banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

“Noi în anul 2000”- pe atunci cântam cu foc, între timp s-a ales praful de visele noastre…

În ultimii ani m-am întrebat în repetate rânduri, oare ce înțeleg tinerii de azi din (redevenită atât de) populara melodie “Noi în anul 2000”. Desigur, începând din titlu, cântecul este total depăsit. Și nu numai pentru că anul 2000 a venit demult. Probabil de aceea noua versiune, îmbogățită, în care “corului de pionieri” i s-a alăturat vocea lui Guess who, a dobândit și un alt titlu : Locul potrivit.
Dar pentru că celebra melodie, compusă de Horia Moculescu, pe versurile lui Mihai Maximilian ( oare mai știe cineva că a fost soțul Stelei Popescu?..), mi-a colorat copilăria ( hai să fiu mai riguroasă : adolescența!) , zilele trecute, când internetul mi-a readus-o întâmplător sub nas în varianta sa primară, am zăbovit cateva minute bune asupra versurilor. Doamne, ce gap uriaș între visele noastre de odinioară – ale copiilor și adolescenților anilor 80 – și praful care s-a ales de ele!..
Cântecul era o adresare catre părinții nostri de atunci, tineri și plini de forță, harnicie și speranțe ( deși sărmanii cam începuseră și ei să și le piardă, pe drumul spre Comunism..). Versurile îi elogiau pe acei “eroi” ce ne aduseseră pe lume ( “decreței” sau nu) , și care acum “ ne-așterneau în cale flori și palate”. Și toate astea pentru ca “mâine” – adică astăzi – să avem “aur și pâine”. “Florile” erau probabil cele pe care noi, pionierii si uteciștii, le fluturam in locațiile în care descindeau “tovarășul și tovarășa”, în nesfârșitele lor vizite de lucru. “Palatele” erau cele în care tot ei locuiau, împreună cu gașca lor, care ne construia nouă viitorul de aur. A! Mai erau niște “palate” : cel al telefoanelor ( fixe, că mobilele încă nu se inventaseră! ) iar mai apoi a răsărit, tot din munca părinților noștri, Palatul Parlamentului.
…Iar promisele “aur și pâine”?!? De aurul romanesc s-au ales praful și pulberea ( să mai intru în detalii?) iar pâinea?!?…La cele două capete ale străzii mele (deloc lungă) se află cate o brutărie franțuzeasca, la care românii stau la coadă, plătind de peste 10 ori prețul unei franzele autohtone, pentru a se răsfăța cu pâine franțuzească, pufoasă și plină de aditivi…
Dar – le promiteam noi, prin vocea lui Mihai Maximilian (care, autor fiind de excelente texte umoristice anti-regim, nu știu de ce s-o fi bagat pe acest teren mișcător) – le promiteam , așadar, ca vom crește mari ( n-aveam încotro!) și că vom face “ce-am văzut cândva”. Doamne ferește! Adică să muncim de-an boulea pentru țara asta, niște nemernici chipurile aleși de noi, să-și bată joc de ea, iar noi să tot înghițim și să sperăm?!? Asta le promiteam părinților noștri, pe atunci… Lor, celor care ne tot învățau cât de important este să te ții de cuvânt…
Și le mai promiteam noi, părinților noștri, că vom fi meșteri iscusiți ( nu precizam în ce țară!) , pentru a-i face fericiți pe ei, părinții tineri de atunci, pensionarii prăpădiți de astăzi…Mda…chiar că i-am făcut fericiți, surghiunindu-i pe Lumea cealaltă mai devreme decât le e sorocul, jucandu-ne de-a alba-neagra cu pensiile lor, fugărindu-i după rețete cu prețuri astronomice și înghesuindu-i prin spitale periculoase, dotate cu medici care, la vederea vârstei lor, se relaxează subit…
“Suntem copii, dar noi vom ști / Să facem țara ca primăvara..”. Asta ne-a reușit! Am reușit să dăm clima planetei peste cap și am surghiunit iernile în amintiri, procurându-ne o anormală primăvară, lăbărțată pe trei anotimpuri..
“Vom face viața/ îndelungată și minunată..” – insista, pe atunci, Maximilan, investindu-si naiv speranțele într-o melodie pe care o cântau toți posesorii de cravate roșii cu tricolor… Sunt câțiva, e drept, dintre cei în cauză, care au reușit. Și chiar au devenit “eroi”, așa cum își propuneau în cântec. Dar nu aici, ci dincolo de granițe. Prin țări în care părinții n-au lăsat să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la noi. Prin țări în care, dacă ești bun în ceea ce faci, trăiești bine. Și dacă faci bine, acesta nu se întoarce împotriva ta, ca aici, ci se întoarce multiplicat tot către tine…
Cu un nod în gât îndrăznesc să vă rog pe voi, pionierii si uteciștii de atunci, să reascultați melodia de care poate ați uitat. Și să vă reamintiți cum arătau visele voastre pe atunci. Și ce s-a ales de ele…

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook