Drumurile înguste din viața noastră

Strada Sforii din Brașov, prin care m-am strecurat și eu zilele trecute, m-a condus nu numai spre capătul său ci și spre o mulțime de gânduri, legate de drumurile înguste din viețile noastre. Cu toții pășim pe astfel de drumuri, căci viața nu ne oferă numai autostrăzi pe care să înaintăm relaxat, cu motoarele turate la maxim, fără să ne hurducăim în mers, fără să ne înghesuim unii în alții sau să ne scoatem din minți cu depășiri mai mult sau mai puțin legale, mai mult sau mai puțin sigure. Drumurile vieții pot fi și înguste, așa, precum Strada Sforii din Brașov ( zice-se, cea mai strâmtă de pe bătrânul continent). Pornești pe ea cu încredere, dar și cu o oarecare îngrijorare, căci străzile înguste își au “malurile” atât de aproape unele de altele, incât îți pare uneori că se prăvale peste tine zidurile ce-ți însoțesc mersul. În plus, nici soarele nu pătrunde mai deloc pe străzile înguste. Dar n-ai încotro, drum de întoarcere nu prea este, căci strada e mult prea strâmtă și doi n-au loc pe ea. Ceea ce îi dă, din start, un singur sens : odată ce-ai pornit pe ea, e musai să ajungi la capătul celălalt. Unde vei da din nou de soare ; sau, cel puțin, așa speri…

Străzile înguste sunt atât de înguste, ziceam, că nu suportă doi inși mergând în paralel. Unui va fi sigur al doilea și…cui îi place sa fie al doilea într-o competiție, chiar dacă în final amândoi știu că vor ajunge în același loc?!?… Prin urmare, dacă nu ții ritmul, dacă slăbești armăsarii, te poți trezi călcat în picioare de cel din urma ta. Caci numai așa se poate înainta : să treci peste cel din față. Iar lumea e rea : o va face fără să clipească, fără preaviz, fără delicatețe. Te vei trezi, pur și simplu, călcat pe cap de bocancii celui a cărui răsuflare o simțiseși până atunci în ceafă.

Important este să te ridici. Să nu lași o clipă să treacă peste tine, îngenuncheat. Pentru a nu lăsa și alți bocanci să tropăie peste tine. Te ridici așadar repejor, te scuturi și pleci mai departe, pe îngusta stradă, cu ochii către capătul ei, care se întrevede undeva, în depărtări, mai aproape parcă. Acolo e senin și soare, acolo trebuie sa ajungi.

Faceți o plimbare pe Strada Sforii din Brașov, într-o zi în care e multă lume prin oraș. Ca în viață. “Lume multă, oameni puțini” – ca să fim mai riguroși. Intrând pe o stradă îngustă dar aglomerată, veți experimenta metafora mersului înainte, “spre lumină”, în viața de zi cu zi. Și veți vedea că, cu cât vă este mai hotărât și susținut mersul, cu atât drumul spre capătul însorit e mai scurt , iar șansele altora de a v-o lua înainte sunt mai mici.

Drum bun, așadar, pe străzile înguste de care fiecare avem parte, la un moment dat. Dar noi știm că soarele ne așteaptă cuminte, la capătul lor!