Când iubești bărbatul nepotrivit

O foarte bună prietenă apelează, iată, la mine, pentru a încerca să-i domolesc fata implicată într-o „mare iubire”, total nepotrivită pentru ea și care evoluează cu pași siguri spre măritiș. De fapt, „total nepotrivită” este calificativul pus de mamă, nicidecum de mine, căci din niște fotografii de prin vacanțe, nu poți să-ți dai seama dacă tinerii se potrivesc sau nu. Dar prietena e prietenă, proverbul spune că, la nevoie, prietenia trebuie să devină manifestă, în plus, pe cea mică ( Doamne,când a împlinit 20 de ani?!?) o știu de când orăcăia în landou, așa că, într-un fel, sunt îndreptățită să particip afectiv la întâmplările speciale din viața ei. Cu atât mai mult cu cât portretul subiectiv, creionat de amica mea curtezanului fiicei sale, abundă în trăsături care-l transformă într-un adevărat monstru – un curvar profitor, care nu dorește de fapt să pună mâna pe cumintea domnișoară, ci pe situația ei materială, mai mult decât îmbietoare.
De când mi s-a trasat această sarcină „prietenească”, mi-am pierdut somnul. Mă trezesc în miez de noapte, răsucindu-mă printre gânduri contradictorii și printre experiențele personale, deloc motivante. Îmi amintesc și de încruntările alor mei, atunci când am făcut pașii esențiali în viață, și de nesocotința pe care le-am întors-o, la schimb, având senzația că sunt deșteapta deșteptelor, pentru ca mai apoi să le demonstrez, cu vârf și-ndesat , că sunt, de fapt, proasta proastelor.. Apoi am trecut și prin „cazul” fetei mele, de care o astfel de atitudine ultra-protectivă m-a îndepărtat nespus de dureros. Toate amintirile pledau când pentru a interveni, când pentru a mă abține… Apoi am încercat să mă strecor în pielea fetii. Ce poate fi mai agasant, decât ca, atunci când iubești cu patimă, când fluturii își fac de cap prin stomacul tău, când în orice siluetă care-ți fâlfâie prin față tu vezi chipul omului drag, când n-ai aer dacă acesta nu-ți stă în preajmă și n-ai ochi decât pentru el, când planeta se oprește-n loc, atunci când vă ciondăniți și când nimic din jur nu mai contează, să vină cineva din afară – o tanti care nici măcar n-are cine știe ce victorii matrimoniale notabile – și să-ți spună, chiar și în cea mai inspirată formă cu pricina : ” Drăguță, uită-l, nu e pentru tine! meriți ceva mai bun!”.. Hotărât lucru, postura asta nu este pentru mine.
….Tot construind, în mintea mea, diferite abordări pentru o atare situație, am sfârșit prin a căuta motive să mă fofilez.. Am realizat că fiecare om are dreptul să-și trăiască propriile experiențe de viață și nu pe cele ale oamenilor din jur, fie ei și persoane mai mult decât apropiate și binevoitoare; că vremurile s-au schimbat și , prin urmare, multe din cele ce, pe vremea noastră, erau considerate a fi defecte, astăzi au virat-o spre „calități” și deci poate omul ei nu e tocmai rău, așa cum îl vedem noi; că, prin construcția noastră, noi,femeile, suntem ființe nărăvașe, înclinate de regulă spre a face taman pe dos decât ni se recomandă; că, până la urmă, și greșelile au rolul lor în viață, ne ajută să ne dezmeticim, să deschidem ochii și mintea, să cântărim mai atent și să alegem mai înțelept calea pe care s-o pornim. Ce folos că acum le dau dreptate părinților mei, în dorința lor de a-mi stopa alegerile greșite, dacă pe atunci eram copleșită de convingerea că l-am apucat pe Dumnezeu de gleznă și că voi fi fericită până la adânci bătrâneți, lângă omul iubit? Să-i spun toate acestea unei copile îndrăgostite până peste urechiușe? Se va ascunde imediat sub scutul binecunoscutei abordări ” La mine nu va fi așa!”.
Deși politica struțului îmi repugnă, mă voi abține să mă amestec. Voi încerca să-l cunosc eu însămi pe curtezan, să-l scanez cu toată atenția mea de mamă de fată și de muiere trecută prin multe, să-i analizez pe amândoi interacționând sub semnul iubirii lor și, după o extrem de matură chibzuință ( care din păcate nu mă caracterizează chiar totdeauna?) să caut atunci, abia atunci și numai atunci, cea mai potrivită abordare. Deși știu de pe acum că nici ea nu va funcționa.