Bombănelile Marinei Editoriale

Eu și trolii mei

Astăzi este despre troli. Despre creaturile acelea înfricoșătoare, ciufulite și cu barba vâlvoi, care, în folclorul scandinav, întruchipează forțele malefice ale Răului. Dar, pentru mine, va fi despre oamenii buni și frumoși, care vor veni să-mi afle aventurile din țara primilor…

….N-ați înteles nimic, nu-i așa?!?😁

Atunci am să vă reamintesc imaginea de pe coperta proaspăt apărutei mele cărți : ciufulită eu însămi , într-o canadiană roșie care polarizează atenția, însotesc omastfelmde creatură caraghioasă, cu nasul uriaș care dă să iasă din copertă.  Prin titlu, îmi invit cititorii în Țara Trolilor. Unde, cică, – spun tot eu – am avut aventuri!  

…De fapt, aventurile – în cazul tuturor călătoriilor mele – se întâmplă, de fiecare dată,  mult înainte de a păși în țările cu pricina. Sunt așa-numitele “ aventuri organizatorice”, nenumărate și sufocante, cele în care alerg precum un armăsar pur sânge, ca să-mi procur avionul care să mă zboare la destinație, acoperișul care să-mi stea deasupra capului, banii care să mă hranească, relațiile care să-mi deschidă uși ferecate. Mulți dintre cei din jur, în prostia lor, mă pizmuiesc pentru reușitele mele, făcându-mă să-mi amintesc mereu de mâhnirile lui Adrian Păunescu : “Toată lumea mă întreabă cât câștig, dar nimeni nu mă întreabă cât muncesc”. Așa si cu cârcotașii ăștia : se uită chiorâs la mine, punând izbânzile mele pe seama unor șmecherii, a unui noroc chior sau a unor iubiți miliardari, dispuși să-și arunce banii pe fâțâiala mea prin lume.

Ei sunt, de fapt, adevărații troli din viața mea, cei care au picurat mereu venin într-însa și care m-au ajutat, până la urmă, să-mi dezvolt un mecanism al ignorării totale… 

Astăzi însă va fi despre oameni buni și frumoși, despre soare în suflet ( tot mitologia scandinavă spune că singurul inamic al trolilor este soarele, care-i transformă pe loc în stane de piatră!), despre bucuria de a fi “asistată”, la nașterea acestui nou copil al meu, de cei care cu adevărat țin la mine și se bucură de întâmplările fericite din viața mea. 

….Despre o Norvegie fabuloasă este cartea mea, plină de fotografiile colegei Geta Nistor și bucurându-se de o copertă “îmbogățită” de vestitul caricaturist ANDO. Despre o Norvegie nu numai frumoasă, dar și armonios alcătuită, cu oameni care-o iubesc nesfârșit, cu o pace interioară  pe care o visez demult și pentru țara mea. E o carte cu povești și interviuri, cu reportaje indiscrete și călătorii în Timp, e o călătorie ea însăși, pe care am săvârsit-o având un imaginar viking neînfricat alături de mine. 

Cei care au primit-o primii, mi-au mărturisit că se citește pe nerăsuflate. Și că îți lasă sentimentul că tocmai te-ai întors tu însuți din acele locuri. Că ai vazut totul cu ochii tăi.  Nici că poate fi mulțumire mai mare pentru scriitor. Căci…de ce scriu astfel de cărți? Pentru că știu bine că  nu toți aveți timpul, puterea , stăruința dar mai ales banii, pentru a săvârși astfel de călătorii. Și atunci, dacă eu am reușit, de ce să nu-i bucur și pe cei ce visează să vadă lumea și nu pot…

Citiți-mi cartea, dragii mei! Vă voi purta într-o seducătoare plimbare printre fiorduri, într-o lume in care doar prejudecățile sunt reci, iar oamenii- calzi și deschiși la suflet! Așa, ca mare parte din voi! 

Rubrică oferită de :

Publicitate