Bombănelile Marinei Editoriale

Otrava din femeile geloase

 

O femeie geloasă este precum o sticluță cu otravă. Licoarea dintr-însa ucide, încet dar sigur, toată dragostea dintr-o relație, încrederea între parteneri, oportunitatea drumului în doi.
Sticluța cu otravă poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de amplitudinea geloziei pe care o atașează femeia – chipurile – iubirii sale pentru un anume bărbat. Spun “chipurile” , pentru că gelozia nu semnifică neapărat dragoste, ci mai degrabă posesiune. Ea nu e sentiment, ci asuprire. Sticluțele mici pot fi tolerate, cu greu. Cele mari- damigenele cu gelozie – sunt imposibil de răbdat și au final previzibil : iubirile sufocate de gelozie pier.
O femeie geloasă este, prin definiție, o femeie nefericită. Ea devine un munte de suspiciuni și  nu reușește să se mai bucure de bărbatul de lângă ea, fiind mult prea ocupată cu statul la pândă și interpretarea semnelor. În ochii unei femei bolnave de gelozie, orice astfel de semn e sinonim cu dezastrul. O privire a bărbatului îndreptată spre o altă femeie devine o tragedie. Un zâmbet adresat acesteia – o adevărată apocalipsă. În opinia femeilor geloase, bărbații care li s-au alăturat – cu acte sau fără – și-au pierdut pe veci dreptul de a se mai bucura, chiar și într-un mod nevinovat, de existența pe planetă a unor alte femei. În opinia unei neveste geloase, atunci când soțul său are de a face cu o “alta”, el trebuie să aibă ochelari de cal și comportament de bou. Asta dacă vrea liniște în casă, sau, cum se spune în popor, “mâcare caldă”.
Gelozia nu are leac, ci este o boală evolutivă. La început te deranjează când El vorbește frumos, admirativ,  despre o vecină, colegă de birou sau chiar despre prietena ta cea mai bună. Apoi începi să te uiți strâmb, atunci când îl vezi râzând la glumele ei. În final, ajunge să te scoată din minți până și gestul lui nevinovat, de a parcurge cu privirea conturul altei femei.
De multe ori gelozia feminină e forțată, teatrală. Se întâmplă des ca femeii, de fapt, să nu-i pese deloc de partenerul ei ( de care n-o mai leagă decât o frumoasă și îndelungată inerție) , iar gelozia ei să mascheze, de fapt,  propriile “ieșiri din decor”. După principiul “Hoțul strigă “hoții!” , ar fi indicat ca femeile geloase să fie minuțios scanate : vor ieși, posibil, la lumină umbre certe de infidelitate și pronunțate pete pe conștiință. Dar pentru că nu e cazul dumneavoastră, nu voi insista pe această pistă.
Multe femei sunt geloase “preventiv”. Ceva de genul ” nu strică uneori să-i faci o scenă soțului, chiar și fără motiv, că știe el de ce!”.  Nevestele cunosc bine ce “marfă” au acasă și sunt sigure că bărbatul lor nu le va putea înșela niciodată ( deși și acest “niciodată” poartă amprenta unei triste naivități), dar se manifestă totuși ca niște “geloase active”, pentru că, nu-i așa? e bine ca celălalt să știe până unde i se întinde plapuma libertății și  ce-l așteaptă în caz că…
Există și femei geloase în tăcere : femei puternice, care prin autosugestie reușesc să țină sub control bolnavul sentiment. Bravo lor, veți spune, deși multe dintre ele se chinuiesc precum Isus pe cruce să facă față pornirilor interioare. Ele păstrează aparența normalitații și a “deschiderii” totale, manifestate față de “simpatiile” extraconjugale ale bărbatului, deși în sinea lor le-ar sugruma la pachet pe toate preafrumoasele ce-i dau acestuia târcoale. Chiar și târcoale nevinovate. Și, mai devreme sau mai târziu, chiar le vor sugruma. Repet, pe ele, nu pe ei!
Un lucru e cert : gelozia, indiferent că încape într-o fiolă de algocalmin sau dă pe-afară dintr-un butoi de murături, este o maladie necruțătoare, care nu iartă armonia relației dintre doi oameni care se iubesc, strepezind-o cu fiecare răbufnire a sa.