„Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numai pentru mine. Viața mea o dăruiesc țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie.” ne spunea, fără fals patriotism și cu cea mai concretă formă de curaj, cea pe care americanii au numit-o ”Regina aerului” și care, din păcate, nu pe pământul țării ei a găsit recunoașterea binemeritată ci doar dincolo de granițe, acolo unde a scris istorie pentru noi. Dragi cititori, cea despre care vom povesti astăzi a plecat demult într-o lume mai bună, acolo sus unde ea adora să fie și de unde a demonstrat că prejudecățile de atunci au fost doar bariere pe care ea, din înaltul ființei ei, le-a dărâmat pentru totdeauna. Povestea in memoriam de azi vorbește despre nimeni alta decât Smaranda Brăescu cea care, cu glorie și prin recorduri mondiale a deschis pentru totdeauna calea liberă a româncelor, către cer.
Iar povestea ei începe așa: se născuse, într-un sat din Galați, într-o familie numeroasă. Avea opt frați iar școala
ei din satul vecin presupunea să meargă zilnic pe jos 10 km. Poate că, în lungul drum spre școală, Cerul i-a pictat de multe ori imagini pe care ea și-a dorit să le atingă cu mâinile, nu doar cu ochii căci marele ei vis a fost să devină pilot – un vis atât de mare într-o țară care încă nu concepea că și femeile pot zbura! Lupta lungă și surdă dintre Smaranda Brăescu și autoritățile române care au păstrat toate ușile curajului închise în fața dorinței ei nu a deznădăjduit-o ci poate chiar a inspirat-o să caute pârghii dar și recunoaștere pe alte tărâmuri. Sperând să-și demonstreze mai întâi curajul prin salturi cu parașuta pentru a putea, mai apoi, să devină pilot, Smaranda, vreme de un an s-a luptat cu Aeroclubul Român ca și cum ar fi luptat cu morile de vânt. Însă cum Dumnezeu îi iubește pe cei curajoși, în 1928 Smaranda a avut norocul de a-l fi cunoscut chiar pe inventatorul parașutei Otto Heinicke, care nu a putut rămâne deloc indiferent la determinarea ei și a invitat-o în Germania. Participarea nu era una la îndemână, fiind chiar costisitoare însă astrele o ajutau și în această chestiune, printr-un împrumutul pe care i-l acordase profesoara ei de la Academia de Belle-Arte din București, Elena Muscan. La modul concret, 40.000 lei a costat parașuta necesară, și încă 20.000 lei cheltuielile de participare. Însă acest mare efort financiar i-au asigurat înscrierea la Școala Specială de Parașutism ”Schroeder”.
Doar patru zile mai târziu, în 5 iulie 1928 Smaranda realizează prima lansare cu parașuta, de la înălțimea de 600 m, devenind astfel primul parașutist al României și așezând România pe locul patru, după Franța, Cehoslovacia și Elveția, în topul țărilor care aveau parașutiști.
Cum a trăit primul ei zbor a noastră Smaranda, ne spune chiar ea: „În timpul saltului, după ce mi s-a deschis parașuta, m-am pornit pe râs, așa singură, în aer, ca un copil căruia i-a reușit o ștrengărie”.
În toamna aceluiași an, Smaranda Brăescu obține brevetul internațional de parașutist, primind elogii numeroase în Germania în vreme ce autoritățile române continuau să o trateze cu distanță. În mod absolut șocant, la întoarcerea ei în țară, în loc de felicitări primea un nou refuz de a urma cursurile școlii de pilotaj.
La un an de la primul ei zbor, Smaranda se confesa ziarului ”Curentul” că nu i permite să-și valorifice brevetul de parașutist și nici să încerce să doboare recordului mondial de 6500 m.
”Autoritățile aviației nu i-au permis nici să facă școala de pilotaj și nici să încerce stabilirea recordului feminin de coborâre cu parașuta.” ( ziarului ”Curentul”)
Însă Smaranda a plătit și tot a zburat iar pe 30 mai 1929 are loc al treilea salt de la înălțimea de 2000 m. Din Cer înspre Pământ, într-o splendidă planare, Smaranda a desfășurat în aer un enorm tricolor.
Statul român nu a plătit ”nici măcar aparatul, benzina și uleiul necesar exercițiilor și antrenamentului. I s-a cerut să le plătească ea…asta în vreme ce ”unica noastră parașutistă… a făcut pentru propaganda aviației mai mult decât 10 discursuri de politicieni sau generali la un loc. (Nicolae Staicu-Buciumeni)
Însă, în ciuda tuturor acestor piedici, Smaranda Brăescu a reușit să stabilească recordul mondial feminin, cu un salt de la 6000 m (1931) și apoi, recordul mondial absolut, sărind de la 7233 m (1932). Renunțând să mai lupte cu autoritățile române, și-a obținut brevetul de pilot în S.U.A. (1932) și a devenit, astfel, primul pilot care a traversat Marea Mediterană de la Roma la Tripoli, dintr-o singură escală. Ceea ce Federația Aeronautică Internațională înregistra ca record mondial al Smarandei Brăescu avea să rămână neatins vreme de 20 de ani când același record a fost doborât tot de un român.
Și pentru că visul ei de a zbura nu era doar un vis despre lumea văzută de sus ci și despre cum îți ajuți semenii, 
în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, Smaranda a făcut parte din ”Escadrila Albă” a Crucii Roșii și a ajutat la salvarea a sute de răniți grav. Scria, iată, nu doar o pagina a curajului ci și una a eroismului autentic, pentru care primea, în 1943, distincția Crucea „Regina Maria” clasa a III-a, pentru activitatea desfășurată în cadrul Escadrilei Sanitare.
Anii ce-au urmat celui de-al doilea război mondial știm cu toții ce blestem au adus! ”Semnarea unui memoriu către ONU în care se demasca falsificarea alegerilor din 1946 îi pecetluiește soarta Smarandei, fiind condamnată la doi ani de închisoare. Se ascunde în Mănăstirea Congregației Maicii Domnului din Cluj” de unde scria: ”Vreau libertate, nu închisoare, vreau aripi, nu ghiare ”! dar unde , din păcate foarte grav bolnavă, ”moare, sub un nume fals ( Maria Popescu ) în Clinica Universitară din Cluj. ” ( Camelia Toporaș )
Fetița care ridicase cândva ochii către cer, dorindu-și să zboare, plecase, în cel mai discret și nedrept mod posibil, din această lume în care ea scrisese recorduri mondiale, salvase vieți și dizolvase prejudecăți adânci. Smaranda Brăescu a deschis tuturor româncelor dornice să zboare, calea liberă către cer. A creat o lume în care bărbații nu au mai putut refuza dreptul femeilor la pilotaj și a construit pentru noi poate unul dintre cele mai frumoase exemple de curaj nebun, determinare, eroism asumat și patriotism curat. Din trecut, Creatorii de 10 încă ne ghidează, încă ne arată cum să clădim noi, arhitecții de azi, lumea pe care o vom lăsa moștenire! Pentru că nici Pământul și nici Cerul nu ne împiedică să fim Creatori și Arhitecți de frumos!
Comentează