Femei de 10 Vedete fără secrete

Nunta lui Gabi Cotabiţă, prin ochii îngerilor lui

 

NOTA REDACȚIEI : Acest articol a fost scris cu fix 5 ani în urmă, de inspiratul jurnalist Cristi Brancu. Îl reluăm astăzi, de ziua lui Gabi Cotabiță, alăturându-i urările de “La mulți ani!” ale echipei noastre. Articolul se referă la unul dintre cele mai fericite momente ale ultimilor ani din viața lui Gabi.

”Mă uit cu atenţie în spatele rochiei sale de seară şi, împreună cu Oana, încercăm să-i zărim aripile. Dincolo de uşa închisă se aude zogomotul unei fericiri care era atât de sus, încât ar fi putut să nu fie atinsă. E nunta tatălui ei, Gabriel Cotabiţă, omul care l-a convins pe Dumnezeu să arate tuturor că El există! Eliza este la poartă, ca un fel de Sfânt Petru post-modern, aşa cum a fost – înnebunită de durere şi speranţă cât un fir de aţă – la uşa rezervei de spital în care Gabi a plutit între viaţă şi moarte, până când strădania ei – a surorilor sale, a bunicii lor, a Alinei ce avea să fie de azi soţie – a făcut ca el să se întoarcă. Şi lor, acestor femei extraordinare, să le crească aripi. Până atunci, pănă la clipa colapsului, Gabi fusese cel care avea aripi, aripi de star sub care le-a crescut, chiar şi când alergarea după împlinire şi succes l-a ţinut prea ocupat. Accidentul, Trecerea, a făcut ca Gabi Cotabiţă să devină obiectul lor de adoraţie şi protecţie. Eliza a ajuns să fie privită în lume chiar şi cu pizmă, pentru că noi, ceilalţi, nu ne mai putem permite să rupem bucăţi din viaţa lui Gabi ca pe vremuri şi CINEVA trebuie să ne spună când să-i dăm pace. Şi asta nu place. Ele, fetele, au devenit gestionarele emoţiei uriaşe care se naşte când Gabriel Cotabiţă îşi face apariţia. Ele, împreună, au născut un concert, Gala Chapeau, un superlativ al calităţii şi un rai al lacrimilor de fericire, cum nu mi-a mai fost dat să fiu părtaş.
Intrăm în sala nunţii Alinei şi lui Gabi şi se simte, de undeva de sus sau din centru, dinspre suflet, un fel de exaltare din partea a sute de prieteni care au simţit nevoia de a fi martori la momentul în care Gabi – sclipitorul, Scorpionul, sentimentalul, sensibilul, rebelul – îşi ceritică Schimbarea. Căsătoria lui cu Alina, femeia care-i „acolo când îngerii dorm”, este reverenţa lui în faţa esenţei vieţii: iubirea. Care, vedeţi, nu e musai să vină – învingătoare, copleşitoare – musai la 20, 30, 40 de ani, ci şi la 60! Un rând lung de prieteni care le şoptesc cuvinte Alinei şi lui Gabi este vegheat, discret şi oarecum nerăbdător, de un alt înger. Milena, sora geamănă a Elizei. Nu strică plăcerea nimănui, dar şopteşte: „Trebuie să meargă la masă să se odihnească, stă de prea mult timp în picioare.”. Ni se întâmplă deseori să nu înţelegem că Gabi Cotabiţă pare a fi construit acum din altceva – o structură diafană, infinit mai sensibilă, cu care trebuie să te porţi cu un alt gen de preţuire. Uităm chiar şi faptul că, dacă ar fi existat tirania prosticurilor medicale, nu eram la nuntă, ci la priveghi. Gândul îngerului Milena se împlineşte în cele din urmă. Pe nevăzute.
Spre miezul nopţii, o femeie cu un mers apăsat de ani şi încercări, mă prinde de mână. Trăsăturile îi trădează identitatea. Se spune că, îndeobşte, fiii seamănă cu mamele. „Sunt mama lui Gabi. Vă mulţumesc că aţi avut grijă de el atâţia ani!”. O îmbrăţişăm, având în memorie imaginea zilnică, de pe holurile Spitalului de Urgenţă, când zilnic, împreună cu fetele, formau un fel de stat major al luptei lui Gabriel Cotabiţă pentru viaţă. Îi simţi infinita fericire, tradusă prin dorinţa de a spune tuturor celor din sală un Ceva ce dorea de ani de zile să ne spună. Dar nu aparuse încă prilejul Divin de a ne aduna toţi la un loc.
Aceste femei minunate l-au privit direct în ochi pe Dumnezeu şi l-au întrebat dacă e momentul să-l ia pe Gabi. Şi El l-a lăsat, tocmai pentru a ajunge noi să înţelegem toate acestea. Şi nu, nu i-am văzut niciuneia aripile de înger. Deşi, deseori, am simţit briza zbaterii acestora. Miracolul.

Publicitate