Ea și El

Azi

Și azi, pe stradă, o doamnă m-a oprit și m-a-ntrebat dacă se va relua emisiunea Din Dragoste. Pentru o fracțiune de secundă m-am blocat: au trecut opt ani de când în fața camerelor, într-o sală plină de oameni care aplaudau, am tras aer în piept mai mult ca de obicei și am  spus celebra ”Iubiți-vă mult!” – știam că va fi pentru ultima dată chiar dacă în culise colegilor le-am zis că din toamnă o să reluăm; am făcut-o din același reflex tâmpit cu care spui cuiva la despărțire ”o să rămânem prieteni” deși știi că din momentul ăla încolo n-o să fiți nimic, nici măcar dușmani.

I-am dat doamnei un răspuns amabil, lung și logic, cu trimiteri de genul ”then &now” pe care l-a înțeles; chiar mi s-a părut că văd o ușoară tristețe pe chipul ei; pe scurt, răspunsul meu a fost ”nu”. Ne-am despărțit acolo, în stradă și, mai mult ca sigur, nu ne vom mai revedea niciodată. M-a lăsat cu bucuria de a-mi fi amintit că odată, when we were Fab, am făcut ceva cu-adevărat memorabil.

Și când te gândești câți strâmbau din nas, atunci, la începutul anilor 2000, câți pufneau a dispreț ”Cum dragă, te uiți la Din Dragoste?”… Hm; culmea e că toată liota asta de cintezoi triști și de contese moi rămâneau în case marți seara cu batista-n mână și cu telefonul pe silent ca să se uite fără a fi deranjați la emisia pe care o beșteleau a doua zi, în public. Nicio deosebire între ei și fetișiștii care rup fâșii din gardul nudiștilor de la Eforie Sud și-apoi se pitulează în tufele de bozii întru delectare. Absolut niciuna. Citește mai departe…

Publicitate