Bombănelile Marinei Editoriale

Despre frică

 

    Frica face parte din fiecare dintre noi. Odată cu tăierea cordonului ombilical, dispare pentru totdeauna sentimentul acelei  protecții unice, pe care ne-o oferă pântecele matern. Intrăm în Lumea cea Mare și suntem pândiți la fiecare pas de pericole si dușmani. Dușmanii sunt, de regulă exteriori, deși, după ce devenim adulți, ne trezim amenințați  și de cei interiori, care,  zic psihologii, sunt mult mai nemernici decât ceilalți, veniți din afară.

     Nu există om care să nu aibă fricile sale. Omul prost se teme de orice, chiar și de umbra sa, cum bine l-a definit înțelepciunea populară pe fricos. Frica prostului nu are măsură și îl face să se poarte ridicol în mai toate situațiile. Devine exagerat, tipicar, smerit, slugarnic,  își trăiește viața sub papucul stresului că mereu i s-ar putea întâmpla ceva, dacă deschide gura. Iar groaza ( sora mai mare a fricii)  îi vine din toate direcțiile : dinspre oamenii din jur, dinspre nevastă sau soacră, dinspre șefii de la serviciu, dar mai ales dinspre Providență, care îl poate “ataca” în orice moment cu o boală rea, un accident, un cutremur, un incendiu. Chiar și cu o coajă de banană, care, la un moment dat, poate deveni letală. 

    Există și frica deșteptului. Acesta știe că pe lume există lucruri ce nu pot fi controlate de el și de acelea îi este teamă. Cel mai tare îl îngrozește nu Răul care i s-ar putea intâmpla lui, ci celor dragi. Și îi mai este frică de moarte, caci știe că pe aceasta nu o poate înfrunta, în absența leacului Tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. Care încă nu s-a inventat. Poveștile cu “viața de apoi” nu-l mulțumesc pe cel deștept. Le consideră invenții ale celor pe care tot frica i-a făcut sa scornească această alternativă convenabilă. Mai există și “deșteptul diplomat”, care nu tace neapărat din frică, ci din dorința de a “trece puntea”. Din acest motiv este gata să se facă frate și cu Dracul. Și lui îi este frică : să nu-și piardă liniștea, privilegiile. Unii deștepți își maschează frica prin atitudini de genul “prudență”, “cumpătare”, “precauție”. Da, uneori sunt necesare, dar de cele mai multe ori ascund, de fapt, tot frica. 

    Prăpăstioșii fac parte și ei din categoria fricoșilor. De regulă, aceștia trăiesc cu impresia că toate li se pot întâmpla numai lor. În acest stres trăiesc o viață întreagă, nemaiștiind de ce anume să se ferească. Și de aceea se feresc de orice. Ca de altfel și fricoșii, în general : evită să mearga pe sub balcoanele de blocuri, rămân pietoni toată viața, refuză să se însoare iar la serviciu  sunt “linge-clanța” perfecți : nu-și vor înfrunta șefii niciodată, vor rabda până la pensie, bucurându-se dacă vor trece neobservați. Chiar și oamenii foarte capabili pot fi fricoși. De ce să se complice, când pot avea o viață liniștită? Ei realizează perfect atunci cand sunt conduși de idioți incapabili, care nu le ajung nici la degetul mic, dar …parcă mai dulce e liniștea, decât războiul. Ei știu perfect că ar putea rezolva mult mai bine și eficient lucruri pe care șefii lor, din neputință, le dărâmă sau le fac anapoda, însă preferă să închidă ochii și să își spună în gând : “ La ce-mi trebuie mie? Oricum nu voi schimba eu Lumea!”. Deschizând apoi ochii,  fie se retrag în sine, rumegându-și în interior dezamăgirile și delimitându-se discret de context, fie se ung cu alifia pupincurismului și se transformă în aprigi susținatori ai superiorilor lor, procurându-și beneficii care îi fac fericiți…Astfel de fricoși nu sunt neapărat periculoși, decât atunci când se adună in haite. Haita fricii paralizează mersul înainte și asfaltează drumuri pe care tropăie nestingherită impostura.

Fricoșii – fie ei proști, deștepți sau doar prăpăstioși, cu toții au un numitor comun : le e teamă să nu le fie spartă bula de confort. Să nu le tulbure nimeni “modus vivendi”-ul.   “Liniștea”. Fie că aceasta din urmă, pentru unii, înseamnă traiul tihnit , cu capul pe multele zerouri din cont, iar pentru alții – un trai în sărăcie, dar fără griji. Deși traiul fără griji nu s-a inventat încă, pentru niciunul dintre noi.

    Există, oare, leac pentru frică? Căci, repet, cu toții o avem cuibărită înlăuntrul nostru. Probabil că medicamentul cel mai eficient pentru frică este “cuțitul la os”. Când acesta ajunge în punctul critic, frica se transformă automat în curaj, poate chiar în inconștiență. Marile Răsturnări, marile schimbări din Omenire sau din viețile oamenilor se produc în astfel de momente. Când contextul îl împinge pe om la limita răbdării sau cand își vede amenințate valorile ( fie morale, fie umane, fie chiar materiale – pentru materialiștii convinși) , fricosul devine leu. Nici el nu știe, de multe ori, că un asemenea curaj a zăcut în el atâta vreme și că a fost nevoie de  o simplă picătură, pentru a umple paharulmși pentru a dezlănțui un curaj nebănuit, o forță letală. 

    Dar despre curaj și despre lucrurile mărețe pe care acesta le poate genera – cu altă ocazie! Deocamdată să ne suim curajos pe cantar și să ne întrebăm : oare câte, din kilogramele noastre, reprezintă FRICĂ? Și oare când o să ne hotărâm să începem să le dam jos și pe acestea?..

 

Rubrică oferita de FARMACIILE CATENA : BILOMAG FORTE

Publicitate