Dragilor, am constatat ceva. Odata cu urcarea in varsta, ceva gri sau chiar negru creste in noi. O durere surda, nedefinita si aparent fara motiv, care se vede mai intai la cei mai in varsta. Bunici, parinti, unii din noi de acum incolo (spectrul 50 plus in general). Este acea durere insipida, inodora si incolora care ne face sa explodam atomic in fata unei provocari minime care in prima tinerete ne-ar fi lasat reci sau am fi ras la ea. Acuma nu mai merge. De ce batranii sau chiar cei drecuti de 45 sunt adesea morocanosi, extrem de irascibili, se enerveaza imediat, nu mai au rabdare, se lanseaza imediat (unii) in certuri si razboiae care pot deveni devastatoare? De unde atata apetenta, dupa o anumita varsta, pentru critica si conflict ? De unde atata refugiu in aprobarea ideii ca avem probleme, cand multi dintre noi, daca vom cauta cu adevarat in sufletele noastre, constatam ca nu e nimic definibil ? De unde ne apare acel spirit critic si acid la adresa a orice, chiar la oameni carora viata le-a legat toti boii la gard ? Intr-adevar, perversa durere. Atat de subtila. Atat de fluida. Atat de usor coboratoare asupra noastra. Dar sa recunoastem ca ne innebuneste. Este, da, acea durere surda, indefinibila, care te innebuneste. Nu iti da pace. Nu te lasa sa dormi. Mocnesti in minte tot felul de razbunari pe care rareori le duci la indeplinire. Fir-ar el al dracu de nenorocit. Jigodia dracului. Il omor. Si daca il vezi in carne si oase dupa o ora, ii dai buna ziua zambind. Ce se petrece oare ? Studiez de ceva vreme oamenii – inclusiv pe cei ca mine, de plus 50 – dar mai ales batranii. Unii extrem de luminosi in tinerete. Si ajung ce ?! Niste morocanosi. Imposibil de multumit orice ai face. Cu o napasta de viata extrema. Le ard ochii cu intensitati uluitoare cand isi amintesc de rau li s-a facut candva in viata. Viata e grea, mama !!! Viata e nenorocita, tata !!!! Asta e !!! Ai grija tu ce faci, poate voi ati apucat ale timpuri. Noi…vai de capul nostru. Fir-ar ei ai dracu de nenorociti !!! Huiduieli interminabile in fata televizorului. Uite curva ! Uite jigodia !!! Uite nemernicul ce zice !!! Cu ochii arzand de patima protestului. Uite javra cum parcheaza !! DE ce, mai ?! De ce ?! Si daca „javra” il intreaba ceva, ii raspunde cu cea mai mare solicitudine. De prea multe ori am vazut treaba asta. Si pana recent, radeam de batranii din zona mea cand povesteau acelasi lucru de mii de ori. Ups !!! Pana cand…pana cand ma vazui facand la fel. What the heck ?! Eu ? Pe drumul spre ramolisment ? Da. E cruntul verdict. Pe bune ?! Chiar asa ?! Crunt ?! Deodata un val se dadu deoparte. Laurica, nu esti deosebit cu nimic, dragule. Urmezi acelasi tipar ca ei. Ai 54 de ani si in mod expres te-am lasat sa le vezi durerea parintilor si bunicilor tai, ca sa iti dam o sansa sa te pregatesti. Fiindca altfel, draga Laurica Tampitu, o sa suferi mult mai mult decat ei. Am bagat la cap, fiindca mi-au aratat. Am vazut oameni innebuniti de acea furie. Batrani innebuniti. Chiar si tineri innebuniti. Esti inca tanar la 55, ce dracu. Mi-au murit colegi. Colegi brilianti. Au murit de aceasta amaraciune perversa care se inalta in noi dupa 50, dupa 45 as spune. Care sa fie, mai oameni buni, treaba ? De ce deodata dupa 50 cadem in nas si nimic din reflexele de la 20 nu mai are valabilitate ? Cum eram la 20 sau 25 sau 30 si cum suntem acum ? Ce s-a schimbat ? Atunci radeam la orice. Acum plangem in noi si scoatem cutitul la exterior. Da ma, mor, da mor cu tine de gat !!! Am zbierat candva, acum cativa ani, la un coleg care scruta lumea cu ochii aia ficsi de durere muta. Ce ai, ma ?! S-a uitat repede la mine si s-a recompus. apoi a venit dupa mine si m-a intrebat. Ce ai vazut ? Hai ma, da-te incolo. Trece. Stii tu. Stie el care e. Socru-meu care era General de Durere zicea. Mai Laurentiu, tu crezi ca eu nu ma uit in oglinda ? Tu crezi ca eu nu ma vad cum sunt si cum eram ? Barbat frumos, plangeau muierile dupa el in tinerete. I-am zis. Si ce ? Si acum esti bine. A trecut timpul, asta e. CE STII TU MA, DESPRE DURERE ? Il auzeam in baie: Gatzii ma-tii. Si intelegeam tot. La antipozi, un alt domn in varsta, desoperise laptopul la 81 de ani. Calm, linistit, mereu politicos, intelectual, desi un pic plictisitor cateodata. Socrul sa nu auda de computer. Tata la fel. Destept a fost socrul meu in tinerete. Si a ajuns ultra indurerat. Constat ca e boala generala sau aproape generala. Si am latrat pana acum sa ajung la idee. Ce ne face sa fim asa ? Cum se acumuleaza aceasta durere ? Eu cred ca rezida in neplacerea de sine si o educatie spirituala insuficienta. Am vazut prea des aceasta durere a „batranilor” Si am inceput sa ii studiez. Am si colegi asa. Desi sunt toti sub 60. Colegi, colege. CE se intampla ? Eu cred ca sunt oameni care nu au avut avut suficienta vigilenta in viata. Si trebuie sa o invete. Sa isi aprecieze mai mult realizarile. Drumul unei corabii batute de furtuni este unul glorios. Cu totii suntem corabii batute de furtunile vietii. Fiti mandri, la dracu. Nu ati gresit, ati experimentat. Sunteti puternici si buni. Unii super puternici si intelepti. Vine cu un pret. Alta e faza mare la 50 sau 60 comparat cu primavara lui 30. Ati trait. Ati acumulat. Ati ajuns unii soti si sotii buni. Chiar daca a treia oara. A cincea nu conteaza. Suntem spirite nemuritoare. Io nu cred !!!! se zbatea socrul meu. Cu tata nici macar aici nu ajungeam. Ei bine dragilor, eu va multumesc tuturor. Chiar si cand aveti dracii aia de durere, va vad frumusetea interioara. Bunatatea. Spiritul de sacrificiu, Actul cavaleresc. Fiecare batran este un cavaler. Un Don Quichote, dar un cavaler. Traiasca revolutia. Revolutia interioara. Sincer. As vrea sa nu mai vad niciodata batrani sau seniori nefericiti. O plecaciune pentru experientele voastre pe care ma pregatesc sa le descopar. Sunteti buni. Mereu ati fost. Stiu ca randurile astea vor ridica unele sprancene dar nu vor atenua suferinta. Cavalerilor, meritati mult mai mult. Dati-va voie. E greu sa iesi din durerea aia surda care nici nu stim cum apare. Dar nimeni nu este scutit. E probabil una in vamile Vazduhului. Traiasca BATRANII. Traiasca SENIORII. Ei au fost acolo, noi inca nu sau abia incepem. Spirite bune, drum bun mai departe in viata. Este foarte fain ca ne vestiti ce Durere ne asteapta. Unii din noi, mai nebuni un pic, vor rade si va vor multumi.
Comentează