Pentru mine, luna mai a anului curent a fost o lună înnegrită. Hm, e impropriu spus, și te duce cu gândul către cine știe ce nenorociri. Ca să clarific, ar fi mai bine să spun că a fost o lună înroșită. Asta însemnând că, în calendar, aproape fiecare zi a fost ocupată cu câte o acțiune, subliniată cu roșu. În rezumat, am avut multe reprezentații cu recenta premieră a Asociației Culturale ,,Perform. Art,, , reușitul spectacol cu o adaptare după Carlo Goldoni , ,,Gâlcevile din Chioggia,, , în regia inspirată a proaspătului doctor în sociologie, Daniel Nițoi, spectacol prezentat la Teatrul TĂNASE, la Rm. Vâlcea, la Mediaș, la Săveni, acte artistice primite cu bucurie și căldură sufletească de spectatorii care au umplut sălile până la refuz, în ciuda căldurii de pe întinsul țării. Deja s-a creat o trupă cu mult tineret, fete frumoase, debutanți care promit mari surprize pe viitor, precum și cu noi, ,,dinozaurii,, încă iubiți și apreciați de marele public. Întâmplările din turnee, atmosfera de prietenie, respect, chiar și micile farse pe care ni le mai facem prin culise, vor face obiectul unor materiale viitoare. Toate aceste deplasări se fac cu mari sacrificii, cu drumuri lungi și obositoare pe binecunoscutele șosele sparte care, mai mult ca nesigur (sic!), vor fi asfaltate acușica de către minunații primari aleși, cu montat și demontat decorurile, cu repetiții muzicale înainte de intrarea în scenă, uneori cu plecarea spre București IMEDIAT după spectacol, cum ni s-a întâmplat la Săveni, ajungând în București după 6 ore de drum, adică la ora 6 dimineața. După care, la ora 11 eram deja prezent la Bookfest, alături de soția mea, invitați fiind la lansarea noilor volume ale unei bune prietene din Israel, poeta și sciitoarea Adina Rozenkrantz-Herșcovici. Cine crede că meseria noastră e alcătuită numai din flori și aplauze, se înșeală amarnic. Muncă, muncă și iar muncă. Dar și satisfacții spirituale pe măsură.
Tot în luna mai am continuat colaborarea la Teatrul NAȚIONAL, în ,,ALLEGRO, MA NON TROPPO,, spectacol în care joc de 10 ani, ajungând deja la 176 de reprezentații. E ceva, nu? Și tot în această binecuvântată lună mai am fost invitat special al turneului lui Mike Godoroja&Blue Spirit, sub genericul ,,VIAȚĂ,, , un spectacol art-rock, live, multimedia. Scenariul a fost semnat de Mike, autor inspirat al poemelor pe care mi le-a încredințat mie întru recitare. Mike, așadar, nu numai un interpret admirabil, ci și un poet sarcastic, protestatar (în cel mai real sens al cuvântului) și, recunosc, un excelent organizator. Noua sa trupă este minunată, păstrându-ne din vechea formulă pe inegalabilul baterist Vali Vătuiu (monument de haz, profesionalism, dăruire, ironie și autoironie) și pe mine, continuând astfel o colaborare de peste 10 ani. Prietenia și respectul nu pot fi învinse de micile frecușuri inerente. Am avut un spectacol la Constanța, la Teatrul ,,Căluțul de mare,, ELPIS, în prezența unui mare număr de amatori de blues și poezie. Nu mi-aș fi imaginat că poezia poate fi ascultată mai ceva ca într-o biserică. Pentru fiecare poem creat de Mike, am ales câte un element de costum diferit, pentru a apropia cât mai mult spațiul scenic de arta teatrală. Spectacolul a durat peste două ore, iar aplauzele, minute în șir. Trebuie să precizez un lucru, apropo de profesionalism, cei din corpul tehnic muncesc cu orele pentru a inunda, practic, scena cu zeci de instrumente, amplificatoare și tot felul de ,,drăcii,, sonore, totul în scopul perfecționării sunetului. Din nefericire, trebuie să semnalez că, în două orașe (pe care le îndrăgesc) organizarea locală a lăsat mult de dorit. Mi s-a părut o lipsă de respect față de public. Cu toate că într-unul din orașe am avut doar 8 (opt) spectatori, Mike și trupa s-au comportat de parcă ne-am fi aflat în fața a mii de fani. Așa da, dragii mei!
Asta mi-a amintit vorbele rostite în Institutul de Teatru de către un mare profesor, dl. Laurențiu Azimioară : ,,Dragii mei, dacă în sală veți vedea un unic spectator, jucați pentru EL!,,. Nu puteți ști cine e. Poate e un regizor, poate e un îndrăgostit de teatru,,. Firește, lucrurile stăteau cu totul altfel în acele vremuri… Azi s-au schimbat și se schimbă multe. Nu întotdeauna în bine, din nefericire.
Prima întrebare pe care o adresează organizatorii când le propunem ,,Gâlcevile din Chioggia,, este absolut întotdeauna: ,,Dar decor aveți, costume aveți? Suntem sătui de șușe jucate la față de cortină cu o masă și două scaune, sau de spectacole lectură!,,. Abia după ce le confirmăm, încep să pornească în organizare…
Să nu uit! O altă mare bucurie a fost (tot în luna mai, desigur) revenirea soției mele pe scenă în longeviva comedie ,,5 acte de dragoste,, , în regia dibace a regizorului Moshe Yassur (S.U.A,), spectacol prezentat la Slatina în minunatul Centru Cultural ,,Eugen Ionescu,, în fața unui public care , pur și simplu, ne-a învestmântat în aplauze!
Deci, s-ar părea că ieșirea la nedorita pensie e benefică. Ce să fac? Mi-a plăcut să muncesc dintotdeauna. Și sper să nu mă opresc aici. Dimpotrivă. Cînd mă gândesc la ăia care vor la pensie la 40 de ani (specială, cum altfel), mi se face rău la propriu… Ăia au timp de depresii, de boli închipuite etc.
Dar și asta e o altă poveste…
P. S. Poate că mulți vor fi uluiți de materialul meu de azi, mai ,,cuminte,, decât în alte dăți, dar m-am gândit că vă face plăcere să mai aflați câte ceva din fascinantele culise ale vieții de artist.
EUGEN CRISTEA
Comentează