Pe vremuri ( of, cât urăsc sintagma asta!), când făceam “Ceaiul de la ora 5”, se întâmpla ca, în urma cate unei ediții “de colecție” ( calificativul nu era generat de meritele mele, ca realizator, ci de prestația strălucitoare a celui ce-mi fusese invitat) , în seara cu pricina, ulterior transmisiei directe, să fiu sunată de respectivul, care să-mi spună aproape lăcrimând că a fost sunat de jumatate de planetă care i-a apreciat prezența în emisiune și că nu se aștepta la avalanșa aceasta de reacții, atât de frumoase, incredibile chiar. Și că îmi mulțumește până la cer pentru asta. Le spuneam politicos “cu plăcere!”, așa cum m-au învățat părinții, le mulțumeam la rându-mi pentru prezența în emisiune, după care puneam capul pe pernă, deja cu gândul către următoarea ediție. Faptul în sine nu mă mișca prea tare. Știam că mi-am făcut treaba – și eu și echipa și mă bucuram – sincer dar sec – de impactul favorabil al emisiunii asupra invitatului. Nu că aspectul acesta nu conta, dar mă interesa de o mie de ori mai mult ca emisiunea să miște publicul, sa-i placă acestuia, nu neaoărat invitatului. Publicul era “Stăpânul” meu, iar invitatul… ( mi-e rușine să recunosc) – doar o “unealtă a plăcerii”, pe care mă străduiam s-o pun cât mai bine în valoare. Și, se pare că reușeam.
Dovadă că și astăzi marii oameni ai acestei țări care mi-au trecut prin emisiune ( și care încă n-au trecut Dincolo..) își amintesc cu plăcere si nostalgie de “intersectarea” noastră în platoul “Ceaiului de la ora 5”…
Abia azi noapte, după difuzarea, la Kanal D, a emisiunii în care am fost invitată, am înțeles. Abia acum am înțeles ce anume simțeau invitații mei de atunci și cum le umplea sufletul șuvoiul de simpatie și dragoste stârnit în rândul telespectatorilor de prezența lor in emisiunea mea. De data aceasta șuvoiul a venit către mine, pornind probabil , în mare parte, dinspre cei care, cu trei decenii în urmă ( unii fiind copii pe atunci) , mă primeau în casele lor. Denise Rifai mi-a oferit șansa să simt și eu acel “ceva”, greu de înghesuit în cuvinte…
Riscând să cobor de pe soclul pe care , în general, publicul ne cocoață pe noi, cei ce am avut șansa celebrității, mă puteam aștepta la orice. Știți și voi că, de multe ori sinceritatea ne costă, micile sau marile taine, odată desferecate, pot stârni reacții nebănuite. Cei ce nu te suferă devin si mai înverșunați, “indecișii” trec urgent în tabăra acestora, doar cei ce te prețuiesc necondiționat iți acceptă adevăratul chip și te păstrează lângă suflet.
Emisiunea lui Denise n-a fost deloc ușoară. Întrebările directe ( la care n-am avut nicio secunda acces dinainte, cum s-ar putea crede) , atmosfera apăsătoare din platou, creată intenționat printr-o lumină scăzută, prin jocul și cromatica cifrelor pe ecran, prin semnalele sonore grave, ca un soi de “numărătoare inversă” până la “execuție” – toate ajută la starea de tensiune gandită special de un regizor iscusit și în care tu vei petrece trei ore, față în față cu un adevărat “inchizitor”, unul îmbrăcat în negru și căruia nu-i tresare niciun mușchi pe față, care te seceră, cu privirea sa de fier, prevăzută de formatul international de succes. Iar tu… tu n-ai decât două variante : fie să faci balet printre întrebări, evitând esența, refuzand întrebarile incomode ( regulamentul îți permite acest lucru), luând poziția “mimozei” perfecte, cu o viață roz, cu o carieră impecabilă, iubită de toată lumea și perfectă în tot cea ce face, spune, mănâncă, visează, sau, dimpotrivă, să dai jos haina perfecțiunii pe care de regulă o porți în aparițiile publice și să fii TU. TU, așa cum ești dimineața, când pașii împleticiți te aduc din așternut în fața oglinzii. Tu – cea banală, ciufulită, fără bujori in obrăjori, cu pistruii amestecați cu ridurile, tu – cea plimbată de viață prin căsnicii eșuate, prin supărări și singurătăți, prin decizii pripite și gafe impardonabile, tu – cea măcinată de războaiele pe care le duci la muncă, împotriva celor care, de fapt, ar trebui să-ți fie primii susținatori. Tu – cea sinceră și adevărată, asumându-ți greșelile pe care le-ai făcut și sperând ca lucrurile bune, amestecate printre ele, să-i facă pe privitori să nu te izgonească definitiv din sufletul lor.
…Dar dacă sinceritatea ta se va întoarce ca un bumerang împotriva ta? ….Nu poți să nu-ți pui această întrebare. Și ți-o pui. Iar apoi iei decizia : vei alege varianta “sub acoperire”, sau te vei dezveli de mantia celebrității și te vei prezenta în fața telespectatorilor așa cum ești tu de fapt : fix ca ei, poate chiar, de multe ori, sub ei, gata să-ți recunoști greșelile în speranța că , pe jumătate, ele îți vor fi, dacă nu iertate, macar înțelese.
Am optat pentru a doua variantă. Așa am crezut de cuviință, așa am fost crescută. Am infruntat întrebari cărora nu credeam că le voi putea vreodată răspunde public. M-au biciuit amintiri pe care Denise mi le-a readus în memorie, odată cu semnele ei de întrebare . Am simțit cum îmi fuge platoul de filmare de sub picioare, de fiecare dată cand auzeam cuvintele-osândă: “ÎNTREBARE ROȘIE” și mă întrebam, instantaneu, până să apuce moderatoarea să o rostească, dacă voi reuși să trec și de asta sau va trebui să-mi pun în functiune experiența de jurnalist, evitând-o cu talent si făcând “balet” printre cuvinte, ca să evit a spune ceea ce se așteaptă de la mine… Și de fiecare dată găseam în mine puterea de a spune, totuși, adevarul. Ăla asumat, care uneori chinuie atât de tare și care produce câteodată efecte letale…Dar…până la urmă ce are de pierdut un “dinozaur”? – îmi spuneam. Am avut trei decenii la dispoziție în care am spus ce am avut de spus, am arătat ce pot, în materie de profesie. Dacă oamenii m-au apreciat cu sinceritate, nu cred că îi va zdruncina să afle detalii neștiute din viața mea, sau să mă vadă mai vulnerabilă decât mă știu acolo, pe sticla din sufrageriile lor, unde par mereu stăpână pe situație, uneori enervant de “stăpână”…
Bref! Șuvoiul de mesaje publice și private, primite ieri și azi în urma emisiunii de la Kanal D m-a copleșit. Am încercat – lucru pe care rar de tot îl fac – să ii raspund fiecaruia dintre cei care aseară mi-au dăruit o părticică din sufletul lor. Cei care n-au scris, s-au regăsit în ratingul impresionant, obtinut de emisiune : de 10 ori mai mare decât cel cu care m-a obișnuit TVR-ul ultimilor ani.
Am trait, iată, bucuria celor care, fiindu-mi invitați pe la începuturile mele de om de televiziune, iși primeau “laurii” din partea publicului, după ieșirea din emisie. Și abia acum am înțeles ce bucurie le făceam, de fapt : le dădeam șansa de a intra în casele românilor altfel decât aceștia îi cunoșteau. Și de a arăta cum sunt ei de fapt, cei adevărați. Și lumea i-a iubit și mai tare.
Eu… nu mai am șansa de a oferi… această șansă. Am primit-o însă chiar eu, ieri, de la Denise Rifai. Și îi multumesc ei și echipei sale. Așa cum și mie, cândva, îmi mulțumeau cei pe care, fără să înțeleg pe atunci, îi făceam atât de fericiți…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : OFERTĂ GENERA
Comentează