Ea și El Ultimul romantic

Pe invers!

Există, în mod rațional, mai multe ipostaze pentru care ar fi teribil de plăcut să pot rectifica lumea. Nu doar cu o pensulă, ci să-i scluptez mișcările, să-i ciopârțesc formele și eventual să-i știrbesc din zâmbetul fals care-i dă contur. Că nu se cade, deși acesta e motivul absurd, sau că-i imposibil, nu mai punem în tapet, ci doar faptul că uneori, trezind la viață lumini care-ar orbi rațiunea, ne dăm seama că noi n-avem nimic, da nimic de-a face cu amurgul naiv-sentimental-obscur al vieții.
M-aș lăsa în voia aromelor, dar cum mi-s eclectic, știu că aș fi complet satisfăcut dacă, psihedelic, așa, cu urme neîntâlnite de nerușinare, m-aș juca de-a lumea, și i-aș aduce schimbări, făcând rectificări de seamă. Un degustător brutal și erotic sunt, așa că n-ar mai fi nevoie să mă transform pe mine.
Nici abureala legată de frumusețe, de pace-n lume, de bunătate, moralitate și cuviință n-aș reformula-o. Îmi permiteți vă rog, să fiu reticient cu tot valul de înmiresmate reacții la ce-ar fi sau nu bine pentru mine sau pentru altcineva. Relativitatea astea nu poate fi combătută cu nici un argument și zău că n-ar sta nimic în picioare în fața colosului numit unicitate.
imgl4353Nu tind la a mă transforma într-o pastișă rușinoasă, dar aș lovi în neputință. În durerea ce face doi oameni ce se iubesc să se despartă, în orgoliile absurde ale celor ce cred că nu-i moral să spui iar „ DA ”, din moment ce ai declarat că e „ NU ”. Aș lucra la albul acela imbecil și nu aș face negrul să izbutească. M-aș juca cu imperfecțiunile și le-aș ridica la rang de virtute. Lumea-i bună, dar nu atunci când îi atragi limitele, când le scoți în față și când faci tot posibilul să-i pui și să-i dai motive puerile pentru a continua.
Nu că nu mă pot regenera, dar aș construi o regulă a revenirii. Așteptarea aș decreta-o ca poruncă de neîncălcat, și mi-aș acorda mie o pauză. Una în care să nu-mi mai pese de mâine, una în care să îmbrățisez, să spun că-s eu doar pentru că așa a vrut cineva să fiu, iar cineva să-mi spună că nu-i nimeni mai straniu și mai brusc strălucitor.
Pe firmamentul palid al deznădăjduirilor aș scoate sentimentele. Aș lăsa ca vorba să fie vorbă, iar acțiunile fiecăruia să poarte singure repercusiunile, fără a mai fi nevoie de o entitate care să vină să spună că nu-i bine. Cuvântul l-aș lucra, iar pasiunii i-aș conferi tăcere, doar pentru a deveni legală, măreață, completă. Limitații i-aș închide în liniștea nopții și nopții, da, nopții, nu i-aș da nimic. Doar încuviințarea poveștilor nespuse.
Uneori, e atât de bine să nu porți aura corectitudinii, pentru că doar așa, imperfecțiunile capătă însușiri magistrale. Se transformă pe sine în vieți complexe. Eu aș renunța oricând la orgolii dacă aș descoperi ulterior, cu o nebuloasă consternare, că felul în care m-a mototolit a fost exact situația ideală ce mi-a creat o înălțare?
Deseori, renegăm trecutul, pe toți din el și refulăm în prezent toate remușcările. Nu-i bine c-am luat. Nu-i bine c-am dat sau că am așteptat. Nu-i bine că am vrut să caut. Da-i bine că acum, în orice moment, mi se pot reproșa lucruri. Fără a mă rectifica pentru că le-am făcut. RECTIFIC … Aș rectifica totul, pentru că-i pe invers și nu pentru că a fi pe invers e rău, ba-i bine, ci doar pentru că inversul acesta stârpește tot cei înălțător și … invers! 

Sursa foto: stibu.deviantart.com

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate