat de istorie) este organizată precum un studiou de filmare : decorul din fundal este o pânză transparentă pe care urmează sa se dezvolte holograme multicolore) șirurile de scaune așezate în semicerc adună laolaltă câteva zeci de spectatori VIP, apoi vine zona “tehnicului” – unde se agită un grup de profesioniști 
care se vor ocupa de muzica special compusă pentru acest show, de jocurile de lumini, de manevrarea personajului principal – spectaculosul robot, creat de cercetătorii Universității din Aalto. În sală se face liniște ( întuneric era de la început) și reprezentația începe : un mix între robotică, balet, arta holografică, muzică și arta prelucrării sticlei, privit cu încântare de cele câteva zeci de priviri. Pe scenă, într-o frumoasă metaforă a interacțiunii om-robot – la început dușmănoasă, apoi tolerantă – 
evoluează cunoscuta balerină Mira Ollila, alături de un robot cu “chip” de fiară,
aparținand unei lumi fantastice, iscată în mintea neobosită a oamenilor Prezentului. Ingenioasa mașinărie pe patru picioare reproduce cu iscusință mișcările frumoasei balerine, inclusiv înălțatul pe poante, cu o grație pe care n-ai fi crezut s-o aibă o 
mașinărie de fier. Asistența aplaudă minute în șir, acustica sălii amplifică încântarea spectatorilor, iar noi, obișnuite de la TVR cu genul acesta de evenimente, profităm de
emoțiile asistenței și de euforia generală de la final, pentru a ne face repede-repede o fotografie cu balerina și o alta, cu robotul-balerin. Tonul e dat de noi și toți ceilalți se reped să ne urmeze exemplul, iar noi ne insinuăm pe treptele de piatră în spirală ale 
clădirii, ieșind în aerul rece al insulei și alegând să sărbătorim finalul prezenței noastre pe aceasta cu un vin fiert cu mirodenii, acompaniat cu cateva delicatese ale patiseriei nordice, mustind a calorii. Cu multă scorțișoară!
…Vantul care ne-a adus pe Suomenlinna ne și duce înapoi, cu feribotul de ora 16,20 , pe care-l așteptăm refugiate în căldura elegantului Centru de informatii turistice ale insulei. Pe drumul de întoarcere, aproape de țărmul orașului, Elena reușește să fotografieze 
exteriorul celebrei saune ALLAS Sea Pool, mai precis piscina exterioară, în care se bălăcesc…nu, nu niște urși polari, și nici niște foci mustăcioase – n-ați ghicit! – ci niste cetățeni finlandezi cu veleități de recordmani Guinness!!! Afară temperatura a coborât spre minus zece grade, noi tremurăm ca varga și, cu ultimele resurse de energie ( frigul ni le-a decimat pe toate!), decidem : Astăzi mergem la sauna!
…nu, nu vă grăbiți să ne admirați pentru frumosul program de vacanță! Nici prin cap nu 
ne-a trecut vreodată să mergem la sauna in calitate de… “practicante”, ci in cea de jurnalisti, pentru a bifa și această puternică tradiție a poporului finlandez. De fapt, nu știu dacă am apucat să vă spun, in episoadele precedente, dar în actele oficiale ale saunei, in dreptul “locului nașterii” scrie “Finlanda” !
Țara se laudă cu saune construite în aproape fiecare casă! Cele mai vechi saune însă au fost făcute din gropi săpate în pantă în pământ și au fost utilizate în primul rând ca locuințe în timpul iernii. În saună exista un șemineu unde pietrele erau încălzite la temperaturi ridicate, apa era 
aruncată peste ele pentru a produce abur și pentru a da o senzație de căldură crescută, atat de crescută, încât oamenii să simtă nevoia să-și dea jos hainele de pe ei. Primele saune finlandeze se numeau savusaunas sau saune de fum și se deosebeau de saunele de astăzi prin faptul că își primeau căldura din încălzirea unei grămezi de roci numite kiuas. Cum? Arzând cantități mari de lemn, în jur de 6 până la 8 ore și apoi lăsând fumul să iasă, pentru a se bucura lumea de această löyly – alias căldura din saună, care dura cam 12 ore….
Îi privim înmărmurite, de pe marginea piscinei ( o finlandeză drăguță de la Recepție ne lasă 10 minutem să 
facem poze, după ce ne legitimăm ca jurnaliști) , pe finlandezii care ies din micuțele saune de pe margine ( una pentru femei, alta pentru bărbați si cea de-a treia mixtă) și merg tacticoși, în costum de baie, pe covorașul-potecă ( care numără câteva zeci de metri!) , până la bazinul cu apă caldă ( 27 de grade Celsius). Ne ia cu frison, însă îi citesc Elenei de pe net câteva informații lămuritoare : Sauna are un efect de călire a 
organismului contra răcelii, ba chiar și de ameliorare a unor tulburări neurovegetative. Ridicarea temperaturii corporale până la 39 °C – ceea ce facă drăgălașa saună – are un efect asemănător cu cel al stărilor febrile : sunt omorâți agenții patogeni care nu pot suporta temperaturi peste 37 °C. Dar lucrurile nu se opresc aici, Elena! Corpul supraîncălzit din saună vine, dupâ cum vezi, în contact cu o baie rece, ceea ce are un efect multiplu : de relaxare a musculaturii, de scăderea tensiunii sanguine, de activare a circulației sângelui, a sistemului imun, a respirației și a 
schimburilor de substanțe, ba, mai mult, are loc eliminarea de substanțe nocive din organism, prin transpirație! Ahaaaa! Spunem amândouă, privindu-ne una pe cealaltă și amândouă pe cei câțiva finlandezi și finlandeze, care se zbenguie în apa aburindă, respirând aerul înghețat al serii. Unul dintre ei, milostivindu-se de privirile noastre pofticioase, admite să se fotografieze cu noi, in premieră absolută, aproape gol și la minus 10 grade, pentru presa din Romania! 🙉
…Pe drumul spre hotel, am încercat si eu să demarez procedura de călire treptată . Primul pas : mi-am scos mâinile din mănuși!
După 5 minute n-am rezistat și mi le-am băgat la loc. Ba, mi-am tras și gluga pe cap! La Helsinki e deja ora 8 seara și un frig de crapă pietrele. Saună? Las’ să fie la ei!🙉
Comentează