Scriu aceste randuri la îndemnul lui Sorin. Nu mi se întâmplă des, căci sunt destul de nărăvașă în a pune în practică sugestiile altora. Insa când acestea sunt seducătoare, mă plec în fața lor și le dau curs.
Sorin e un fin observator al realitatii si o persoana analitică. L-a ajutat în a deveni așa chiar si înclinatia sa spre dezvoltarea personală, pe care a descoperit-o la un moment dat, când viata lui arăta complet diferit. Dar insi precum Tony Robbins, Mark Accetta sau chiar și nu mai puțin iscusitul trainer mioritic Răzvan Dincă, i-au deschis ferestre, pe care încep, iată, sa privesc si eu. Deocamdata, prin predea.
Bref! Citind cu atenție avalanșa de comentarii, generata, in ultimele saptămâni de spectaculoasa noastra revedere, peste decenii ( noi se pare că am dublat cei 20 de ani, ai lui Alexandre Dumas! 😜), Sorin m-a îndemnat să scriu câteva rânduri care sa le dea speranta și persoanelor 50+, asigurându-le că, la aceasta vârstă, viata nu e deloc “off”, ca drumurile nu sunt închise si că luminița de la capatul tunelului nu numai că nu și-a diminuat pâlpâirea, ci poate deveni , la o adica, un reflector puternic, care sa lumineze întregul tunel.
Am stat pe gânduri ceva timp, alegând în final sa răspund bobârnacului dat de prietenul meu drag. Am admis că , da, în unele momente ale vietii, parcă simți nevoia unei incurajări. Și nu neapărat a uneia, venita de la un pupitru de speaker, plin de stiinta si având pe piept tatuajul adevărului absolut, ci mai degrabă venita din direcția unuia “de-al tău”, care a pătit și el, ceea ce ti se întâmplă si ție. Mi-am amintit brusc de nenumăratele dragute doamne singure, parte insemnată a celor 43.000 de urmăritori ai mei, care mi-au adresat, în ultima vreme, mesaje de… mulțumire (?!?) . Da, da, de multumire! Erau legate de speranta pe care, chipurile, le-aș fi dat-o , întămplările mele și asumarea lor publica, nefăcând altceva decât să le încurajeze că, da, iata, Cupidon te poate sageta și la varsta la care credeai că poți așeza linistita sentimentele în cui.
“Mie nu mi se poate întâmpla!” sunt cuvinte pe care, hotărât lucru, trebuie sa le uităm. TOTUL e posibil, pentru oricine. Putem face și noi ceea ce fac ceilalti! Desigur, nu e cazul sa tintim spre a egala performantele sportive ale Nadiei Comaneci, si nici nu putem hălădui prin Cosmos, precum minunatul Dumitru Prunariu, cel care rămâne deocamdată singurul român ce a reusit acest lucru. Așadar, eliminând extremele, cam tot ceea ce au reușit cei din jurul nostru, putem și noi. Si bune, și rele, fireste! Caci, de nu suntem atenti, înțelepti si cumoatati, putem intra și noi în faliment, putem ajunge într-un scaun pe rotile sau putem deveni victimele unui abuz emotional, oricat de “femei puternice” n-am fi. Dar, în acelasi fel, putem ajunge să si conducem un Rolls Royce, îi putem adăuga cadei de la baie o piscina în curte, putem deveni master -sefe, chiar daca în acest moment nu stim sa gătim decât omleta și putem să-l cucerim chiar si pe Antonio Banderas, daca ne punem asta în cap.
Desigur, nu toate doamnele singure, trecute de 50, isi pun astfel de obiective. Unele nu visează decât …să nu mai fie singure. Singuratatea este haina grea, iar de-i desfaci nasturii, inauntru vei gasi un ocean de frământări si tristeti nebanuite, balast pe care ai da oricat, să-l poti azvârli cât colo. Însă oprelistile vremurilor de odinioară ( in care doamnele în cauza erau și ele niște sprintare adolescente îndrăgostite), buna crestere si cumințenia exagerata, credinta în Destinul implacabil, neputinta de a doborâ clișeele ce sufocă lumea înconjurătoare, teama oprobiului public – manifestat agresiv sau chiar si numai prin priviri zeflemitoare – toate laolalta si fiecare-n parte ridică ziduri groase în calea unei fericiri deloc imposibila.
Ma intorc la propriul exemplu : știti care este sfatul pe care mi l-au dat mulți, din prietenii mei verificați? Să nu-mi mai “supraexpun” relația. Au și motivat : lumea e rea , nu-ți trebuie energiile ei negative”. Lucrul s-a verificat, oarecum, si în practică, în cele nici 10 la sută din mesaje, care au arătat cu degetul “ridicolul” în care, chipurile, aș fi intrat… Și atunci nu pot decat să admit, intru totul, că, dacă mie viata mi-a așezat în trup o oarecare rezistență la astfel de răutati, cum ar putea, oare, sa gestioneze o astfel de situatie o femeie obișnuită, trăită o viata intreagă între hotarele unor reguli de fier, impuse de o lume frustrata, încremenită în varii neputinte? Si atunci, chiar dacă sufletul cere, mintea spune “stop!” oricarei raze de soare, preferând sa rămână în întuneric, pentru a nu “deranja” societatea. Cat de gresit si cât aș vrea să le ajut pe acele femei să-si urmeze calea, ignorand astfel de piedici artificiale? Și, repet, mai ales să-i interzică glasului lăuntric sa le tortureze cu acel : “Stai în banca ta, nu mai spera la asa ceva, ți-ai trăit traiul, tie nu ți se va mai intâmpla niciodata, ce-o să zica lumea?”…
Mi-am propus sa fiu inspirationala? Sa devin un soi de “influencer” pentru sufoetele 50 plus?..Câtusi de puțin. Dar uneori simt ca, făcând acest lucru, ajut. Dau curaj. Arăt că se poate, la orice vârstă. Că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traista, si prin urmare, trebuie să le spui DA! , în gura mare, provocarilor, să crezi, sa speri, să acționezi. Si, așa cum spune Sorin, sa iei, de trei ori pe zi, pastila de Nesimtire. Din păcate, este singurul tratament care te va ajuta. Căci gura lumii – cea știrbă si cu limba înveninata- numai tărâna o va astupa!
Rubrica oferită de Farmaciile Catena : ARTROSUPORT COLAGEN
Comentează