S-a născut sub stele norocoase dar a și adus cu ea o genialitate uluitoare. Și-a uimit profesorii și familia prin performațe intelectuale neobișnuite iar mai apoi a spus ferm NU, când familia o voia căsătorită diferit de ce își dorea ea. A ales dragostea pătimașă iar mai tarziu cel iubit nu a apărat-o când a fost biciuită crunt pentru opiniile ei liberale, în Rusia. Cu răni pe trup și-n suflet, și-a lăsat iubirea în urmă și s-a reinventat printr-un pseudonim literar ce-i declara patriotismul și, tot pentru Țară, înfigea tricolorul pe care era brodat numele României chiar pe vârful Moench din Alpii elveţieni. Devenea, astfel, prima femeie din istoria noastră care a reuşit această performanţă. Doamnelor și domnilor – povestea arhitectului de azi este una domnească – povestea Prințesei Elena Ghica.
Copilul minune al familiei Ghica – Prințesa Elena Ghica se născuse în Bucureşti pe 3 februarie 1828. Nepoată de domnitor și primă moștenitoare a istoricei sale familii, Elena Ghica era fiica marelui ban al Craiovei și a Caterinei Ghica, extrem de cunoscută pentru frumusețea sa, pentru erudiție – era traducătoarea titlului “Pentru educaţia copiilor” – dar și nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica.
Născută prima într-o atât de aleasă familie, Prinţesa Elena a avut access la cea mai înaltă educație a vremurilor și a primit foarte repede recunoașterea de copil minune cum, la doar cinci ani vorbea deja limbile greacă, latină franceză, italiană, engleză şi germană. Peste încă șase ani, la 11 ani scria prima sa nuvelă, iar la 14 ani traducea ”Iliada” lui Homer din greacă în limba germană. Peste încă doi ani, Elena își expunea primele tablouri, vorbind fluent nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză în timp ce lua lecții de muzică, practica înotul, echitația, scrima, sau vâna, alaturi de adulți, la partidele domnești de vânătoare. Era, prin frumusețea și prin calitățile ei intelectuale o apariție fascinantă de care familia ei era extrem de mândră.
Palatul copilăriei sale, palatul lui Mihail Ghica era, în sine, un muzeu de antichități, de picturi, de sculpturi, iar biblioteca istoricei familii era ticsită cu ediții princeps dintre cele mai valoroase. Accesul Elenei Ghica la tot ce însemna artă și educație de prim rang era, așadar, nelimitat. În acest spațiu privilegiat i-a cunoscut pe marii intelectuali ai vremii: Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu și Dimitrie Bolintineanu.
Dar, ca în orice poveste superbă, vin și nori negrii pe cer. La adresa tatalui său au început să curgă reclamații. Deputații Adunării Obștești se plângeau că nu puteau coopera cu domnitorul Ghica. Aceste plângeri au ajuns în Rusia și Turcia motiv pentru care Înalta Poartă l-a mazilit pe domnitor. De bună voie și nesilit de nimeni însă profund dezamăgit de mazilire, Mihail Ghica a decis să se exileze în străinătate, împreună cu familia sa. Timp de șapte ani familia Ghica s-a plimbat prin Viena, Berlin, Dresda și prin Veneția. Periplul i-a priit fantastic Prințesei Elena Ghica, fiind aplaudată, la curțile regale europene pentru rafinament și frumusețe fără egal.
La întoarcerea în țară, la Iași, în cadrul unui bal, Elena Ghica se îndrăgostește de principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski, pe atunci un tânăr locotenent descendent al celei mai vechi familii ruse, întemeiatoare a Imperiului. Având cu totul alte planuri pentru Elena, familia ei se împotrivește acestei iubiri însă Elena cu a ei personalitate copleșitoare reușește să se impună și se căsătorește cu alesul inimii. După căsătorie pleacă la Sankt Petersburg, unde reușește să uluiască înalta societate imperială cu inteligenţa, cu frumusețea, cu erudiția şi cu rafinamentul său. Elena Ghica a câştigat în Rusia premiul I la concursul de peisaje organizat de muzeul Ermitaj Însă, momentul istoric era unul extrem de sensibil. Elena credea foarte mult în dreptul Principatelor Române de a se elibera în timp ce Rusia invada, în fapt, Principatele. Aflată în capitala invadatorilor, Elena a protestat vehement chiar și după ce fusese avertizată să tacă ceea ce a condus către un gest incalificabil: biciuirea Prințesei Elena Ghica la poliția din Sankt Petersburg, pentru nesupunere.
După acest tratament incalificabil, Elena a ales să părăsească Rusia, împreună cu fiul său. Nu a divorțat, însă s-a îndepărtat pentru totdeauna de cel pe care îl iubise. Și-a vindecat rănile inimii în Grecia, apoi a călătorit în Elveția și în Italia iar la Florența s-a stabilit chiar în „Villa d’Istria”, locuinţa ei permanentă şi locul de întânire al unor mari intelectuali ai vremii.
De la plecarea ei din Rusia, Prințesa Elena Ghica începuse, de fapt, marele capitol al vieții sale – acela de scriitoare, sub pseudonimul Dora D`Istria. Se spune că a ales Istria pentru că ar fi vrut să-şi sublinieze apartanenţa balcanică, iar ”Dora” venea de la cuvântul ”dor”. Pseudonimul ei era o recunoaștere permanentă a dorului de țara sa. A scris articole şi studii despre literaturã, geografie, istorie, artă în jurnale de renume din străinătate. Literații vremii vorbeau despre Dora d’Istria ca despre un extraordinar jurnalist. Cea mai populară carte a sa se numește “Despre femei de o femeie” și ilustrează statutul femeii, situaţia materială şi socială a femeilor şi pledoaria sa pentru egalitatea între sexe. În lunga sa carieră literara, a publicat în şase limbi: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza.
Într-o scurtă întoarcere în România i s-a conferit de către Regele Carol I, Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile”. Elena Ghica era, astfel, prima româncă ce primea această înaltă distincție.
Și, tot ea, a înfipt tricolorul pe care era brodat numele României chiar pe vârful Moench din Alpii elveţieni, devenind astfel prima femeie din istorie care a reuşit această performanţă și care a povestit, în detaliu această performanță extraordinară în cartea ”La Suisse allemande et l’ascension de Moench, publicată la Paris şi Geneva, în 1856.
Atunci când a plecat spre veșnicie a ales să-și doneze averea Primãriei din Bucureşti – clădirea Spitalului Pantelimon dar și Primăriei din Florența căreia îi dona chiar locuința sa de suflet, Villa d’Istria cu dorința de a fi folosită în favoarea surdomuților din Florența.
Elena Ghica pleca lâsându-ne moștenire certitudinea uneia dintre cele mai rafinate intelectuale din Europa secolului al XIX-lea – o ambasadoare de prim-rang a Balcanilor și Orientului și o certă câștigătoare a respectului de nivel mondial iar în memoria ei Nicolae Iorga scria: „…această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare facilitate de scriitor, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale, care a fost Hélène Ghica”
Un complet și complex Arhitect de frumos stă astfel așezat în file onorabile de istorie, din păcate, aproape deloc știută azi – Prințesa Elena Ghica. Îi datorăm respect, cu reverență și onoare că au existat în AND-ul acestui popor și astfel de oameni care încă ne învață cât de important este frumosul pe care îl lași moștenire neamului tău!
Comentează