Motto : “Dacă, analizându-ți faptele, consideri că nu ai de ce să te rușinezi, atunci de ce să te întristezi și de ce să-ți fie teamă?” (Confucius)
Te intrebi, privindu-i, de ce nu te privesc și ei, în ochi, atunci când vorbesc cu tine? De ce te ocolesc, atunci când le ieși în cale, de ce evită orice interacțiune cu persoana ta? De ce-și scuipă spre tine cu atâta lehamite banalul salut, atunci când vă nimeriți din greșeală în același lift? De ce se fâstâcesc, chiar și atunci când TU ești cel care sparge gheața și intră în vorbă cu ei? De ce devin brusc posaci, dacă se-ntâmplă să-mpărțiți aerul aceleiași încăperi și de ce li se scufundă corăbiile în preajma ta, în timp ce tu le zâmbești deschis și nu le porți ranchiună?
….Află că ei fac toate astea pentru că sunt în culpă față de tine. Și ei știu că au fost nedrepți cu tine, că te-au sufocat nemeritat cu răutățile lor, că te-au vorbit pe la spate, trecându-te prin furcile caudine ale limbii lor ascuțite si plină de venin. Nu poartă căciulă, dar se simt cu musca pe ea, de fapt cu un roi întreg de muște mizerabile; un soi de “conștiință încărcată”, dar pe care nu se grăbesc să și-o elibereze… Ei nici măcar nu sunt siguri că tu ai aflat de răul pe care ți l-au făcut. Și asta pentru că, în majoritatea cazurilor, te-au lovit pe la spate și au încercat repede să spele urmele. Sau , mai rău, au acționat prin interpuși. Căci Răul coalizează oamenii mult mai eficient decât binele.
De ce-o fac? Pentru că îi sufocă frustrările, ii disperă binele tău, fericirea ta în scoate din minți. Chiar și cele mai firești lucruri din viața ta, îi bagă în fibrilații : ai pereche în viață – ei nu. Ai copii – ei nu. Obții succese – ale lor se lasă așteptate. Și atunci începe pizma să roadă în ei, ca o rugină, întunecându-le mințile, blocându-le gândurile într-o singură direcție : cum să-ți pună piedică? În ce fel să-ți facă rău? Cui ce să spună despre tine, doar-doar iți vor genera disconfort? Căci doar uitându-se la tine, ei se simt mărunți și neîmpliniți. Și asta îi ucide, in fiecare zi câte puțin…
De-aceea, te evită. Iar când n-au încotro, încearcă să salveze aparențele, căznindu-se să fie buni actori. Însă nici măcar “teatrul” acesta ieftin nu-i salvează : zâmbetul de complezență le pocește chipul, iar vorbele forțat binevoitoare nu fac decât să-ți sfredelească timpanele, cu acreala lor cu greu mascată.
Soluția cea mai bună tot aceea e : să te evite. Pe tine, privirea ta, întrebările tale. Nu, nu e vorba de rușine, ci mai degrabă de groaza de a da ochii cu tine, “victimă” a urii lor. Pentru că au și ei Dumnezeul lor, de care-și amintesc însă extrem de rar. Dar El nu-i va ierta! E o simplă chestiune de timp.
Așa că…nu te neferici, din cauza lor! Vezi-ți de mersul tău înainte, ridică-te după ce ți-au pus piedică, scutură-te și pornește mai departe, pe drumul tău. Căci, te asigur : nu ai nevoie nici de zâmbetul lor forțat și nici de bunăvoința lor de mucava! Ignoră-i și fă lucruri! Și ai ales, fii fericită!
Căci asta îi doare cel mai tare.
Ribrică oferită de : FARMACIILE CATENA : SALVIASEPT
Comentează