Bombănelile Marinei Editoriale

Eu i-am văzut lacrima din colțul ochiului…

 

      Îl ascult pe bărbatul din fața mea și un nod grosolan mi se ridică în gât.. Îmi povestește , cu vocea stinsă, un episod cutremurător din viața sa, iar eu, cu ochii minții, văd limpede, ca și cum m-aș afla într-un scaun la cinematograf, scenele pe care , cu emoție, le rememorează. Iși frământă mâinile în poală și observ ceea ce, sigur,  camerele de luat vederi nu au observat. Insă eu mă aflu mult mai aproape de el și îi surprind acea lacrimă care se codește să părăsească colțul de ochi și să  alunece pe obraz…Dar nu, plutonierul adjutant Marius Apostol poartă haină militară și nu are voie să plângă în văzul tuturor!  

….Doamne! Oare ce se află în mintea ta, când te rulezi,  la mii de kilometri depărare de țară și de cei dragi ție, într-o mașină blindată ce transportă 200 de kg de kilograme de explozibil și  pe o autostradă ce spintecă un deșert neprietenos?  Probabil că te gândești la misiunea în care te afli și te concentrezi pe ceea ce ai de făcut.. Sau , poate, gândul îți zboară la cei de acasă? La copiii pe care nu se știe dacă-i vei mai revedea vreodată? Sau la femeia iubită, lângă care ai da orice să te afli, în aceste momente?…Marius Apostol povestește și o sală întreagă îl ascultă, cu sufletul la gură..Nici musca nu se aude în platoul de filmare și parcă și reflectoarele și-au cumințit lumina, temându-se ca mișcarea ei să nu-i  tulbure invitatului meu, șirul amintirilor…

Acesta povestește cum blindata, în care se afla alături de alți 5 nefericiți,  a sărit în aer, cum a stat în comă săptămâni în șir, cu picioarele sfărâmate și coloana frântă în două locuri.. Povestește despre nesfârșitele luni petrecute prin spitale si despre felul în care, mai apoi, întors acasă, copiii îi aduceau la pat ceaiul, plosca, dar mai ales dragostea lor. Un pat în care a fost imobilizat total, peste un an…TOTAL? – subliniez. Da, plutonierul adjutant Marius Apostol a zăcut un an, încremenit. Putea doar să respire, să-și miște buzele și să-și iubească nesfârșit familia. Pentru ea a făcut un efort sisific și a renăscut. Din propria cenușă – cum am mai spus-o și despre alți invitați fenomenali, ce au trecut pragul noului nostru sezon. 

…Am căzut cumva  în capcana melodrame unor emisiuni siropoase, pe care cândva le-am criticat acerb? Nici vorbă! Oamenii de nota 10 pe care ne-am propus să-i aducem în fața telespectatorilor noștri nu sunt niște simple mașinării de stors lacrimi. Iar dacă o fac, o fac involuntar, pentru că poveștile lor de viață sunt cutremurătoare. Pentru că întrebările mele îi determină să-și retrăiască, vrând-nevrând, cele mai triste episoade ale existenței lor. Dar ei sunt o pildă. Un exemplu pentru noi toți, că viața e plină de neprevăzut, că filmul se poate rupe într-o fractiune de secundă și întregul tău univers îți poate fi dat peste cap. Insă tu nu trebuie să-ti pierzi niciodată speranța. Trebuie să lupți și să te încapățanezi să vezi acea vestită luminiță de la capătul tunelului, chiar dacă acum tunelul îți pare un hău înecat pe vecie în întuneric…

…Plutonierul adjutant Marius Apostol își continuă povestea. Un preot i-a spus  odată niște vorbe pe care, pe loc, nu le-a priceput : că Dumnezeu, cică, ar avea o misiune anume pentru el.. După ce picioarele au început să-l asculte, omul nostru a revenit la viață. Dar n-a mai trăit-o numai pentru el. A început să sădească bine în jur, ajutând nefericiți, transformând în fapte bune șansa pe care i-a dat-o Dumnezeu..

M-aș bucura să urmăriți emisiunea noastră de astăzi. Știu că nu are nici urmă de scandal într-însa, că nimeni nu omoară pe nimeni, că nu intră niciun mascat în platou, să salte vreun invitat și sa-l ducă, în cătușe, la DNA, și că, timp de două ore,  nimeni nu va fi pungășit, violat sau maltratat. Nu va curge sânge, decât în amintirile plutonierului Apostol.. Dar, după ce cele două ore se vor fi scurs , vă garantez că veți avea sufletul mai bogat și sâmbăta mai frumoasă. Și parcă îi veți iubi mai mult pe cei din jurul vostru. Și, mai ales, viața. 

Uscatoare rufe