Ea și El

Lucruri pe care nu le-am spus niciodată

Am primit un fel de provocare de la prietena mea de-o viață Laura Ivăncioiu, care scrie pe noi3.life , să mărturisesc despre mine câteva lucruri pe care nu le-am mai spus niciodată și, după ce am înghițit în sec, mi-am făcut curaj să spun Da. Mi s-a părut că e o ocazie să-mi depășesc niște limite și am simțit că mi-ar fi de folos să accept. Dar, apoi, iarăși, mi s-a făcut frică, pentru că, evident, lucrurile pe care nu le-am spus până acum se cereau nespuse, și am amânat să scriu până azi, când am simțit că, gata, nu mai pot tărăgăna lucrurile. Nu pentru mine – căci eu pot tărăgăna orice la infinit-, ci de rușinea Laurei și a celor care n-or fi uitat că mi-am scrijelit acceptul pe Facebook, dar apoi am tăcut ca o lebădă…

Așa că fac cum mi s-a întâmplat mai demult, când m-am dat pe tiroliană, deși mi-e frică de înălțime. De rușinea celor care așteptau în spatele meu să urce pe eșafodul ăla de pe care îți luai avânt, m-am aruncat în gol. Ar mai fi fost varianta să mă întorc, să le spun tuturor să-mi facă loc să cobor și să renunț, în țâțâiturile enervate ale curajoșilor care ardeau de nerăbdare să se azvârle spre moarte – așa cum am avut eu senzația că m-am azvârlit. Dar mi-a fost prea rușine. Așa că am ales curajul în locul dezonoarei și am decis să sar, cu senzația că mă sinucid. Și așa a fost, o jumate de traseu am fost convinsă că alunec, cu viteză crescândă, spre moarte. Însă în a doua parte a traseului, când ceva din străfundul gândului meu a priceput totuși că n-am să mor căzută de pe sârmă, m-a podidit așa o bucurie, și-așa o senzație miraculoasă de zbor și de libertate, încât m-am trezit chiuind a uimire, a viață, a minune trăită. Citește mai departe…